Adevărul despre uriași. Ce cred specialiștii despre existența giganților și dovezile de care dispun
0Giganții sau uriașii se află în toate mitologiile lumii. Ba chiar, se vorbește despre ei până și în Biblie. Deși par desprinși doar din imaginație și din poveștile de adormit copiii, specialiștii spun totuși că fum fără foc nu iese și au câteva ipoteze privind apariția acestor povești.
Giganții sau uriașii sunt o constantă a basmelor și legendelor din toate culturile, de la ciclopii din legendele Greciei Antice și până la Ymir din basmele vikingilor. Inclusiv în mitologia românească, oamenii cu o statură gigantică, sau urieșii cum sunt cunoscuți în mediul rural, sunt omniprezenți. Numai în județul Botoșani, de exemplu, sunt cel puțin 10-15 ”morminte de urieși„, cu poveștile aferente.
Uriașii apar până și în Biblie, în Vechil Testament, în Geneza 6.4 și Numeri 13.33, numiți nefilimi. Pentru lumea științifică asemenea creaturi gigantice nu sunt decât fantasme și rodul imaginației oamenilor din timpuri imemoriale. Cu toate acestea sunt specialiști care și-au pus totuși problema: de unde vine totuși această abundență de mituri legate de uriași, prezenți în aproape toate culturile umane de pe Glob? Este oare posibil să iasă fum fără foc? Sunt întrebări la care diferiți specialiști au răspuns în diferite moduri. Unii au avansat ideea că a existat o specie gigantică de hominizi de la care a plecat întreaga poveste, alții spun că de fapt era vorba despre oamenii din comunitate care sufereau de gigantism și au fost percepuți ca uriași, mai ales în perioade de timp în care statura medie a oamenilor erau mult mai mică decât a celor din prezent.
Gigantophitecus, un hominid gigant ?
Una dintre ipoteze este aceea că miturile străvechi s-au inspirat de la o specie uriașă de hominid. În anul 1935, paleontologul G.H.R. von Koenigswald găsea în farmaciile tradiționale chinezești, dinți asemănători omului, dar de dimensiuni foarte mari. Ulterior, în peșterile din China au fost găsite și alte fosile ale unei specii asemănătoare omului, dar de dimensiuni gigantice În 1956, de exemplu au fost găsiți mai mult de 1000 de dinți aparținând acestor giganți, plus o mandibulă, în sit-ul de la Liucheng. Altele au fost găsite și în Vietnam și Thailanda, pe un spațiu geografic destul de întins, dar caracterizat de climă tropicală cu vegetație abundentă. Fosilele descoperite aparțin unei primate care măsura 3 metri înălțime și cântărea până la 300 de kilograme. A fost numită Gigantophitecus. Similitudinile cu omul erau evidente. Ceea ce i-a făcut pe antropologii din perioada interbelică și mai apoi pe ce de după Cel De-al Doilea Război Mondial să se gândească la această primată ca un hominid, strămoș al omului modern.
De exemplu, în anul 1946, antropologul Franz Weidenreich credea că Gigantophitecus este de fapt un strămoș al omului și că ar trebui să se numească „Gigantanthropus”. Mai precis o specie dispărută în marele lanț al devenirii umane. Acesta specula că Gigantanthropus era similar cu Homo Erectus. În 1952, un alt antropolog din lumea germanică avansa ideea că Gigantopithecus era un hominid. Fosilele descoperite indică faptul că această primată a trăit începând cu 2 milioane de ani în urmă până acum 100.000 de ani în urmă. Conform noilor cercetări, această primată era mai degrabă rudă cu urangutanul decât cu omul modern. Semăna cu o gorilă din punct de vedere al constituției, foarte mare și robustă, dar ar fi avut culori și comportament asemănător urangutanului. Această primată care ar fi inspirat primele povești, probabil ale vânătorilor paleolitici din zona asiatică, a dispărut din cauza staturii uriașe și în final a pierderii luptei cu adaptarea la mediu. Avea nevoie de cantități uriașe de hrană, pentru a putea susține energetic acel trup uriaș.
Giganții vânători de mamuți
O altă ipoteză indică prezența unor oameni uriași acum 29.000 de ani, în Vestul și Centrul Europei. Este vorba despre populațiile de vânători de mamuți, purtători au unei culturi a pietrei numite Gravettian. Aceștia foloseau un anumit tip de unelte și arme din piatră, realizate printr-o tehnică aparte. În plus, erau renumiți pentru capacitatea de a vâna mega-faună, în special mamuți. Erau triburi de vânători paleolitici nomazi care urmau turmele de animale și trăiau sezonier în colibe și corturi făcute din oase și piei de mamut. Erau din specia homo sapiens, adică asemănători oamenilor de astăzi. Nu doar calitățile lor de vânători au fost impresionante. Dar și statura lor.
Specialiști precum Pavel Grasgruber, de la Universitatea din Masaryk din Brno, Cehia, cred că acești vânători graventieni au inspirat legendele cu uriași, care s-au trasmis apoi din cultură în cultură până astăzi. Majoritatea scheletelor excavate în urma săpăturilor arheologice indică staturi uriașe ale vânătorilor gravetieni. De exemplu, șapte schelete găsite în peșterile de la Grimaldi, din Italia, estimează că acești vânători aveau peste 1.96 metri înălțime. Un adevărat record la aceea vreme, având în vedere că un mascul de homo sapiens din Paleolitic avea o înălțime maximă de cel mult 1.70 metri. „Nu este de mirare că acești oameni erau considerați adevărați giganți de celelalte populații ale vremii”, spune specialistul ceh, pentru livescience. com. Nu se știe de ce aceaste populații gravetiene aveau o statură atât de impresionantă.
Legendă inspirată de o boală genetică necruțătoare
Alți specialiști cred că de fapt legendele cu giganți sunt inspirate de oamenii uriași care au trăit de-a lungul timpului în comunitățile umane de pe tot globul. Renumiți sunt în special uriașii irlandezi. Cei precum Cornelius Magrath, un individ care măsura 2.5 metri și care a trăit în secolul al XVIII lea, în Irlanda. Un alt gigant irlandez, a trăit la curtea regelui englez Carol al II lea în 1684. Altul Hugh Murphy, avea 2.48 metri și a trăit în secolul al XIX lea. În total au fost atestați peste 100 de giganți irlandezi faimoși, inclusiv celebrul rege irlandez Brian Boru. Acești giganți irlandezi măsurau între 2.20 și 2.50 metri. Pentru oamenii din antichitate, evul mediu și chiar secolul al XIX lea, aceste dimensiuni erau de-a dreptul științifico fantastice.
Și asta în condițiile în care cei mai înalți oameni abia dacă ajungeau la 1.85 metri. Specialiștii spun însă că giganții pe care-i vedem în poze reale, inclusiv giganții irlandezi, sufereau de o boală genetică numită gigantism. Această afecțiune a fost documentată peste tot pe glob și afectează oameni din toate regiunile geografice. De multe ori cei care suferă de gigantism, se stingeau prematur, din cauza insuficienței cardiace, majoritatea în jurul vârstei de 30 de ani. Cu toate acestea există giganți irlandezi, care pe baza testelor genetice s-a constatat că nu sufereau de gigantism. Cu moșteneau o genă veche de 4300 de ani. În plus, au trăit până la vârste venerabile. Unul dintre aceștia ar fi atins chiar și un secol de viață. Unii au luptat în batalioanele împăraților prusaci dornici de grenadieri înalți. Acești giganți a căror statură nu poate fi explicată medical rămân un mister. Ei să fie cei care au inspirat legendele despre giganți? Deocamdată este o întrebare fără răspuns.
Se încarcă comentariile...
