George Enescu și vacanțele în freamătul muzicii de la Sinaia sau de pe malul oceanului
0Dorul de casă și de ținuturile natale îl determină să-și petreacă vacanțele și în țară, unde se odihnește, se plimbă prin munți și compune. În preajma vacanțelor, Costache Enescu încerca să pună totul la punct în cele mai mici amănunte.
De acasă, el primește scrisori în care i se menționează pregătirile pe care trebuie să le facă în vederea călătoriei spre țară. Tatăl îi transmite că e necesar să pună în cufăr „străițele“ (hăinuțele), „albiturile“ (lenjeria de corp sau de pat), „violina cu notele pentru violină cu acompaniament și compozițiile“. I se precizează ora la care pleacă trenul din Paris, la ce hotel trebuie să se cazeze când ajunge în Viena, ora la care trebuie să cumpere biletele pentru Cernăuți din Gara de Nord și, de asemenea, este rugat să telegrafieze din fiecare localitate.
Invită diverși colegi să-l întovărășească, așa cum se întâmplă în 1892 când merge acompaniat de Karl Jeray, sau în vacanța din 1894 pe care o petrece, la Cracalia-Mihăileni, împreună cu prietenul Knoll. Joacă crochet, se plimbă, călărește, se joacă cu mingea sau cu racheta prin salon alături de tatăl său. În vara lui 1895 va fi însoțit din nou de Jeray, colegul de la Conservatorul din Viena, cu care se va opri la Maria Enescu, la Mihăileni. Alături de prietenul său, va cânta mamei fericită că-l are aproape pe fiul iubit. În anii următori va fi acompaniat de Theodor Fuchs, căruia îi dedică o lucrare pentru pian, „12 variații dedicate scumpului meu prieten Th. Fuchs“.
Fratele lui George Enescu, pictorul Dumitru Bâșcu (Mitruță), își amintea că era mare sărbătoare când revenea maestrul acasă. Și cum lui Enescu îi plăcea să petreacă timp în natură, dar și se „să se odihnească de muncă prin muncă“, uneori exersa dirijatul cu broaștele de la baltă. Scena este observată de un vecin și povestită cu mult haz de fratele Mitruță. „Odată, vara, pe când plecam cu Enescu tatăl prin sat – în șaretă, eu mânând caii – ne oprește din drum bunul nostru vecin Livanu. Noroc, Costache! Ce mai e nou acasă? Bune toate, ce să fie, dar la tine?... Tot așa, vecine; da zici că nu-i un necaz? Nici unul. Și Georgică e bine? Bine, cum de nu. Bine, bine? Ce mă tot iscodești, măi omule, nu-ți spun că e bine? Atunci mi s-o fi năzărit mie că ieri, pe înserate, lângă baltă, l-am văzut pe fiu-tău George dând din mâini la broaștele alea blestemate care orăcăiau de mama focului“.
Vacanțe la Sinaia
Încă din anii adolescenței, Enescu își va petrece verile la Sinaia. Chiar dacă mergea la Peleș dinainte de 1900, de fiecare dată aștepta cu nerăbdare să fie invitat. O întreba pe Nineta Duca în scrisorile pe care i le adresa, ce se spune la Curte despre el sau dacă mai este dorit acolo. Până la moartea Regelui Carol I, în 1914, va locui la castel. După război, a stat la vila „Căprița“, după care la o vilă aflată pe strada Furnica, la nr. 21, la vila din strada Viitor nr.18, și până la mutarea în vila „Luminiș“, petrecea vacanțele la Hotelul „Bulevard“ din centrul orașului Sinaia.
Făcea parte dintr-un grup de prieteni format din Nineta Duca, Zoe Bengescu, Noemi și Florica Rosetti, Dall'Orso. Ilie Kogălniceanu amintește în „Destăinuiri despre George Enescu“ de excursiile pe care le făceau până la Sfânta Ana, la Stâna Regală ori spre Poiana Țapului, când Enescu se amuza împreună cu prietenii săi alergând pe șinele de cale ferată.
Enescu era îndrăgostit de natură și-i plăcea să facă drumeții. Se păstrează ca mărturie o fotografie cu Enescu într-o poiană de la Sinaia, iar pe chipul lui se citește încântarea că se află într-un peisaj feeric. La Sinaia, Enescu a terminat partea a doua a Simfoniei în mi bemol major, op.14, a compus prima parte a Cvartetului cu pian în re major, op.16. Muzica la Castel se auzea până toamna târziu, iar Regina nu se sătura să-l asculte pe cel pe care-l numea „copilul sufletului meu“. Răsuna în castel tot ce exista ca muzică de cameră, Bach, Vivaldi, Beethoven, Schumann, Brahms, Schubert, Grieg etc. Totodată, Enescu a introdus la Peleș muzica lui Wagner. Zoe Cămărășescu povestește în „Amintiri“ că era de neimaginat cum reușea maestrul să redea la pian toată orchestra wagneriană și pe cântăreți: „Fluiera, cânta, lucra cu pedalele, punea la contribuție și lemnul pianului. Ieșeau sunete necunoscute. Lipsea tot și era tot“.
La masa regală, visătorul Enescu mânca grăbit, după care insera în conversațiile cu prietenii săi o glumă, un cuvânt drăguț sau un calambur. Tot timpul era pregătit să facă glume, să ia parte la jocuri copilărești ori să se ia la întrecere cu Dall’Orso în jocurile de cuvinte. Muzică se făcea și la vila „Căprița“, unde grupul vesel de la Peleș continua distracția și făcea cunoștință cu noii compozitori Bruckner, Mahler sau cu cei care se auzeau rar la castel, Faure, Debussy, Ravel. Tot aici se organizau spontan și serate costumate, întruniri vesele unde se dansa, iar la pian cânta, bineînțeles, Enescu valsuri din Fledermaus.
Îndrăgostit de mare
În iulie 1905 călătorește în Bretania, la prietenul său André Bénac, unde petrece 5-6 zile la mare, la Beg Meil, după cum aflăm din epistola scrisă mamei sale. Se bucură de câteva zile „delicioase“ în care se relaxează. Turneele de peste Ocean i-au creat prilej de fericire și probabil au fost și acestea o sursă de inspirație în realizarea unor lucrări muzicale așa cum este poemul „Vox Maris“. În scrisoarea de rămas bun către echipajul vaporului Ardeal, Enescu mărturisește că „zilele și săptămânile au trecut ca un vis frumos, de-a lungul coastelor fermecătoare ale Mediteranei și în largul Atlanticului“ și sunt recunoscători pentru odihna de care s-au bucurat „în legănatul valurilor mărețe“.
Mare amator de dulciuri
La cei 141 de ani de la nașterea maestrului, care se împlinesc pe 19 august, trebuie să amintim de pasiunea lui Enescu pentru dulciuri, o preferință, de altfel, deloc străină apropiaților săi. Cu ocazia aniversării din august 1935, Ilie Kogălniceanu îi face bucuria de a-i oferi un tort de ciocolată. În 23 august 1935, maestrul trimite o scrisoare de mulțumire „pentru atențiunea matale atât de drăgălașă și de dulce“.
Arta muzicală pare-se că s-a împletit la Enescu și cu arta culinară. Pianista Cella Delavrancea a păstrat o amintire despre un sorbet de porumb degustat împreună cu Enescu la o prietenă comună: compozitorul a fost atât de impresionat de respectivul preparat încât a transpus la pian catifelarea și aroma sorbetului.
În timpul studiilor la Viena și la Paris, descoperim în schimbul de scrisori că Enescu primea de la mama sa șerbet de portocale, de lămâi, peltea de gutui sau de agrișe. Iar draga lui prietenă, Nineta Duca, îi trimitea fructe glasate, Enescu fiind fericit că-i îndulcesc puțin singurătatea. Preferința lui pentru dulciuri era cunoscută și în familia Cosmovici, rudele din partea mamei la care maestrul mergea deseori. Muzicologul Alexandru Cosmovici relatează un episod petrecut la una dintre vizitele lui Jorj. Savuroasele prăjituri făcute de coana Aneta, un fel de cremșnituri denumite „senatori“, l-au convins pe Enescu să se bucure pe îndelete de vreo patru mari bucăți.
Se încarcă comentariile...
