Thomas Ciulei îşi prezintă cel mai recent film, "2+2", într-o proiecţie unică la Festivalul Comedy Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Thomas Ciulei a povestit la Adevărul Live despre soarta filmului său, "2+2"       FOTO: Sever Gheorghe
Thomas Ciulei a povestit la Adevărul Live despre soarta filmului său, "2+2"       FOTO: Sever Gheorghe

Cel mai recent film al cineastului Thomas Ciulei, coproducţia româno-germană "2+2”, va fi proiectat, în premieră, la cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj, în condiţiile în care regizorul decisese ca filmele sale şi ale tatălui său să nu mai fie difuzate în România.

Directorul Festivalului Comedy Cluj, Horaţiu Dan, a declarat într-o conferinţă de presă, citat de Mediafax, că Thomas Ciulei a scris şi scenariul şi a compus şi muzica filmului “2+2”.

"Ultimul film al cineastului Thomas Ciulei, «2+2», o coproducţie româno-germană din anul 2014, va avea o proiecţie unică într-un cinematograf din România în cadrul Festivalului Comedy Cluj. Proiecţia va avea loc sâmbătă, la Cinema «Florin Piersic». Pelicula este primul film de lungmetraj de ficţiune al lui Thomas Ciulei, care a scris şi scenariul, dar a şi compus şi muzica. Proiecţia va avea loc în prezenţa echipei, a regizorului Thomas Ciulei, care va dialoga cu publicul”, a spus Horaţiu Dan.

Potrivit acestuia, filmul “2+2” explorează aventurile ”ghinioniste” a doi prieteni - un actor şi un regizor -, care trăiesc într-o ţară imaginară, Miranda, aflată într-o dictatură în faliment. Din distribuţia filmului fac parte actorii Marius Manole, Mihai Calotă, Cornel Scripcaru, Gabriel Spahiu, Răzvan Vasilescu şi Sabrina Iaşchevici.

Directorul artistic al Comedy Cluj, Bogdan Beşliu, a declarat, la rândul său, în aceeaşi conferinţă de presă, că a discutat cu Thomas Ciulei la Festivalul de Film de la Berlin despre proiecţia filmului "2+2”, iar acesta a acceptat să fie adus la Cluj-Napoca.

"Am discutat de proiecţia de la Cluj-Napoca înainte de a ştii despre demersul lui Thomas Ciulei de a interzice filmele lui şi ale tatălui său în cinematografele România. A fost de acord să rămână această proiecţie unică în România”, a spus Bogdan Beşliu.

Thomas Ciulei, fiul regizorului Liviu Ciulei, a mai regizat filmele "Plays the light at the Maxim” (1990), "Nebunia capetelor” (1997), "Ca o pasăre pe gard” (1992), "Graţian” (1995), "Asta e” (2001), "Podul de flori” (2008).

Festivalul Internaţional de Film Comedy Cluj are loc la Cluj-Napoca în perioada 16 – 25 octombrie, fiind organizat de Fundaţia Europeană pentru Cultură Urbană, cu sprijinul Băncii Transilvania şi Centrului Naţional al Cinematografiei.

La sfârşitul lunii septembrie, regizorul şi producătorul Thomas Ciulei a anunţat că a decis ca, din 19 octombrie, să nu mai acorde dreptul de difuzare publică în România a filmelor sale şi ale tatălui său, Liviu Ciulei, din cauza "atitudinii destructive a Centrului Naţional al Cinematografiei".

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite