Teatrul îşi serbează ziua

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizată pentru prima oară la Viena în 1961, data de 27 martie a fost decretată Ziua Mondială a Teatrului şi, începând din 1962, este marcată anual printr-o serie de evenimente.

În fiecare an, o personalitate recunoscută la nivel internaţional e invitată să transmită un mesaj întregii lumi a teatrului de pretutindeni, mesajul fiind tradus apoi în peste 20 de limbi şi citit spectatorilor înaintea reprezentaţiilor din seara zilei de 27 martie. În acest an, discursul îi aparţine actorului John Malkovich.

„Vă doresc ca munca voastră să fie convingătoare şi originală. Vă doresc ca ea să fie profundă, să emoţioneze, să îndemne la reflecţie, să fie unică. Fie ca ea să ne ajute să medităm la ceea ce înseamnă să fii om, şi ca această meditaţie să fie binecuvântată cu suflet, sinceritate, inocenţă şi graţie", a spus Malkovich.

Artiştii pentru artişti...

În România, în contextul Zilei Mondiale a Teatrului, mai multe instituţii de spectacol au organizat evenimente speciale, una dintre cele mai importante manifestări fiind campania „Artiştii pentru artişti", prin care fondurile încasate de la anumite spectacole vor fi donate artiştilor care au nevoie.

Un eveniment inedit este şi organizarea la Teatrul din Miercurea Ciuc a unei manifestări intitulate „Ziua mondială a teatrului în maghiară şi română, dar în limba universală a scenei", în cadrul căruia vor fi prezentate două montări diferite ale lui Victor Ioan Frunză, pe acelaşi text al lui Istvan Orkeny: „Familia Tot", de la Centrul Cultural pentru UNESCO din Bucureşti şi „Totek" de la Teatrul Municipal din Miercurea Ciuc.

Două variante distincte ale aceluiaşi regizor, pe acelaşi text, montate în două teatre diferite, unul în limba autorului, celălalt în traducere românească. Experimentul este interesant pentru că aşază faţă în faţă un spectacol cu el însuşi.

Porţi deschise pentru independenţi

Tot cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, Metropolis şi teatrul independent UNTEATRU lansează programul cultural „Ziua independenţilor la Teatrul Metropolis". În fiecare lună, Metropolis îşi va deschide porţile pentru companiile independente de teatru şi va prezenta noi producţii alături de teatrele partenere. Programul va începe astăzi cu două spectacole: de la ora 19.00, „Autobahn", după Neil LaBute, şi de la ora 20.30, „Frumoasa călătorie a urşilor panda" de Matei Vişniec.

Cuvintele transmise de Ion Caramitru, preşedintele UNITER, de Ziua Internaţională a Teatrului, se leagă deopotrivă de Anul Caragiale şi de miracolul şi natura teatrului: „Nu cred că există azi în România o raportare mai autentică la realităţile neamului decât teatrul. Suntem în anul lui Caragiale şi personajele lui ne bântuie constant. În plină dezvoltare şi degringoladă, societatea românească se oglindeşte în teatru cu asupra de măsură. E mai puţin decât ne-am fi aşteptat şi mai mult decât ne-am fi închipuit. Dacă mergeţi la teatru azi, vă trataţi cu happy-end şi catharsis, plecând acasă oarecum împăcaţi cu tragedia de zi cu zi a tranziţiei."

"Nu cred că există azi în România o raportare mai autentică la realităţile neamului decât teatrul. Suntem în anul lui Caragiale şi personajele lui ne bântuie constant."

Ion Caramitru actor

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite