Radu Boroianu, despre tripla subordonare a Institutului Cultural Român, după depunerea petiţiei pentru renaşterea ICR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Boroianu, preşedintele Institutului Cultural Român    FOTO: Florin Ghioca
Radu Boroianu, preşedintele Institutului Cultural Român    FOTO: Florin Ghioca

Scriitorii Mircea Cărtărescu şi Radu Vancu au iniţiat o petiţie, adresată preşedintelui României, în care se cere „renaşterea Institutului Cultural Român (ICR)“. Preşedintele ICR, Radu Boroianu, răspunde că va înainta în curând o propunere legislativă care să modifice statutul instituţiei.


"Două sunt cele mai performante instituţii create în România de după 1989. Prima este DNA. A doua, Institutul Cultural Român (ICR)", se scrie la începutul petiţiei iniţiate de Mircea Cărtărescu şi Radu Vancu.

„Sub conducerea lui Horia-Roman Patapievici, ICR a fost între 2005 şi 2012 o instituţie modernă, deschisă, respectată la nivel european. A pus literatura română pe hartă, prin programe care făceau să apară în fiecare săptămană, undeva în lume, o traducere din literatura română. A adus uriaşe servicii filmului, muzicii, artelor vizuale. În 2012, această instituţie performantă a fost decapitată şi ulterior demolată. Supus algoritmului politic, ICR s-a golit de profesionişti şi s-a umplut de sinecurişti. Cei care au nimicit ICR sunt aceiaşi politicieni pe care azi societatea românească îi respinge la unison.Vă cerem să redaţi prestigiul şi importanţa acestei instituţii, scoţând-o de sub mutilanta tutelă politică“, se subliniază în petiţia adresată preşedintelui Klaus Iohannis.

Propunerile petiţiei

image

Mircea Cărtărescu     FOTO: Eduard Enea

1) Ne dorim un ICR revenit sub tutela neutră politic a preşedinţiei. Adică un ICR independent, cu management profesionist, selectat transparent, cu obiective clare. Concursurile pentru ocuparea posturilor la filialele din străinătate s-au sistat în 2008. Din 2012, ICR-urile din lume s-au umplut de rubedenii, relaţii politice, soţi şi soţii, în deplină opacitate.
2) Nu mai vrem un ICR anexă a ambasadelor: valoarea acestei instituţii stă în capacitatea ei de a fi o platformă de dialog cultural, de a oferi o tribună internaţională mediului cultural românesc, în pluralism, nu în aliniere. Dorim un ICR integrat, în care filialele din străinătate să fie cu adevărat parte a structurii sale, iar resursa umană să nu se risipească din lipsa unei perspective de carieră.
3) Vedem un ICR capabil să atragă fonduri europene, să genereze venituri proprii. Debirocratizat, centrat pe politici de interes public, nu pe conivenţe de gaşcă. În care 70% din buget să meargă spre programe în străinătate, şi nu spre funcţionarea aparatului administrativ.
4) Un ICR în care banul public să nu mai fie intersectat forţat cu interese ce nu au nimic de a face cu sectoarele culturale şi creative.
5) Un ICR a cărui expertiză să poată fi transferată, ca model, în vecinătatea noastră imediată.
6) Dorim un ICR care să profeseze o viziune largă a culturii, axată pe artă contemporană, nu unul paseist şi dirijist. Unul axat pe coproducţie internaţională a culturii şi contacte între profesionişti, nu o instituţie sufocată de lipsă de viziune şi proastă administrare.

Răspunsul lui Radu Boroianu

INTERVIU

image

Radu Boroianu a devenit preşedintele Institutului Cultural Român la sfârşitul lunii aprilie anul acesta
 

Cum aţi găsit această instituţie de cultură în momentul în care aţi ajuns aici?
Aş împărţi întrebarea în 2 segmente. Pe de o parte, instituţia nu îmi era străină pentru că fie pe parcursul anilor am făcut parte din Consiliul de Conducere al ICR, fie că, preocupat de domeniul culturii române în general, am fost foarte atent şi am participat la multe dintre acţiunile culturale ale institutului, încă de pe vremea când a avut prima sa formă de organizare. Am urmărit activitatea lui în aceşti ani de la înfiinţarea fundaţiei, atât în ţara cât şi în unele din locurile în care m-am aflat întâmplător sau mai puţin întâmplător în străinătate. Am putut constata în acest răgaz de timp foarte multe lucruri extrem de interesante, multe proiecte cu impact real pentru misiunea Fundaţiei sau Institutului Cultural Român, indiferent cine s-a aflat în fruntea acestui institut. Cu alte cuvinte, atunci când mi s-a făcut onoarea de a fi numit preşedinte al ICR nu am venit într-un teritoriu care să îmi fie complet necunoscut. Dar – aici se deschide un al doilea palier al întrebării dumneavoastră – am fost frapat, la puţină vreme după sosirea mea, de un anume tip de organizare care părea că duce la un repetitiv haos birocratic. Bineînţeles că m-am interest dacă cineva avusese ideea de a face vreodată din această instituţie  o instituţie de carieră, pentru că numai formula de construcţie a unei instituţii de carieră este cea care poate să conţină germenele ei de permanenţă. Pentru că acestea sunt singurele instituţii care durează, a căror arhitectură, a căror construcţie este foarte solidă în materie de diplomaţie culturală publică, cu un azimut special către reprezentanţele din străinatate. Aici a fost surpriza mea negativă faţă de toţi cei care, persoane foarte inteligente şi dedicate fenomenului cultural românesc fiind, chiar dacă în etape diferite sau cu implicări distincte, nu au avut niciun fel de reacţie. Cu alte cuvinte, instituţia era creată aluvionar, în funcţie de cei care o conduseseră într-o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp, în forme care nu-şi puteau da mâna una celeilalte, prin copierea unora dintre structurile ministerelor de externe mai mult decât pe cele ale unor alte institute culturale, cu tradiţie. Încetul cu încetul, această opinie s-a conturat şi m-a condus spre necesitate unei forme de reorganizare.

Ce demersuri aţi făcut dumneavoastră în acest sens, al schimbării legii de organizare?
Ca şi lipsa de strategie multianuală , şi această lipsă de arhitectură constructivă instituţional a căpătat imediat forma unei consultări cu colaboratorii cei mai apropiaţi din institut, precum şi cu anumite persoane din domenii variate ale creativităţii româneşti pe care voiam să le atrag către activitatea ICR. Repet, am plecat de la ce era bine constituit: o anume deschidere către majoritatea formelor de creativitate , o anumită permanenţă a ideii de calitate a proiectelor, lucruri care rămân valabile. Ce am hotărât împreună cu colaboratorii mei din interior sau cu cei pe care i-am adus din exterior să gândească alături de noi au fost formele de constituire a unei strategii multianuale şi, în acelaşi timp, forma unei legislaţii înnoite care să prevadă că instituţia centrală este o instituţie de carieră şi chiar mai mult decât atât – pentru că o a doua constatare în timp a arătat că formele multiple de subordonare a instituţiei nu o fac decât să fie foarte plăpândă într-o societate care şi aşa suferă prea multă ingerinţă politică în activitatea instituţiilor publice. Desigur, ICR, ca şi celelalte institute culturale de mai multă tradiţie decât al nostru, au o legătură cu ministerele de externe respective, pentru că, având ca scop popularizarea creativităţii, a culturii naţionale în exterior, au o relaţie directă cu ceea ce, în mod generalizat, se numeşte statutul diplomatic. Disciplina prezentării în afară a unei ţări se subscrie acestui statut diplomatic care este formulat în toate ţările UE în termenii anumitor criterii de reprezentare. Aceasta nu înseamnă însă că e bine că MAE se ocupă de bugetarea administrativă a reprezentanţelor din străinătate, timp în care ICR răspunde doar de bugetarea proiectelor. Acest lucru este o vulnerabilitate, aduce cu sine o lipsă de coerenţă. Ministerul de externe are un alt tip de reprezentare, prin diplomaţie clasică, a intereselor ţării noastre, un tip de reprezentare care nu întotdeauna se bucură de libertatea de care trebuie să se bucure diplomaţia culturală. De asemenea, bugetul instituţiei aparţine bugetului de stat, cu toate că, din punct de vedere organizatoric, instituţia este subsumată, şi repet cuvântul – subsumată, autorităţii Senatului. Aici apare, dacă vreţi, un conflict de natură constituţională pentru că, în principiu, toate instituţiile statului se află sub un control parlamentar, dar el nu este pus numai în atenţia unei comisii parlamentare, iar comisiile parlamentare au ca vocaţie nu atât conducerea directă sau subordonarea instituţiilor, cât aspectul consultativ. Repet, conform Constituţiei.

Această triplă subordonare, în opinia mea, nu face decât să şubrezească instituţia, să o facă să nu aibă puterea necesară pentru a constitui acest pilon avansat al diplomaţiei româneşti care ar trebui să fie diplomaţia culturală. Drept pentru care am început constituirea unei noi propuneri legislative, care se apropie de finalul ei. Am simţit că, în final, noi, colectivele pe care le-am format pentru alcătuirea acestei propuneri, ne-am atins într-un fel nivelul competenţei noastre, drept care am cerut şi opinia unor jurişti specializaţi în domeniu. Aşteptăm ca această formulă definitivă să o supunem atenţiei tuturor instituţiilor abilitate ale statului: Parlamentul, Preşedinţia României, Guvernul şi aşa mai departe.

Cât anume este din bugetul ICR este alocat proiectelor în străinătate? Aici mă refer şi la cele ale reprezentanţelor ICR, dar şi la cele derulate în ţări în care nu există reprezentanţe.
 Fără a avea o cifră exactă, această parte alocată proiectelor din străinătate este de peste 75% din bugetul total, pentru că forma de reprezentare în străinătate are la rândul ei câteva componente: desigur, sunt reprezentanţele noastre în 18 state, precum şi necesitatea ca ele să fie într-un tempo foarte susţinut multiplicate, dar există şi o preocupare specială pentru cetăţenii români care s-au stabilit, fie istoriceşte, fie în anii din urmă, în anumite zone din Europa. Cu alte cuvinte, acolo unde suntem chemaţi încercăm să răspundem prin programe culturale foarte bine calibrate, în funcţie de publicul care ne aşteaptă.

Este capabil ICR, în forma sa actuală, să atragă fonduri europene sau să aibă venituri proprii?
Mai puţin, în acest moment, decât ar fi în formula pe care o propunem. Pentru că atunci când fiecare pas al evoluţiei tale are nevoie de aprobări diferite, fie că înseamnă dezvoltare instituţională , fie că înseamnă doar o creştere în importanţă a programelor, întotdeauna eşti tras înapoi de prea multă birocraţie, de prea multe aprobări, şi lucrurile acestea nu totdeauna pot fi susţinute de proiecte europene sau altele decât bugetul statului. Nici în ceea ce priveşte aceste proiecte, nu am întâlnit în strategia de până acum a ICR iniţiative semnificative. Au fost întâmplătoare corecţii bugetare aduse cu sprijin din străinătate, dar nu o gândire durabilă, aşa cum toate institutele culturale o fac, de integrare în cadrul unor proiecte europene.

ICR este o platformă de dialog cultural. Care sunt priorităţile stategiei multianuale despre care vorbeaţi?
Am avut o sarcină uşurată printr-o provocare calendaristică. Ne aşteaptă în curând centenarul statului român modern şi centenarul încheierii Primului Război Mondial şi al păcii de la Paris. Avem convingerea că aceste provocări ale calendarului nu înseamnă numai să comemorăm ce a fost cândva, ci să punem în evidenţă ceea ce este o permanenţă, şi anume, această creativitate românească care nu a încetat să existe, în toate multiplele planuri, de la cea meşteşugărească populară până la marii savanţi de origine română, la marii artişti de origine română. Cu alte cuvinte, provocările acestea nu fac altceva decât să pună în faţa noastră, la fel cum o fac, de obicei datele importante ale istoriei, fie că privesc figuri particulare din istoria României , fie că privesc întregul ţării noastre, atât momente de bilanţ cât şi momente de remodelare a sistemului nostru de comunicare cu întreaga lume. La toate acestea s-a adăugat o sarcină ulterioară care ne-a fost încredinţată şi care a arătat, într-un fel, că o parte dintre instituţiile fundamentale ale ţării recunosc rolul esenţial pe care îl are ICR. Mă refer aici la coordonarea proiectului comun franco-român, care se găseşte între cele două centenare, dat fiind rolul deosebit pe care statul francez l-a jucat şi în creerea statului naţional român şi în terminarea Primului Război Mondial.

Care este susţinerea de care se bucură ICR la ora actuală în exteriorul ţării?
ICR se prezintă dintotdeauna bine în relaţiile internaţionale , pentru că rolul său în cadrul EUNIC, organismul care adună laolaltă toate institutele culturale din Uniunea Europeană, a fost bine stabilit. Pe de altă parte, ceea ce am constatat în decursul tuturor activităţilor mele din ultimii 26 de ani: noi suntem mult mai bine apreciaţi de străini decât reuşim să fim apreciaţi în interiorul propriei noastre ţări. Toate activităţile desfăşurate de ICR au dus şi la remarcarea specială a filmului românesc, şi la remarcarea unor scriitori români şi a unor pictori români şi a unor savanţi români. Deci, nu avem decât cuvinte de apreciere pentru felul în care majoritatea reprezentării noastre în străinătate este bine primită. În general, cred că oricât am vorbi despre trecut sau prezent, nu trebuie să uităm viitorul. Care este în mâna tineretului creativ. Credem, în general, că creativitatea românească ar trebui să constituie elementul fundamental al dinamicii societale – şi acesta este principiul care ne ghidează activitatea. Vreau să aduc o contextualizare care mie mi se pare importantă: nu cred că trebuie ajutaţi să se remarce tinerii ca un ideal în sine, ci doar ca element de continuitate.

Trebuie să subliniem, aşa cum fac toate marile culturi ale lumii: de unde, din ce şcoală se extrag ei? Nu trebuie să uităm că imaginea României nu a fost întotdeauna susţinută de o politică foarte coerentă de punere în valoare a ceea ce a constituit poate elemental fundamental al evoluţiei statului român: forţa creativă ieşită din comun. Noi, românii, în general, nu ne-am bucurat şi nu i-am susţinut cum trebuie pe marii noştri creatori.

Ce vă doriţi pentru începutul de an?
Îmi doresc ca legea pe care ne-am străduit să o facem cât mai exactă şi care duce la creşterea importanţei instituţiei – şi prin asta , la depolitizarea ei – să capete cât mai multă rezonanţă în toate cercurile de care depindem, fie ele parlamentare, prezidenţiale , guvernamentale, pentru că doar aşa cred că un proiect de o asemenea anvergură poate să-şi capete locul cuvenit în societatea română.
 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite