Scriitorul ceh Ivan Klíma, supravieţuitor al Holocaustului, a murit la vârsta de 94 de ani

0
Publicat:

Scriitorul și disidentul ceh Ivan Klíma, un supraviețuitor al Holocaustului, a murit la vârsta de 94 de ani, informează sâmbătă DPA, citată de Agerpres.

Ivan Klíma s-a stins din viaţă sâmbătă dimineaţă, a declarat fiul său, Michal Klíma, pentru agenţia cehă de presă CTK.

Trei ani în lagărul Theresienstadt

Scriitorul s-a născut pe 14 septembrie 1931, sub numele de Ivan Kauders. Începând din 1942, el şi-a petrecut trei ani din copilărie împreună cu familia în lagărul Theresienstadt, din cauza originilor sale evreieşti.

Klíma descria totuși relaţia sa cu Germania drept „relaxată” atunci când a primit Premiul Franz Kafka în 2002, subliniind că „faptul că SS vorbea germana nu poate fi reproşat limbii”.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, în Cehoslovacia comunistă, Klíma a devenit rapid unul dintre cei mai importanţi autori, alături de Milan Kundera şi Bohumil Hrabal.

Exclus din Partidul Comunist

Piesa „Castelul" i-a adus lui Klíma reputaţia de „reformator al dramaturgiei cehe”, însă, în 1967, după ce a denunţat într-un discurs public abuzurile de putere ale regimului, a fost exclus din Partidul Comunist.

A plecat în Statele Unite după înăbuşirea mişcării reformatoare Primăvara de la Praga în anul următor.

Ivan Klíma a decedat sâmbătă. FOTO captură YouTube VĚTRNÉ MLÝNY
Ivan Klíma a decedat sâmbătă. FOTO captură YouTube VĚTRNÉ MLÝNY

Deşi Klíma s-a întors la Praga după trei ani, cărţile sale puteau fi publicate doar în străinătate, din cauza interdicţiei de publicare din Cehoslovacia, care a rămas în vigoare până în 1989.

Şi-a câştigat existenţa scriind scenarii pentru filme de animaţie şi lucrând ca topograf, printre altele. Scriitorul a încercat să surprindă epoca schimbărilor politice în romanul său din 1993, „Waiting for the Dark, Waiting for the Light" („Aşteptând întunericul, aşteptând lumina”)

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite