„Teatrul e vis“, volumul lui Octavian Saiu lansat la FNT

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Criticul de teatru Octavian Saiu îşi lansează, pe 27 octombrie, de la 13.30, volumul „Teatrul e vis“, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru. La eveniment vor fi prezenţi Andrei Şerban, Ludmila Patlanjoglu, Sorin Alexandrescu şi Michel Vaïs - secretar general al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru.

Volumul „Teatrul e vis“ este, după cum spune chiar autorul,  „o pledoarie pentru libertatea absolută a criticului. Nelimitată de nimic, în gând, în timp şi spaţiu, ea transformă scena şi sala într-un fel de tărâm imaginar fără sfârşit. Acolo se poate juca orice repertoriu şi se pot întâmpla minuni de negăsit în teatrele reale, cât de râvnite ar fi. Paginile ei sunt definite, aşadar, de un paradox asumat: descriu creaţii ideale, nenăscute, ca nişte scenarii ce încalcă toate regulile posibile, fiindcă nu ţin seama de nici o regulă. (...) Sunt, de fapt, exerciţii de imaginaţie ale unui critic marcat de experienţele întâlnirilor cu mari regizori. Un critic sedus de arta lor într-atât, încât să-şi proiecteze pe scena sufletului câteva spectacole (im)posibile, pe care şi-ar dori cu împătimire să le vadă, semnate chiar de acei regizori“. 

Profesor în Japonia şi Noua Zeelandă

Octavian Saiu este profesor, cercetător şi critic de teatru. Are un doctorat în studii teatrale şi unul în literatură comparată. Predă la universităţi din România, Japonia şi Noua Zeelandă şi a fost Visiting Fellow la University of London. A susţinut numeroase conferinţe în Europa, Asia, America şi Australia şi a publicat articole în reviste naţionale şi internaţionale. A colaborat la prima Enciclopedie a receptării lui Samuel Beckett, tipărită la Londra, şi a fost moderatorul Conferinţelor „Beckett at the Festival“ în cadrul Programului Oficial al Festivalului Internaţional de la Edinburgh. Din 2004 este moderatorul Conferinţelor Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Este Vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT) – Secţia Română şi autorul volumelor: În căutarea spaţiului pierdut (Editura Nemira) / In Search of Lost Space (UNATC Press), Beckett. Pur şi simplu (Editura Paideia), Fedra, de la Euripide la Racine, de la Seneca la Sarah Kane (Editura Paralela 45), Ionescu/Ionesco: un veac de ambiguitate (Editura Paideia) şi Posteritatea absurdului (Editura Paideia). A primit Premiul Criticii pentru Carte de Teatru în 2010 şi Premiul UNITER pentru Critică de Teatru în 2013. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite