Cum a justificat mareșalul Ion Antonescu alianța cu Germania Nazistă. Controversata decizie politică luată în 1940

Unul dintre cele mai controversate momente ale istoriei românilor este alianța Regatului României cu Germania Nazistă în cel de-al Doilea Război Mondial. Mareșalul Ion Antonescu, un personaj la fel de controversat, și-a justificat opțiunea chiar înainte de sfârșitul vieții.

Întâlnirea dintre Antonescu și Hitler la Munchen în 1941 FOTO Profimedia

În noiembrie 1940, Regatul României, un aliat tradițional al Angliei și Franței, făcea o mișcare politică și diplomatică, contrar cursului urmat de această țară încă de la constituirea sa ca stat independent. Pe scurt, România devenea aliat al Germaniei Naziste, un stat totalitar care începuse un val de agresiuni militare, aproape fără precedent. Șeful statului român de la acea dată era mareșalul Ion Antonescu, un militar de carieră distins încă din Primul Război Mondial și care luase practic frâiele puterii din mâinile unui rege compromis, Carol al II-lea. Acesta din urmă a abdicat după evenimentele catastrofale din vara lui 1940, atunci când România pierduse aproape tot ce câștigase în Primul Război Mondial, adică Basarabia, Bucovina de Nord, Cadrilaterul și Transilvania de Nord-Vest. 

Deși, de iure, rege al României rămăsese Mihai I, fiul lui Carol al II-lea, în fapt cel care conducea statul român era mareșalul Antonescu. Acesta a instaurat un regim autoritar militarist și a perfectat această alianță cu Germania Nazistă, care a rezistat până la 23 august 1944, atunci când Antonescu avea să piardă puterea. Această decizie controversată a unui personaj controversat a fost explicată de Antonescu chiar când se afla în arest, în vara anului 1944. 

Pierderea României Mari

Contextul alianței cu Germania Nazistă a fost unul tragic pentru România. În anul 1939, Germania Nazistă începuse un război total în Europa. Cucerise Polonia, anterior anexase Cehia și Austria, iar în 1940 luase cu asalt Franța și Anglia. Marile Puteri occidentale, pasive la începutul asaltului german, se aflau în mare dificultate. Între timp, în Europa Centrală și de Est, două state totalitare împărțeau teritorii după bunul plac: pe de o parte, Germania Nazistă, iar de cealaltă Uniunea Sovietică.

România Mare a fost pur și simplu desființată de URSS și Germania Nazistă. În 1940, prin Dictatul de la Viena, Hitler își recompensa aliatul, Ungaria horthystă, cu nord-vestul Transilvaniei. În vara aceluiași an, prin pactul Ribbentrop-Molotov, un pact secret de ne-agresiune între URSS și Germania, rușii primeau Basarabia și Bucovina de Nord.

În aceeași vară, Bulgaria, un alt aliat al Germaniei hitleriste, primea de la România Cadrilaterul. Regatul României a fost mutilat fără niciun foc de armă. Carol al II-lea, ca și întreaga clasă politică românească au fost acuzați de lipsă de onoare și de pasivitate. ” Abandonarea, fără luptă, a teritoriului naţional a putut fi o soluţie pragmatică, dar ea a rămas dezonorantă”, scria istoricul Florin Constantiniu în lucrarea sa „O istorie sinceră a poporului român”.

Aceste evenimente au acționat ca un cutremur în societatea românească.

„România Mare se dusese de râpă. Dacă astfel de treburi s-ar fi petrecut în urma unui război pierdut, situaţia n-ar fi fost atât de groaznică. Umilinţa suferită avea să aibă consecinţe fatale pentru sufletul naţiei. A nu fi luptat nici în Răsărit, nici în Apus, la momentul în care ceea ce este eroic şi tragic trebuie neapărat să-şi spună cuvântul, aveam s-o plătim scump, vreme de generaţii", preciza scriitorul ardelean Ion Negoițescu, contemporan cu evenimentele. 

Alianța cu Germania Nazistă

După abdicarea lui Carol al II-lea, mareșalul Antonescu a renunțat, cu trei luni înainte de capitularea Franței, la garanțiile Națiunilor Unite și a ales alianța cu Germania Nazistă, puterea care dădea tonul, la acea vreme, în Europa. Apropierea de Germania Nazistă a fost inițiată de Carol al II-lea încă din iulie 1940. Pentru a-l câștiga pe Hitler, acesta instalase ca șef al Guvernului pe industriașul pro-german Ion Gigurtu. Cel care avea să oficializeze apropierea de Germania Nazistă a fost însă mareșalul Antonescu. Aderarea la statele Axei a fost semnată de Antonescu în urma unei întâlniri cu Hitler, la Berlin, în perioada 22 - 23 noiembrie 1940. Antonescu a făcut impresie bună lui Hitler, cei doi întâlnindu-se pe parcursul războiului de 20 de ori.

Imediat după aderarea României la Pactul Tripartit, Germania Nazistă a trimis în România corpuri expediționare și, totodată, a început și instrucția primelor divizii românești după model german. Alianța cu Germania a fost o decizie controversată a mareșalului Antonescu, mai ales că a însemnat mari pierderi pentru Armata Română trimisă pe frontul de Est pentru a lupta cu rușii în cadrul operațiunii Barbarossa, dar și o poziționare în zona totalitarismului. În plus, în timpul regimului Antonescu, sub impulsul aliaților naziști au avut loc și mișcări antisemite grave, precum pogromul de la Iași sau uciderea evreilor din București. De altfel, România risca să sfârșească în rândul statelor înfrânte la finalul războiului.

Cum și-a explicat Antonescu decizia

Pe 23 august 1944, cu sprijinul partidelor politice, regele Mihai I lua o decizie radicală. Mareșalul Antonescu era îndepărtat de la putere și arestat, iar România rupea legăturile cu Germania Nazistă și îndrepta armele contra fostului aliat. Ion Antonescu a fost reținut alături de Mihai Antonescu într-o cameră de la etajul Casei Regelui.

În acest timp, mareșalul a scris pe un carnețel o mărturie inedită, explicând și de ce a ales alianța cu Germania Nazistă. În plus, este același lucru pe care l-a mărturisit și, ulterior, în fața completului de judecată.

„Nu aveam nici o altă ieşire. România era total izolată. La toţi miniştrii străini la care m-am adresat, toţi mi-au refuzat orice sprijin”, spunea Antonescu despre momentul 1940 și situația în care se afla România.

Acesta preciza că nu putea cere sprijin nici Franței, fiindcă era în pragul colapsului, nici Angliei, ocupată cu apărarea antiaeriană împotriva raidurilor naziste. În plus, așa cum mărturisea și lui Hitler, Antonescu avea convingerea că va reuși, alături de Germania Nazistă, să dobândească teritoriile pierdute în vara lui 1940.

„Principalele scopuri ale politicii mele vor fi reîntoarcerea la patria mamă a Basarabiei şi ale regiunilor de nord ale Bucovinei şi Transilvaniei. Prefer să fac această declaraţie de la începutul raporturilor noastre”, i-a mărturisit Antonescu lui Hitler la prima lor întâlnire.

În ciuda acestor explicații, controversată a rămas și persistența lui Antonescu în a-l urma pe Hitler în Rusia chiar și după ce și-a atins obiectivele, eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord. În plus, Antonescu a fost acuzat că a rămas aliat fidel al lui Hitler până când a pierdut puterea în România. Tot în carnețelul rămas din arestul lui Antonescu, fostul șef al statului român se justifica spunând că ar fi încercat să scoată România din război, dar în mod utopic, fără să cadă în mâinile rușilor.

„D-lui Clodius i-am vorbit în faţa d-lui M. Antonescu pe un ton răspicat şi i-am amintit că, atât prin d-l M. Antonescu acum câteva luni, cât şi în februarie, la ultima întrevedere, am arătat Germaniei că dacă frontul nu se va meţine pe linia Tg. Neamţ – Nord Iaşi – Nord Chişinău – Nistru, România va căuta soluţia politică pentru terminarea războiului. I-am arătat d-lui Clodius că nici o ţară şi nici chiar Germania, nu ar putea continua războiul în caz când jumătate din teritoriul ei ar fi ocupat şi ţara total la discreţia ruşilor. I-am cerut, ca şi d-l. M. Antonescu, să arate acest lucru la Berlin, să roage să înţeleagă poziţia ţării noastre în faţa cataclismului care o ameninţă şi a mea în faţa istoriei şi a ţării şi să-mi dea dezlegarea de a trata un armistiţiu, dorind să ieşim din această situaţie ca oameni de onoare şi nu prin acte care ar dezonora pentru vecie ţara şi pe conducătorii ei”, preciza Antonescu.

Mareșalul Antonescu nu dorea însă o ieșire dezonorantă a României din război și mai ales nu voia să predea armele rușilor.

„A patra condiţie cerută de Molotov şi de anglo-americani este să dau ordin soldaţilor să se predea ruşilor şi să depună armele, care ne vor fi puse după aceea la dispoziţie pentru ca împreună cu ruşii să izgonim pe nemţi din ţară. Care om cu judecata întreagă şi cu simţul răspunderii ar putea să dea soldaţilor ţării un astfel de ordin care, odată enunţat, producea cel mai mare haos şi lăsa ţara la discreţia totală a ruşilor şi germanilor? Numai un nebun ar putea accepta o astfel de condiţie şi ar pune-o în practică”, adăuga Antonescu