„Smorfia napolitană“. Povestea visurilor care prezic câştigul la loto
0
Originea „Smorfiei” napolitane nu e cunoscută cu precizie, fiind asociată adesea cu cabala evreiască, care utilizează numerologia sau, mai degrabă, asocierea numerelor cu anumite clasificări ale numelor sau evenimentelor, într-o formă mistică şi ezoterică, pentru a dezvălui înţelesurile ascunse din spatele realităţii aparente.
Cea mai cunoscută cabală occidentală ar fi această cabală napolitană, redenumită în dulcele grai al dialectului „Smorfia”, apelativ care poate aminti de zeul grec al viselor Morfeu, ţinând cont de moştenirea civilizaţiei greceşti a oraşului „Neapolis”. „Smorfia” mai înseamnă în italiană „grimasă” şi se bazează pe interpretarea numerelor şi a viselor, care poate fi uneori fantasmată într-un mod cu totul grotesc si satiric, ceea ce e meritul caracterului imaginativ şi pasionant al „napolinităţii”, chiar dacă nu puţini sunt cei care o iau în serios.
Istoria jocului are probabil rădăcini străvechi, cu referiri la prima carte a viselor, al cărei autor este Artemidoros cu a sa „Carte de tălmăcire a viselor ”, unde el a încercat să dezvăluie sensul visurilor prin simbolismul lor, carte reluată de mulţi intelectuali recenţi precum Sigmund Freud sau Michel Foucault. Ideea lui Artemidoros şi a cabaliştilor, care considerau că visul e ca o punte între lumea pământească şi lumea de dincolo, a făcut obiectul unui tăvălug de studii şi sisteme pentru a elabora doctrine ezoterice şi mistice despre Dumnezeu şi Univers.
În lumea elenă se practica deja interpretarea onomasticii, tehnică oraculară care deriva din cunoaşterea semnificaţiei numelui, precum şi isopsefia care consta în numerotări complicate ale literelor greceşti, predată de Pitagora şi discipolii săi împreună cu teoriile sale despre aritmozofie, legea numerelor care rearanjează Haosul. Există de asemenea numeroase opere medievale care au încercat să interpreteze visurile printr-o clasificare precisă a simbolurilor, în vreme ce, din timpul Renaşterii, îl reţinem pe Pico della Mirandola, exponent al cabalei creştine.
Jocul de loterie a apărut pentru prima dată în Genova şi Venezia, în secolul al XVI-lea, iar un secol mai târziu a fost legalizat în mare parte din Europa, inclusiv în Regatul Neapole, când Carol al III de Bourbon doreşte să formalizeze activitatea, astfel încât veniturile din pariuri să ajungă regulat în cuferele statului. Disputa cu fratele dominican Gregorio Maria Rocco, care considera jocul ca fiind amoral şi înşelător pentru credincioşii săi, este soluţionată de un compromis. Activitatea tombolei va fi suspendată în săptămâna de Crăciun, astfel încât credincioşii să nu fie distraşi de la pioşenie.
În prezent, „Smorfia” e jucată de cele mai multe ori în familie, în special de Crăciun, din motive „napolitane” desigur. Jocul celor nouăzeci de numere aruncate într-un coş de răchită („panariello”) este profund integrată în cultura populară napolitană, până la punctul în care mulţi oameni cred că de aici şi-ar trage originea loto-ul. În orice caz, se poate spune că tradiţia de a juca la tombolă în perioada Crăciunului este, indubitabil, o invenţie napolitană.
„Viaţa dublă a numerelor”
Sistemul napolitan „Smorfia” îşi exprimă arta interpretării visurilor prin codificarea lor într-un tabel compus de doar nouăzeci de numere, care corespund uneori unor termeni obsceni şi aluzivi, alteori unor figuri care redau autenticitatea culturii napolitane, populată pe alocuri de superstiţii, mituri şi legende. În fiecare săptămână, în oraşe italiene, tombola selectează la întâmplare cinci numere de la 1 la 90. Pariul cu două numere se numeşte „ambo” şi ar plăti de 250 de ori suma pariată iniţial. Parierea a trei numere se numeşte „terno”; pentru patru numere „quaterna” şi pentru cinci, „cinquina”. Chiar şi denumirea „tombola” ar fi legată de semnificaţia onomatopeică legată de sunetul numerelor câştigătoare înşirate pe masa de joc.
Tradiţia spune că, imediat după deşteptare, napolitanii năvălesc la tombola indicată în vis sau cea din apropiere, şi joacă numerele care corespund visului. Interpretările pot fi simple, însă în unele cazuri, bucuria jocului şi creativitatea împătimiţilor împletesc variaţiuni interpretative complexe. În această privinţă, Cartea Viselor sau Smorfia tradiţiei napolitane oferă visătorului o gamă foarte largă de strategii care pornesc de la simpla „traducere " a cuvintelor sau a expresiilor în numere de jucat, până la propunerea unor tehnici de joc foarte complexe, bazate pe calcule „cabalistice"
Dacă potenţialul jucător visează la Dumnezeu sau la Italia, el va miza pe numărul 1, o persoană nebună corespunde numărului 22, iar dacă visul stârneşte spaimă, jucătorul va miza pentru 90. Se mai întâmplă ca un napolitan să-l viseze pe fotbalistul Diego Maradona. Când marele fotbalist era la apogeul carierii sale şi juca pentru Napoli, el avea 43 de ani, deci numărul 43 va fi pariat. Mai departe, numărul 42 corespunde cuvântului „fotbalist” în tabelul Smorfiei, iar, ulterior, un bun napolitan nu va ezita niciodată să joace şi numărul 1, deoarece Maradona e cunoscut în Napoli ca „nu dio 'e giocatore" („dumnezeul jucătorilor”). De aici, lucrurile pot deveni mai complicate, în funcţie de absurditatea visului, referinţele culturale fiind exploatate cu amuzament, cum o face şi secvenţa filmului „Cosi parlo Bellavista”(„Aşa grăit-a Bellavista”), o ecranizarea a cărţii cu acelaşi nume, semnată de scriitorul Luciano De Crescenzo.
Uneori se întâmplă ca napolitanii să se reunească în suflu şi spirit, şi să joace toţi aceleaşi numere care fac referire la acelaşi eveniment, iar, în tumultul lor, să provoace falimentul tombolei. Cam astfel să se fi întâmplat în vara anului 1777, când Maria Carolina, regina Regatului Napoli naşte al doilea fiu al lui Ferdinand I al dinastiei Bourbon. S-au năpustit subiecţii napolitani să joace „Smorfia” şi au mizat pe cifra 1, care ar corespunde cuvântului „fiu”, 16 pentru „regină” şi numărul 70 pentru „Palatul Regal”, ceea ce a condus la închiderea prăvăliei pentru o perioadă. Înflăcărări de acest tip mai sunt ocazionate de cutremure sau dezastre naturale, ţinând cont de prezenţa Vezuviului, vulcan profund „înrădăcinat în sistemul nervos napolitan”, aşa cum se exprimă scriitorul Erri de Luca.
Evident că figura papei nu poate lipsi din imaginarul jucătorilor din Italia. Alegerea Papei Francisc a atras atenţia întregii lumi, a trezit emoţii mari, iar jucătorii loto nu au ratat ocazia de a miza pe o „cinquina” imbatabilă. Numărul 1 ar fi fost corelat cu faptul că Papa Francisc este primul papă din America de Sud şi primul din istorie care a ales acest nume;13, pentru ziua alegerii sale, care a avut loc tocmai pe 13 martie. 28, nu se ştie de ce, interpretările ar fi luat în considerare Argentina, locul de naştere al papei, care ar fi avut origini şi în Piemont. Totuşi, în tabelul Smorfiei, numărul 28 corespunde termenului napolitan „‘E Zzizze”, care înseamnă „sâni”. În sfârşit, numărul 36 pentru că 1936 este anul naşterii sale în Buenos Aires, iar 65 e numărul asociat cu numele Francesco potrivit interpretărilor, Smorfia propunând termenul „‘O Chianto”, care înseamnă „plânsul” în dialect.
O altă victorie a mai avut loc pe data de 24 aprilie 2005, la câteva zile după moartea Papei Ioan Paul al II-lea. În provincia Lecce, un jucător foarte norocos a dat lovitura cu o altă „cinquina” 2-19-26-78-85, inspirat de papa de origine poloneză, reuşind să obţină un câştig total de 3.062.250 € cu un pariu de
15 €.
Multe ghiduri turistice fac recomandări, celor care vizitează Napoli, să ia parte la binecunoscuta „Tombola Vajassa”. Specificul tombolei constă în faptul că jocul e oficiat de „femminielli”, personaje cunoscute ca purtătoare de noroc şi îndrăgite de napolitani. Tombola e denumită „Vajassa” datorită limbajului picant al gazdei, „femminiello”, de obicei un travestit, care descoase publicul despre visele avute, întreţinând atmosfera destinsă şi exploatând artistic comicul şi fantezia dialectului napolitan. Premiile variază de la sume de bani, alimente sau îmbrăcăminte, până la decoraţiuni şi mobilier de uz casnic, însă publicul se bucura mai mult de spectacolul gazdei.
Raţionalitatea aparentă a jocului şi delirul imaginativ total pe care îl presupune; inventivitatea cu care jucătorii prelucrează imaginile visate şi arbitrariul interpretărilor care fac referire la evenimente, referinţe culturale sau sentimente trăite în viaţa reală şi tălmăcirile date de cartea Smorfiei, unde sunt meticulos ordonate în coloane numerele şi termenii corespunzători, toate acestea redau magia jocului care a inspirat piese de teatru, romane şi filme, precum şi piesa „Viaţa dublă a numerelor” („La doppia vitta dei numeri”), scrisă de Erri de Luca, autor napoletan contemporan.
Piesa de teatru în trei acte, prezintă cele două personaje, un bărbat şi o femeie, frate şi soră care nu reuşesc să comunice din cauza diferenţelor de temperament. Este seara de Revelion, iar tentativele surorii de a înveseli pregătirile de sărbătoare sunt scurt retezate de apatia fratelui, un scriitor în suferinţă. Luminile şi atmosfera convivială celebrată pe strazile napolitane se invită cu greu în casa celor doi fraţi, din ce în ce mai iritaţi de perspectiva unei serate singuratice petrecută în doi. La iniţiativa surorii de a juca Smorfia, exaltarea şi euforia tipic napolitană descreţeşte rigiditatea fratelui. Din numerele loto se nasc poveşti, unele inventate şi altele animate de amintiri şi personaje care redau magia ficţiunii şi dialogului, regăsirea dintre un frate şi o soră, şi memoria celor absenţi.
Se încarcă comentariile...
