Cum arătă oamenii care visează frumos

Aşa arată „visătorii“ fotografiaţi într-un proiect menit să facă poftă de fericire.

Cu ochii închişi şi cu gura până la urechi sau cu un zâmbet discret pe faţă. Sătulă de încrâncenarea pe care o vede zi de zi pe feţele românilor, Alexandra Sandu a  fotografiat peste 700 de oameni pe care i-a rugat să închidă ochii şi să viseze. Toţi au zâmbit.

Află AICI cum poti deveni un "visător"!

Ana Pobleanu (25 de ani) a fost printre primii care au vizitat studioul foto al Alexandrei Sandu de pe Calea Victoriei pentru a se implica în proiectul ei, „Daydreamers". A urcat până la etajul trei al unei clădiri de lângă sediul Poliţiei Capitalei şi a intrat în camera zugrăvită în alb, cu reflectoare, paravane şi fotografii lipite pe pereţi, fără să ştie exact de ce este acolo.

Mai citeşte şi:

Atinge-ţi visurile prin automotivaţie!

5 obiceiuri care şubrezesc o relaţie

Alexandra, pe care o cunoscuse mai demult, pe un forum de fotografie, îi spusese doar că are un proiect nou şi că ar vrea s-o fotografieze. A rugat-o să aleagă una dintre picturile pe pânză făcute de un prieten artist pentru a le folosi ca fundal. L-a agăţat de suport pe cel ales, în nuanţe de albastru, bleumarin şi galben, culorile unui câmp de flori, şi a invitat-o pe Ana să se aşeze pe un scaun în faţa lui. I-a spus să închidă ochii şi să se gândească la ceva frumos.

Marea şi libertatea

„Am auzit o primă declanşare a aparatului. Nu eram gata, nu intrasem în starea necesară", povesteşte Ana. „Apoi m-am gândit la mare, la mirosul plajei pustii pe care o iubesc, la nisipul fierbinte şi la scoicile care îmi înţeapă uşor tălpile, la libertate." Şi-a imaginat că simte mângâierea valurilor şi a încetat să mai audă zgomotul aparatului de fotografiat. „În câteva momente mi-a spus «gata, e bine!»"

Când a simţit pe faţă lumina bliţului de la aparatul Alexandrei, Titel Leontin (31 de ani), s-a relaxat şi şi-a trimis gândurile către unul dintre refugiile preferate: „pacea unei plaje pustii sub soarele încă torid din Cadiz în octombrie, un cer albastru perfect, nisip fin şi alb, două umbreluţe împletite ţinând umbră unui pahar de cerveza şi zgomotul spumos al Atlanticului".

Avea emoţii când a intrat în studio, la finalul unei zile obositoare la birou, în toamna anului trecut. Dar a găsit camera plină de oameni. Unii stăteau pe jos şi ascultau pe cineva care cânta la chitară, alţii se aranjau în oglindă şi treceau, unul câte unul, la visat, pe „taburetul grăsun" din mijlocul încăperii.

Zborul şi iubirea

Şi pe Bianca Vesteman (21 de ani) a cucerit-o atmosfera „boemă, cu jazz pe fundal" din studioul Alexandrei. La început, aparatul o făcea să se simtă inconfortabil. I-a adus zâmbetul amintirea zborului cu parapanta, senzaţia de euforie şi calm ce „nu poate fi descrisă, trebuie trăită".

Studioul era plin şi când i-a venit rândul lui Cătălin Georgescu (22 de ani) să închidă ochii şi să viseze. Sunetele s-au estompat, şi-a golit mintea şi gândul s-a dus la persoana care îl inspiră să fie mai bun, prietena lui pe care avea s-o revadă curând.

Alina Vasilescu (26 de ani) şi-a amintit Veneţia în timpul carnavalului, „soare, terasă pe Canal Grande, latte macchiato mare, mare, dragul meu drag lângă mine şi multe măşti colorate în jur". Laura Constantinescu (24 de ani) s-a gândit la o căsuţă mică din cărămidă roşie, cu o bancă de fier în curte pe care stă împreună cu prietenul ei, care i-a fost alături şi-n vis, şi-n studio. Pe Cristina Găvruş (25 de ani) a făcut-o să zâmbească gândul la bunicul ei şi la sentimentul de iubire pe care i-l dădea mereu, dar şi la iubitul ei, alături de care şi-a lăsat fotografiat visul.

Pentru Alexandra Ivan (22 de ani) experienţa a fost „o pauză din griul cotidian". Cu ochii închişi în faţa aparatului, şi-a imaginat că iubitul ei Alec, care era chiar lângă ea, o săruta şi îi spunea o poveste. A fost surprinsă când a văzut fotografiile. I s-au părut cea mai bună dovadă că „visele îi fac pe oameni mai frumoşi".

Şerban Ionescu (32 de ani) n-a reuşit să viseze. „Bun, şi acum ce fac?", şi-a spus după ce a închis ochii. „Hai, Şerbane, ai atâtea lucruri frumoase la care să te gândeşti, sunt nişte fotografii, nu eşti la dentist".

Alexandra a apăsat pe buton şi a început să-l fotografieze. El se întreba dacă ar fi bine să-şi schimbe poziţia capului, se mustra că uită să zâmbească. „Deşi nu am apucat să mă gândesc la ceva frumos, a fost unul dintre cele mai frumoase momente trăite până atunci şi o amintire care mi-a rămas dragă".

Schimbare de atitudine

Românii sunt prea încrâncenaţi, „trag cu dinţii de viaţă", spune Alexandra Sandu. Ea a învăţat în India, de la oameni care nu au ce mânca şi nici unde sta, că problemele nu sunt o scuză pentru a fi rău şi invidios. „Am văzut oameni care dormeau pe marginea autostrăzii, înghesuiţi, morţi de foame. Chiar şi cei cărora le mergea cel mai rău aveau altă atitudine, pozitivă."

În căutarea unor imagini care să provoace fericirea

Alexandra Sandu (25 de ani) nu şi-a propus de la început să fotografieze 1.000 de „visători". Voia să facă o serie de fotografii care să stârnească emoţie. Dar nu aşa cum face toată lumea, şocând, ci să provoace prin imagini momente de linişte, împăcare, fericire. „Orice om îşi doreşte să fie fericit, indiferent ce asociază cu ideea asta sau ce metode foloseşte", spune Alexandra.

O mie de vise

Ştia că va trebui să aibă „factor uman" în imagini. Şi zâmbete. Apoi s-a gândit la conceptul de „daydreaming", care în traducere înseamnă, de fapt, a visa cu ochii deschişi. Dar a preferat să-şi roage personajele să închidă ochii, pentru a da unitate seriei şi pentru a sugera retragerea în sine.

În septembrie anul trecut a făcut o încercare cu doi prieteni. I-a fotografiat pe fiecare, iar ei au fotografiat-o pe ea. „Şi acuma?" Alexandra a început să dea mesaje prietenilor şi să-i cheme la studio, fără să le spună pentru ce. A doua zi au venit mai mult de 20 de oameni. A treia zi au apărut necunoscuţi, oameni care aflaseră despre proiect din mesajele ei de pe reţeaua de socializare Facebook. „La un moment dat, un prieten mi-a spus ce-ar fi să încerci să ajungi la 1.000?".

N-a crezut că se poate, pentru că a promovat proiectul doar pe site-ul ei. În două luni însă ajunsese la 700 de „visători". Au trecut pe la studio prieteni şi foşti colegi de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, tatăl şi fratele ei, o mireasă furată de la nuntă, o puştoaică însoţită de zeci de prieteni care au umplut holul etajului trei al clădirii din Calea Victoriei.

Portrete din provincie

Pe toţi i-a pus să-şi scrie numele pe o foaie, la finalul şedinţei foto. A păstrat şi e-mailurile celor care au anunţat-o în scris că vor să vină. Ar vrea să-i contacteze la încheierea proiectului, pentru a-i chema la evenimentul final. Până atunci însă, vrea să umble prin ţară în căutare de „visători", pentru că a primit foarte multe cereri, şi caută sponsori pentru călătorie.

Iar după ce ajunge la 1.000 se gândeşte să facă postere şi să le afişeze pe Calea Victoriei pentru a-i însenina pe bucureştenii care stau în trafic. Apoi să pună în vânzare materiale promoţionale, iar cu banii strânşi să aducă zâmbete şi pe chipurile unor oameni amărâţi, care nu prea au motive de fericire.

Prea multe vise dăunează sănătăţii

Să-ţi permiţi din când în când câteva clipe în care să visezi, în mijlocul zilei, la birou, pe drum sau acasă, cu ochii deschişi sau închişi, să fugi cu gândul într-un loc care te relaxează şi te binedispune poate fi un exerciţiu util. Este o modalitate de a-ţi schimba dispoziţia emoţională, spune psihologul Bogdana Bursuc, de la Mind Institute.

Efectele negative

Dacă experimentul visului în plină zi este unul izolat, nu se schimbă nimic pe termen lung. Astfel de gânduri pozitive creează o stare de bine, calm, relaxare, mulţumire, doar pe moment. Dar dacă exerciţiul de evadare în vis este repetat excesiv, se poate întoarce împotriva „visătorului".

„Unele persoane pot folosi reveria ca un mecanism de adaptare la stări emoţionale negative", spune psihologul. Astfel, retragerea şi izolarea în „gândurile plăcute" este la fel de nesănătoasă ca şi retragerea în „gândurile urâte". Asta pentru că s-ar putea ca mintea să prefere să se rezume la gânduri şi persoana respectivă să nu mai treacă la fapte, pentru că a obţinut deja ce a dorit, adaugă specialistul.

„Există studii care spun că reveria poate avea efecte negative, poate împiedica persoana să treacă la acţiune pentru că ea obţine satisfacţie şi stare de confort doar imaginându-şi, astfel încât scade probabilitatea să-şi pună visele în practică pentru a obţine acelaşi efect." Şi asta pentru că e întotdeauna mai greu să-ţi împlineşti un vis decât să-ţi trimiţi gândul la el.

„O dată visător, pentru totdeauna visător"

Alexandra e convinsă că din cei 700 de oameni fotografiaţi mulţi nu au reuşit să viseze în cele aproximativ 30 de secunde cât a durat şedinţa foto. Poate din cauza emoţiei, poate din cauză că n-au avut suficient timp. Dar crede că un astfel de exerciţiu, care te obligă să stai cu ochii închişi şi să te gândeşti la lucruri frumoase, ajută. Când a deschis ochii, după doar aproximativ 30 de secunde, Titel Leontin s-a trezit într-o cameră plină de tineri, cu care a stat apoi la poveşti.

N-a visat mai des de atunci, nici cu ochii închişi, nici cu ei deschişi, dar s-a convins că astfel de gesturi simple ne fac vieţile mai frumoase. După ce a plecat din studioul foto, Ana Pobleanu a început să-şi împlinească visul. A dat un telefon şi, în câteva zile, se afla pe plaja visată, alături de „cine trebuie", deşi, iniţial, îi părea un ţel greu de atins. Şi nu s-a oprit aici. La începutul anului şi-a împlinit şi un vis mai vechi, de a schia în Italia, „pe nişte pârtii fabuloase". „O dată visător, pentru totdeauna visător", spune ea.