Spectacole cu casa închisă la Festivalul de Teatru de la Sibiu
0Premiera lui Silviu Purcărete, "Povestea prinţesei deocheate",„Hedda Gabler“, cu Ofelia Popii în rol principal, "Regele moare", "Karamazovii", "Trei surori" sunt printre spectacolele care au fost cap de afiş în primele zile ale Festivalului de Teatru de la Sibiu, desfăşurat în perioada 8-17 iunie.
Nu mai puţin de 46 de reprezentaţii sunt deja sold out, la cea de-a 25-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) ce se desfăşoară până duminică în Cetatea de pe Cibin. Ediţia aniversară adună, timp de zece zile, în perioada 8-17 iunie, nu mai puţin de 3.300 de invitaţi din 73 de ţări. Sunt programate 525 de evenimente în 73 de spaţii de joc. Spectacole de teatru sau de dans, din România sau din străinătate, au generat multă nerăbdare, unele bilete epuizându-se la doar câteva ore de la punerea în vânzare. Datorită cererii foarte mari de bilete, s-a mai programat o reprezentaţie „Fierarii” (Teatrul de Comedie Bucureşti), pe 14 iunie, de la ora 21.00, iar pentru spectacolul „Stage Dogs” (Teatrul Act Bucureşti) s-a suplimentat numărul locurilor cu câte 50 pentru fiecare dintre cele două reprezentaţii programate.
De asemenea, producţia „Regele moare” (Teatrul Naţional „Ion Luca Caragiale” Bucureşti), programată iniţial pe 10 iunie, de la ora 18:00, la Colegiul Naţional „Octavian Goga” – Sala de Sport s-a mutat la Fabrica de Cultură UniCredit – Sala Faust, în aceeaşi zi, la aceeaşi oră, pentru a putea suplimenta, la cererea publicului, cu încă o reprezentaţie în 9 iunie.
„Maturitatea festivalului, selecţia extraordinară cu care ne-am obişnuit deja spectatorii şi renumele de care se bucură toţi artiştii invitaţi au generat o energie fantastică, concretizată prin vânzări rapide de bilete la majoritatea spectacolelor-eveniment. Ediţia 25 e cu adevărat una de sărbătoare: sărbătorim pasiunea cu care, an de an, organizăm acest festival împreună cu o echipă dedicată trup şi suflet unei comunităţi alături de care am crescut şi învăţat enorm”, transmite Constantin Chiriac, Preşedintele FITS.
„Nunta” (Teatrul Naţional „Satiricus Ion Luca Caragiale” din Republica Moldova), „Copacul” (în regia lui Eugenio Barba, Odin Teatret din Danemarca), „Atsumori” (Yamamoto Noh Theatre Japonia), „Ravel-Bolero: Cântecul dansului” (Vuyani Dance Theatre Africa de Sud) sau „Micul Eyolf” (Teatrul Naţional al Norvegiei) sunt doar câteva dintre reprezentaţiile pentru care biletele s-au epuizat.
În primele zile ale FITS, de succes s-au bucurat şi premiera lui Silviu Purcărete, "Povestea prinţesei deocheate" şi spectacolul, "Hedda Gabler".
Ce înseamnă „Hedda Gabler"? Ştim personajul şi din neuitatul film al lui Alex Segal, din 1963, în care Ingrid Bergman o interpreta pe eroină: o poveste complicată despre tarele psihologice ale unei femei aproape diabolice şi nevrotice în orgoliul ei, pentru care mândria extremă şi ideea de moarte frumoasă sunt valorile esenţialel. O femeie frumoasă, interpretată de Ofelia Popii în spectacolul de la Sibiu, care nu poate fi fericită. Banii, bărbaţii pe care îi subjugă rând pe rând, nimeni şi nimic nu o pot face să iasă din iureşul tenebrelor sale. Pistoalele, prin care se poate muri frumos, cu frunze în păr, sunt singura salvare, crede Hedda Gabler.
Hedda Gabler ne ia de mână şi ne trezeşte la realitate. Ne face cunoştinţă cu universul care ne înconjoară, d0ar pe care îl negăm, fiindcă este nu doar urât, ci şi dureros. Temele sunt aceleaşi de milenii: complexitatea şi fragilitatea relaţiilor interumane, blândeţea şi vulnerabilitatea oamenilor, violenţa care se ascunde în vieţile noastre de zi cu zi, erosul şi manipularea. Pornind de la aceste subiecte, regăsim în scenă un spaţiu atemporal, unde ne putem întâlni şi confrunta proprii demoni. Nu există soluţii realiste. Spectacolul este o instalaţie technopoetică.
Un spectacol de Botond Nagy
Scenariul: Botond Nagy şi Kali Ágnes
Traducerea: Ioana-Andreea Mureşan
Decor: Irina Moscu
Costume: Erika Márton
Dramaturgia: Kali Ágnes
Visuals: Rancz András
Coregrafia: Attila Bordás
Muzica si sound: Kónya Ütő Bence
Selectie muzicala: Botond Nagy
Light Design: Erőss László
Asistent Regie: Sanda Anastasof
Asistent dramaturgie: Alina Damian
Consultant artistic: Claudia Domnicar
În distribuţie Ofelia Popii, Marius Turdeanu, Ciprian Scurtea, Cendana Trifan, Adrian Matioc, Diana Văcaru-Lazăr, Arina Ioana Trif, Cristina Ragos.
Povestea prinţesei deocheate
Spectacolul „Povestea prinţesei deocheate” are la bază un scenariu original, semnat de Silviu Purcărete, care porneşte de la piesa kabuki a lui Tsuruya Nanboku al IV-lea. Inspirat de această tradiţie teatrală, Silviu Purcărete îşi propune să facă un spectacol european, folosind textul, regulile şi spaţiul kabuki, reinterpretate într-o manieră personală.
Povestea debutează în momentul în care Seigen, stareţul unui templu, se îndrăgosteşte de tânărul său discipol, Shiragiku. Fiind condamnat la o viaţă de iubire imposibilă, preotul şi ucenicul său hotărăsc să se sinucidă. Tânărul moare, preotul supravieţuieşte. Şaptesprezece ani mai târziu, când Prinţesa Sakura vine la templu pentru a se călugări, Seigen recunoaşte în ea reîncarnarea feminină a lui Shiragiku şi se îndrăgosteşte din nou.
„Povestea prinţesei deocheate” abundă în istorii de dragoste obsesivă, crime, reîncarnări şi răzbunare. Spectacolul preia aceste teme şi construieşte, cu umor si auto-ironie, un comentariu efervescent al dialogului dintre cultura europeană şi cea japoneză.
Povestea prinţesei deocheate
(The Scarlet Princess)
Regia: Silviu Purcărete
scenariu original de Silviu Purcărete, inspirat din Sakura Hime Azuma Bunshô, de Tsuruya Nanboku al IV-lea
Scenografia: Dragoş Buhagiar
Traducerea din limba engleză: Eugen Gyemant
Muzica originală: Vasile Şirli
Asistenţi regie: Eugen Gyemant, Sanda Anastasof
Asistent scenografie: Iuliana Gherghescu
Face designer: Minela Popa
Make-up: Elena Vlad, Corina Predescu, Alexandra Spătărelu
Consultant artistic: Kazuyoshi Tomita
Manager proiect: Claudia Domnicar
Coordonator marketing: Eliza Ceprăzaru
În distribuţie: Ofelia Popii, Iustinian Turcu, Dana Taloş, Adrian Matioc, Diana Văcaru Lazăr, Cristian Stanca, Diana Fufezan, Raluca Iani, Mariana Mihu, Adrian Neacşu, Pali Vecsei, Vlad Robaş, Veronica Popescu, Cristina Stoleriu, Alexandru Malaicu, Codruţa Vasiu, Serenela Mureşan, Johanna Adam, Cristina Ragos, Cendana Trifan, Oana Marin, Veronica Arizancu, Arina Ioana Trif, Fabiola Petri, Gabriela Pîrliţeanu, Ioana Cosma, Cristina Blaga, Ştefania Marola, Eduard Pătraşcu, Mihai Coman, Viorel Raţă, Liviu Vlad, Cătălin Neghină, Ştefan Tunsoiu, Andrei Gîlcescu, Alin Turcu.