Revelion pe front: „Nemţii sunt invitaţii noştri. Avem o masă copioasă: brânză, sarmale de porc, friptură de găină, vin şi chiar şampanie“
0
Istoricul militar Alesandru Duţu publică mărturii ale militarilor care sărbătoreau Revelionul pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial.
Sfârşitul de an 1941 i-a găsit pe români în Crimeea. „,După-amiază – consemnează jurnalul de operaţii al Batalionului 3 vânători de munte – pe când ne pregăteam să sărbătorim Anul Nou, după o pregătire masivă de artilerie, ruşii atacă. Orele 3. Nicio şoaptă, niciun zgomot, toţi la posturi, ochii la inamic. Ruşii veneau în coloană de marş, crezând că în urma formidabilei pregătiri n-a mai rămas picior de voluntar pe creastă. Când ruşii ajung la 50 de metri, o comandă scurtă, un răpăit de arme automate, un răget de fiară rănită şi în faţa lui «3Munte» n-a mai rămas decât un morman de cadavre. Prea puţini care au scăpat au rupt-o la fugă să povestească şi celorlalţi ce au păţit. Până către ziuă s-au auzit urletele celor răniţi, dispărând treptat pe măsură ce zăpada îi acoperea”.
,,Agale, ivaş, ivaş – rememora şi Vasile Scârneci, comandantul Batalionului, momentul trecerii dintre ani –, mă întorc cu Chiper la postul meu de comandă, unde sarmalele clocotesc iabraş pe sobiţa noastră. Luăm gustările – aperitivul – cu rom. Nemţii sunt invitaţii noştri... Avem o masă copioasă: brânză, sarmale de porc, friptură de găină, vin şi chiar şampanie, prăjituri etc. Ne aşternem pe chef... Este ora 24.00. Peste o clipă este Anul Nou. Sfântul Vasile, ziua numelui meu. Începe anul 1942. Ce ne va aduce oare acest an? Cei din cazemată, în monom, mă fitirisesc, mă felicită pentru ziua numelui... Grupul mă felicită la telefon şi, prin fir, ciocnim un pahar de şampanie. Cei de la grupul meu de comandă formează o echipă cu ursul, buhaiul şi cu pluguşorul. Ce resurse, câtă imaginaţie, cât sunt legaţi de tradiţie ţăranii noştri!”.
La miezul nopţii, a urat, prin telefon, comandanţilor de companii ,,un an plin de noroc” şi li s-a adresat astfel: ,,N-avem fericirea ca ceilalţi din ţară să ne spunem La Mulţi Ani în faţa unui pahar de vin şi ca ostaş cu inamicul la 50 de metri în faţă vă urez să-l zdrobiţi şi să facem ca faima vânătorilor de munte să fie dusă pe undele radioului până la cei din România, care şi-au pus atâta încredere în noi”.
Deşi comandantul Grupului 1 vânători de munte a ordonat să nu se tragă nici un foc, spre a nu se alarma şi descoperi poziţiile de luptă, ostaşii ,,nu pot rezista să nu-şi serbeze vechile obiceiuri. La ora 0 toată poziţia trage”.
În aceeaşi zonă, dar mai în spatele frontului, generalul Gheorghe Manoliu, comandantul Brigăzi 4 munte a petrecut ,,Revelionul” într-o ,,cocioabă sfârtecată de bombardamente”, alături de colonelul de cavalerie Haralambie Fortunescu, cu ,,o cutie de conserve, stropită cu şampanie”.
Crimeea a fost scena unora dintre cele mai sângeroase lupte de pe frontul de răsărit. Puterile Axei au suferit pierderi grele în încercarea de înaintare în vara anului 1941 prin istmul care leagă peninsula de restul Ucrainei la Perekop .După ce s-a reuşit traversarea istmului, germanii au ocupat cea mai mare parte a Crimeii, cu excepţia fortăreţei Sevastopol. Luptele pentru cucerirea Sevastopoluui au durat 250 de zile, din 30 octombrie 1941 până pe 4 iulie 1942. Sevastopolul a fost eliberat de către sovietici în 1944.
31 decembrie 1942/1 ianuarie 1943. În Caucaz şi la Bucureşti
Sub presiunea trupelor sovietice, Divizia 2 munte rupe lupta şi începe retragerea spre Nalcik (în cadrul replierii Corpului 3 blindat german). Locotenentul Ion Cojocaru întâmpină Anul Nou ,,în marş”, în timp ce un tun de mare calibru sovietic trăgea ,,probabil fără ţintă, exact la miezul nopţii, ca semn al sărbătoririi unui nou început de an, 1943!”. În aceeaşi zonă, în prima zi a anului (începând cu orele 9.30), s-au făcut slujbe religioase.
La Bucureşti, răspunzând urărilor de Anul Nou, prezentate de decanul corpului diplomatic în România, nunţiul apostolic Andrea Cassulo, regele Mihai I afirmă: ,,Ne-aţi împărtăşit, Excelenţă, speranţa într-un an mai bun, într-un an care ne-ar aduce sfârşitul acestui război fără precedent în istorie, care pustieşte omenirea şi ameninţă cu prăbuşirea valorilor morale şi materiale. Unesc urările mele celor exprimate de Excelenţa voastră şi ţin s-o asigur că niciodată o dorinţă n-a fost mai vie decât aceea ce o am de a vedea din nou pacea şi armonia revenind printre oameni. Ar fi într-adevăr un an fericit dacă ne-ar putea aduce această binefacere, la care aspiră toate popoarele: o pace inspirată din credinţă în Dumnezeu, o pace întemeiată pe justiţie, libertate şi concordie”. Discursul pacifist al regelui Mihai I nu a fost pe placul germanilor, Manfred von Killinger cerând explicaţii şi întrebând dacă guvernul român avea de gând să înceteze lupta.
31 decembrie 1943/1 ianuarie 1944. La nord de Marea Azov
Raportul contrainformativ întocmit de generalul Radu Niculescu-Cociu, comandantul Diviziei 4 /24 infanterie, la final de an consemnează: ,,Ofiţerii care se înapoiază din concediu au un dispreţ suveran faţă de dezmăţul ce văd că se petrece în ţară. Acest dezmăţ tinde să atingă moralul celor de aici, care văd în acest dezmăţ refuzul celor din interior de a se integra în comandamentul vremurilor prin care trăim. Azi, când ţara trebuie să lupte pentru cauzele drepte ce au împins-o pe acest drum, nu este moral ca populaţia aceleiaşi ţări să fie divizată prin tembelismul şi dorinţa de trai fără limită a acelor din interior. Nu este moral ca o parte să se sacrifice pe front din sentimentul datoriei, iar altă parte să profite de bucuriile unei vieţi uşoare în interior”. În afară de aceasta, ofiţerii Diviziei 4/24 manifestau o profundă ,,nemulţumire şi dezamăgire sufletească”, fiind neschimbaţi de pe front de peste un an. Ei nu acceptau nici faptul că deşi trecuseră doi ani de la declanşarea războiului, în ţară mai erau ofiţeri ,,ce nu cunosc războiul”, primind chiar, sub diferite motive, diurne şi indemnizaţii, ca şi cei de pe front. Alţii, trimişi pe front, se îmbolnăveau subit şi în baza avizelor medicale erau clasaţi în interior. De aceea, generalul Radu Niculescu-Cociu întreba: ,,Este just ca ofiţerii din interior să aibă acelaşi tratament ca cei de pe front? Este comparabilă munca şi sacrificiul celor din interior ca a celor de pe front?” Apoi, răspundea: ,,Credem că nu este moral ca ofiţerii aceleaşi armate să fie împărţiţi în două categorii. Este imperios ca aceşti ofiţeri, dacă nu pot suporta campania să fie scoşi din armată pentru caz de boală pentru a face loc celor ce luptă”.
31 decembrie 1944/1 ianuarie 1945. La ,,porţile” Budapestei şi în zona râului Ipel
Generalul Nicolae Şova se adresează militarilor din subordine: ,,În pragul Anului Nou gândul şi sufletul meu sunt la voi. De mai bine de patru luni sunteţi în lupte grele, neîntrerupte, pentru blocarea duşmanului… V-aţi îndeplinit pe de-a întregul datoria cu sacrificial vieţii voastre. Din Banat, peste Tisa şi până în poarta Budapestei aţi luptat cu hotărâre şi aţi învins pe inamic. Acum, ultimele lui rămăşiţe se găsesc între zidurile Budapestei, fără posibilitate de sscăpare. Vom zdrobi şi aceste ziduri pentru a nimicci şi ultima rezistenţă maghiară. Ţara întreagă vă este recunoscătoare pentru sacrificial vostru, iar eu vă adresez cuvântul meu cald de mulţumire pentru ascultarea pe care mi-aţi dat-o. Pentru anul care începe vă urez la toţi sănătate şi izbândă pentru binele ţării noastre şi al vostru al tuturor… Încă un pas înainte, cu hotărâre şi vitejie, şi victoria va fi a voastră”.
Unităţile Diviziei 2 munte duc lupte grele în interiorul oraşului Ipolytarnok. Într-o zonă apropiată, generalul Leonard Mociulschi îşi petrece noaptea dintre ani ,,în vuietul luptei, al exploziilor de proiectile de artilerie, de aruncătoare de mine şi de grenade, în timpul unei ierni aspre şi al primejdiilor de tot felul”. ,,De obicei – rememora comandantul Diviziei 3 munte –, în această zi de sărbătoare ridici un pahar de vin în cinstea celor dragi, feliciţi prietenii, cunoscuţii. Aici însă, aproape nimic din toate acestea... Am reuşit numai să-mi felicit comandanţii şi subordonaţii mei, să răspund la urarea ce mi-a adresat-o generalul Boiţeanu, comandantul Corpului 4 armată, după care toate semnele de sărbătoare ale zilei s-au stins... Prima zi din anul 1945 a fost o zi de luptă”.
Profitând de faptul că inamicul aruncase în aer podurile de peste Ipel, vânătorii de munte conduşi de Ioan Ursachi au avut câteva clipe de răgaz: ,,Pe mese improvizate au apărut sticle cu vin, coniac şi cu rom, dulciuri, ţigări etc., pe care le păstram din darurile primite cu câteva zile înainte din ţară. Cei dragi, de acasă, ţara, avusese grijă şi de noi. O parte din aceste daruri fuseseră trimise pe front cu autocamioanele... Către miezul nopţii, am ciocnit câte un pahar în sănătatea celor de acasă şi a noastră şi... pentru victorie... La improvizata noastră petrecere de Anul Nou au luat parte ca invitaţi şi câţiva militari sovietici din Divizia 3 desant-aero, vecina noastră. Ne-am urat unii altora ani buni şi fericiţi, victorie şi zile bune după război”.
Căpitanul Ion Dăscălescu, ofiţer în statul major al Corpului 7 armată, se afla la periferiile Budapestei, faţă în faţă cu inamicul: ,,Simţeam în sufletele noastre mândria de a fi reuşit să ajungem prin lupte până aici, pătrunzând 25 km în adâncimea dispozitivului inamic în 25 de zile. Era un sentiment care ne dădea noi forţe, noi energii, care ne făcea să avem în continuare un moral ridicat. Alături de aceste sentimente de mândrie patriotică îşi făcea loc bucuria sosirii nopţii Anului Nou. În acea noapte ne-am urât cu toţi, de la soldat la general, după un vechi obicei strămoşesc «La Mulţi Ani»!“. La postul de comandă al corpului de armată din Isaszeg (15 km est Budapesta), într-o cameră simplă, revelionul nostru a fost modest, dar plin de o atmosferă intimă, caldă, reconfortantă. El n-a ţinut mult, ci atât cât a fost suficient să transmitem ceea ce simţeam mai frumos în acele momente, unul faţă de altul şi toţi faţă de vitejii noştri soldaţi şi ofiţeri din linia întâi”.
În aceeaşi zonă, artileriştii divizionului 1 din Regimentul 9 artilerie (Divizia 2 infanterie) şi-au făcut urările de Anul Nou în dispozitiv de luptă, printre tunuri, la marginea localităţii Cinkota, fiind felicitaţi şi de o delegaţie a populaţiei civile.
În sud-estul Slovaciei, un gând bun pentru ostaşi are şi generalul Gheorghe Avramescu (prin ordinul de zi nr. 518): ,,În pragul Anului Nou gândul meu se îndreaptă către voi, care înfruntaţi şi învingeţi greutăţile acestor vremuri. Ţara noastră, a cărei soartă este astăzi în mâinile voastre, aşteaptă de la voi să-i cucertiţi prin luptă un loc de cinste în rândul popoarelor libere. Vă urez, vouă, şi familiilor voastre, sănătate şi noroc! Să dea Dumnezeu ca Noul An să fie anul victoriei româneşti”.
Comandantul Regimentului 11 infanterie, locotenent-colonelul Ciprian Ursuleac, felicită pe generalul Petre Antonescu, comandantul Diviziei 21 infanterie: ,,Pescăruşii covurluieni, transformaţi azi în şoimi de munte, cocoţaţi pe crestele munţilor ţării prietene Cehoslovacia pentru a cărei dezrobire luptă astăzi, alături de viteaza armată sovietică, vă asigură prin mine, comandantul lor vremelnic, că nu precupeţesc nicio jertfă şi sunt hotărâţi a continua lupta grea fără şovăire până la victoria finală pentru binele ţării şi al neamului”.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
