200.000 de participanți la Zilele Bucureștiului 2026, în weekendul în care Bucureștiul și-a sărbătorit cei 567 de ani
Zilele Bucureștiului au adus sărbătoarea celor 567 de ani ai Capitalei în spațiul public, printr-un weekend de evenimente, muzică și experiențe urbane în mai multe puncte ale orașului. În centrul programului, iMapp Bucharest Winners League 2026 a transformat Piața Constituției în principala scenă a weekendului aniversar, cu două seri de artă digitală și muzică internațională, alături de Rudimental și Whomadewho.

Aproape 200.000 de oameni au participat la programul aniversar al Zilelor Bucureștiului, desfășurat timp de două zile în întreaga Capitală. Dintre aceștia, aproximativ 150.000 de participanți au luat parte la evenimentele organizate de Primăria Municipiului București, prin ARCUB, în Piața Constituției, pe Calea Victoriei și în alte puncte ale orașului. La acestea s-au adăugat manifestările din cadrul Săptămânii Europene a Mobilității, vizitele gratuite, recitalurile și concertele de la Arcul de Triumf și Sala Dalles, spectacole la teatre, plus alte activități desfășurate în București.
Evenimentul central al weekendului aniversar, iMapp Bucharest Winners League 2026, organizat de Primăria Municipiului București, prin ARCUB, a transformat Piața Constituției prin artă digitală, muzică și tehnologie, reunind artiști internaționali și publicul în jurul unor spectacole audiovizuale monumentale.
Ajuns în 2026 la cea de-a 11-a ediție, iMapp Bucharest s-a desfășurat sub tema PAST. FORWARD., transformând fațada de aproximativ 23.000 de metri pătrați a Palatului Parlamentului într-o scenă pentru creațiile internaționale de video mapping.
ȘAPTE UNIVERSURI VIZUALE INTERNAȚIONALE PE FAȚADA PALATULUI PARLAMENTULUI
Sâmbătă seară, iMapp Bucharest Winners League 2026 a adus în fața publicului șapte artiști și studiouri internaționale, câștigători ai unor competiții de video mapping organizate de festivalurile partenere din întreaga lume.
Fațada Palatului Parlamentului a devenit, pe rând, suport pentru șapte universuri vizuale construite în jurul temei PAST. FORWARD.:
MP-STUDIO – „EVERYWHEN” (Ungaria) WANG – „Voyage of Love” (China) Studio Zoltán Varga – „Neural Heritage” (Japonia) V.P.M – „Resonance” (Germania) John Tettenborn & Kourtney Lara Ross – „ECHO” (Franța) Leticia RMS – „ANTENNA” (Brazilia) ruestungsschmie.de – „XXXL³” (SUA)
Prin imagine, sunet și tehnologie, cele șapte lucrări au propus perspective diferite asupra timpului și memoriei, reinterpretând arhitectura monumentală a Palatului Parlamentului și continuând dialogul dintre trecut și viitor propus de tema ediției. Transmisiunea live a competiției a fost urmărită de peste 20.000 de oameni din toată lumea, extinzând experiența iMapp dincolo de Piața Constituției.
Lucrările au fost evaluate de un juriu internațional de referință, format din curatori, artiști, directori și cofondatori ai unor importante festivaluri și organizații dedicate video mapping-ului și artei New Media. Dimensiunea internațională a Winners League este susținută de colaborarea cu festivalurile partenere Zsolnay Light Festival, Asia Mapping Art Contest, 1Minute Projection Mapping, SCHLOSSLICHTSPIELE Karlsruhe, Video Mapping Festival Lille, Festa das Luzes și LUMA Projection Arts Festival.
„RESONANCE” ȘI „ANTENNA”, CÂȘTIGĂTOARELE IMAPP BUCHAREST WINNERS LEAGUE 2026
La finalul competiției, ediția din acest an și-a desemnat cei doi câștigători: unul ales de juriul internațional și unul prin votul publicului prezent la iMapp Bucharest.
Premiul Juriului / Jury Award a revenit studioului german V.P.M, pentru lucrarea „Resonance”, reprezentând SCHLOSSLICHTSPIELE Karlsruhe.
Premiul Publicului / Audience Award a fost câștigat de artista braziliană Leticia RMS, pentru lucrarea „ANTENNA”, reprezentând Festa das Luzes.
„NADIA – THE PERFECT 10”: 50 DE ANI DE LA UN MOMENT CARE A SCHIMBAT ISTORIA GIMNASTICII

Unul dintre momentele speciale ale ediției i-a fost dedicat Nadiei Comăneci, la 50 de ani de la performanța istorică de la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976. La iMapp Bucharest, momentul a fost marcat printr-un mesaj transmis de Nadia Comăneci și prin proiecția specială „NADIA – The Perfect 10”, realizată de Mindscape Studio & Carmen Lidia Vidu.
De la tabela care, în urmă cu 50 de ani, nu era pregătită să afișeze nota 10 până la imaginile proiectate pe fațada Palatului Parlamentului, povestea Nadiei a fost adusă în prezent prin limbajul artei digitale, într-o ediție construită tocmai în jurul întâlnirii dintre memorie și viitor.
„Când cineva vă spune că nu se poate, amintiți-vă că până și tabelele pot fi reproiectate”, a fost mesajul transmis de Nadia Comăneci publicului din București.
RUDIMENTAL ȘI WHOMADEWHO AU COMPLETAT EXPERIENȚA IMAPP BUCHAREST 2026
Cele două zile iMapp Bucharest au extins experiența evenimentului dincolo de arta digitală, prin două prezențe internaționale cu identități muzicale distincte.
Sâmbătă, RUDIMENTAL (UK) a adus în Piața Constituției sound-ul aflat la intersecția dintre drum & bass, electronic, soul și pop, într-un show care a deschis seara competiției Winners League.
Duminică, WHOMADEWHO (Danemarca) a continuat programul muzical al iMapp Bucharest, într-un registru diferit de prima seară, care a îmbinat muzica electronică, indie și dance, într-un format hibrid care a combinat selecția și producția electronică cu elemente interpretate live.
BUCUREȘTIUL ȘI-A SĂRBĂTORIT CEI 567 DE ANI ÎN STRADĂ
iMapp Bucharest a făcut parte dintr-un program mai amplu prin care Bucureștiul a marcat 567 de ani de la prima atestare documentară. Zilele Bucureștiului au adus împreună cinci repere ale weekendului aniversar: iMapp Bucharest Winners League 2026, Străzi Deschise – București, Promenadă Urbană, Porți Deschise la Primăria Capitalei și evenimentele partenere: Dâmbovița Apă Dulce (organizat de Nod Makerspace și Asociația Ivan Patzaichin - Mila 23) și Triunghiul Muzeelor (organizat de Primăria Sectorului 1).
Pe Calea Victoriei, „Străzi Deschise – București” a transformat din nou artera într-un spațiu pietonal dedicat orașului și oamenilor săi, cu activități sportive, expoziții, spectacole de teatru și circ, concerte, dezbateri și tururi ghidate.
Porți Deschise la Primăria Capitalei a oferit publicului acces la istoria, arhitectura și spațiile reprezentative ale clădirii administrației Capitalei, în timp ce la Dâmbovița Apă Dulce, bucureștenii au putut descoperi Capitala pe apă prin plimbări gratuite cu barca de la Debarcaderul Națiunile Unite.
În zona Kiseleff – Piața Victoriei, Triunghiul Muzeelor a reunit Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Muzeul Național al Țăranului Român și Muzeul Național de Geologie într-un program dedicat Dobrogei, cu ateliere, activități pentru copii și familii, experiențe muzicale și instalații de iluminat arhitectural.
Astfel, timp de un weekend, aniversarea Bucureștiului s-a desfășurat chiar în spațiile orașului: Calea Victoriei a devenit promenadă, Dâmbovița a oferit o perspectivă diferită asupra Capitalei, muzeele și-au extins programele către public, iar Piața Constituției și fațada Palatului Parlamentului au devenit scena artei digitale și a muzicii internaționale.
Cu aproximativ 200.000 de participanți în cele două zile, Zilele Bucureștiului au încheiat astfel un weekend în care orașul, patrimoniul, arta, tehnologia și publicul s-au întâlnit în spațiul urban, celebrând Bucureștiul prin experiențe construite chiar în jurul său.
Parteneri principali: Banca Transilvania, Coca-Cola, Raffaello, RedBull;
Partener media principal: KISS FM;
Parteneri instituționali: Parlamentul României – Camera Deputaților, SABIF, Apa Nova;
Parteneri media: Radio România Actualități, Radio România Cultural, București FM, AGERPRES, Adevărul, Historia, Happ, Daily Magazine, 9 AM, Garbo, G4Media, Hotnews.ro, Kudika, Mediafax, Touch Magazine, Wall Street, Euronews, Revista Biz, ICON Magazine, Digi24, Cațavencii, Nine OClock, Zile și Nopți
Cu sprijinul: STB, TPBI
Facebook: iMappBucharest
Instagram: imappbucharest
Website: https://imapp.ro/ro/



















































