Veronica Roth, autoarea seriei „Divergent”, la Filit: „Nu am înţeles de cât de multă smerenie aveam nevoie ca persoană”
0
Veronica Roth, autoarea seriei „Divergent”, a fost protagonista serii sâmbătă la Filit, unde a vorbit despre cât de important este scrisul pentru ea, în ce context a aflat că a devenit autor de best-seller, despre Cluj-Napoca, oraş în care soţul ei are rude, precum şi despre fericire. Gazda serii a fost scriitorul Iulian Tănase.
Veronica Roth (30 de ani) a urcat sâmbătă seara pe scena Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”, unde publicul s-a arătat extrem de entuziasmat. Scriitoarea americană le-a povestit celor adunaţi, printre altele, despre momentul în care a aflat că a devenit autor de best-seller, despre rolul mamei sale în ceea ce priveşte formarea ca scriitoare, despre ce anume a inspirat-o din Cluj pentru cărţile sale şi în ce fel, precum şi despre fericire.
Roth a fost zâmbitoare tot timpul, a râs des şi s-a adresat de multe ori direct publicului adunat la Filit Iaşi.
Roth scrie pentru că simte că nu poate să nu o facă, iar primele sale texte au apărut pe când avea 10 sau 11 ani, după care nu s-a mai oprit. „Mereu am iubit să fac asta (să scriu- n.r.) decât orice altceva”. Autoarea „Divergent” a explicat că nu scrie pentru public, mărturisind că „şi dacă nu m-ar citit nimeni, tot aş scrie”.
Căţelul şi best-seller-ul
Totuşi, succesul cărţilor sale a bucurat-o enorm, dar uneori îi era dificil să gestioneze lucrurile, în sensul în care crede că a avea succes „s-ar putea să scoată la suprafaţă ceva din tine”, referindu-se la anumite trăsături de caracter nu neapărat pozitive. Echilibrul a venit însă, prin întâmplare, pentru că de fiecare dată când avea succes, se întâmpla ceva care să îi scadă din mândrie.
Astfel, când a aflat despre succesul pe care l-a avut ”Divergent”, avea în spate nişte tomberoane mari de gunoi, astfel că la aflarea veştii, „primul lucru pe care l-am mirosit a fost ceva proaspăt”, a glumit autoarea. Ulterior, după ce agentul său a sunat-o să îi spună că ”Insurgent” era pe lista celor mai bine vândute cărţi în ”The New York Times”, şi-a îmbrăţişat soţul, iar când s-a întors, căţelul său îşi făcea nevoile pe podea.
„Care a fost primul meu act ca autor de best-seller? Să curăţ după căţel”.
Totuşi, iniţial, Roth nici măcar nu spera că scrisul avea să ajungă slujba ei cu normă întreagă- „era mult peste aşteptările mele”. Credea că va ajunge să lucreze pe postul de copy-editor, că avea să corecteze gramatica şi punctuaţia altora- ceea ce a şi făcut de fapt, pentru o scurtă perioadă, înainte ca scrierile să îi fie publicate. „Planul meu era să fac asta ca slujbă şi, pe lângă, să scriu”.
Veronica Roth şi Clujul
Veronica Roth este la a patra sau a cincea vizită în România, vizitând înainte Clujul, unde locuieşte un unchi de-al soţului său. „Practic, am venit aproape odată pe an aici”, adăugând că prima sa vizită în România avea loc în urmă cu 7 ani. În Cluj a învăţat câteva cuvinte în română, precum „bună seara”, „mulţumesc” sau „te rog”, şi tot de aici s-a inspirat pentru limba inventată în „Carve the Mark”, cea a poporului shotet- însă nu de la români, ci de la maghiari.
Roth consideră că limba maghiară este fascinantă, explicând că româna îi place, dar fiind o limbă latină, i se pare mai familiară. Totuşi, când ajunge în România, cel mai adesea îi roagă pe oameni să pronunţe „i-ul cu căciuliţă”, pentru că i se pare extrem de dificil şi îi place să exerseze. „Îmi iese sunetul, dar durează”.
Influenţa mamei
Când era mică, Roth obişnuia să stea adesea singură, iar la 16 ani, îşi dorea să fie lipsită de orice frică şi dură. Şi-a dat seama rapid că mama sa era modelul către care să privească. Aceasta şi-a abandonat totul pentru a sta acasă cu copiii, iar când a divorţat, s-a reîntors la muncă. În SUA, a adăugat Roth, „divorţul încă e perceput ca un lucru ruşinos”.
„O mulţime din prietenii ei au încetat să îi mai fie prieteni”, a mărturisit scriitoarea, completând că mama lor a făcut „alegeri îndrăzneţe pentru a ne proteja”.
Mama a fost cea care i-a dat aripi, încurajând-o să îşi urmeze pasiunile, singura condiţie fiind ca fetele sale să dea tot ce au mai bun la şcoală.
Roth şi fericirea
Succesul său literar i-a relevat că avea foarte multă mândrie, iar atunci când i se fac recenzii, „e o lovitură în mândrie, te smereşte”.
„Bănuiesc că nu înţelesesem de cât de multă smerenie aveam nevoie ca persoană. A fost o descoperire şocantă. Încă se întâmplă în continuare, tot descopăr noi straturi de mândrie care trebuie rezolvate”.
Întrebată ce ar alege între scris şi oameni, Roth a explicat că deşi urăşte perioadele în care nu poate să scrie, ar alege cu siguranţă oamenii, pentru că, pentru ei scriem de fapt, pentru a le provoca nişte emoţii.
Cât despre fericire, Roth consideră că nu trebuie să fie un ţel, important fiind să ne concentrăm pe ceea ce contează, pe a descoperi, pe a face lucruri bune.
„Fericirea este o povară”, a conchis Veronica Roth.
Se încarcă comentariile...
