Navigând prin Bucureştiul ascuns, cu ajutorul Hărţii Senzoriale

Cu toţii ne plângem de Bucureşti, de cartierele lui prăfuite şi de blocurile comuniste, însă pentru câteva zile vom avea ocazia să vedem şi o altă faţă a capitalei noastre cea de toate zilele. Harta Senzorială a Bucureştiului, un proiect ARPAS , şi-a propus să ne scoată din monotonia tururilor ghidate şi să ne poarte printr-o aventură urbană. Tururi au loc între 21, 23, 24, 29 septembrie şi 1, 2, 7 şi 9 octombrie ( de la ora 19:00).

Prima oprire a fost la Eroii Revoluţiei, unde ne-am întâlnit ghidul, artistul contemporan Paul Duncă, ce arată, ei bine, aşa cum ţi-ai imagina că arată un artist contemporan. Pregătit cu o cutiuţă minutată, Paul ne-a introdus într-o lume a senzaţiilor şi a simţurilor, printr-un mix de mirodenii exotice şi exerciţii de stimulare a atenţiei.

O surpriză a fost autocarul, caleaşca noastră, care ne-a purtat prin străduţele întortocheate ale Bucureştiului. Nu autobuzul e centrul călătoriei, dar turul nostru s-a desfăşurat în mare stil.  

Prima casă la care am ajuns a fost cea a poetului simbolist George Bacovia. În cel mai liniştit cartier al Bucureştiului, în inima Berceniului, pe o stradă care mirosea a mâncare şi a frunze veştede, am descoperit o casă bine ascunsă cu o grădină de trandafiri roşii, pereţi galbeni şi ferestre albe.  Acolo am fost întâmpinaţi de nea Petrică, un moldovean care ştie toate secretele casei şi e tare bucuros să le împărtăşească cu vizitatorii.

Am băut o cafea, băutura preferată a poetului, am privit scaunul de piatră unde Bacovia cânta la vioară şi am mirosit trandafirii galbeni plantaţi chiar de Agatha Bacovia, soţia simbolistului. Am intrat în casa lor şi am văzut camera în care ceasul oprit la ora la care a murit poetul.

Pe drumul către următoarea locaţie am ascultat o poezie despre amanţi şi cărţi scrisă de Agatha Bacovia. Era într-adevăr o combinaţie puternică între cuvintele ei şi imaginea Bucureştiului noaptea, văzut puţin desupra trotuarelor şi a problemelor obişnuite.

A urmat o oprire la Teatrul Evreiesc, unde am descoperit-o pe Miriam Bercovici. O femeie cu un destin extraordinar, Miriam Bercovici a fost soţia lui Israil Bercovici, secretarul literar al Teatrului Evreiesc de Stat între 1955 – 1982. A fost deportată în Transnistria, unde a trăit ororile lagărului, s-a întors şi a scris un jurnal de ghetou, a terminat Facultatea de Medicină şi a lucrat la Fundeni, ca medic pediatru. Povestea este spusă chiar de ea, într-o înregistrare  proiectată pe clădirea Teatrului. Iar la sfârşit am avut chiar ocazia să gustăm ceva ce Miriam a mâncat de multe ori.

Casa Sturza-Pop este situată într-unul din cele mai frumoase cartiere ale Bucureştiului, în apropierea străzii Polone.  Casa Sturza-Pop e un concurent serios la titlul de „Cea mai frumoasă casă din Bucureşti“. Numele casei vine de la uniunea dintre: Irina (Fof) Sturza , care venea dintr-o familie boierească cu lungă tradiţie şi Mihai Pop, important folclorist, etnolog şi profesor, originar din Maramureş. La această casă frumoasă nu am putut intra, din păcate, pentru că acum e în propietatea unei companii private.  E trist şi te pune pe gânduri faptul că o casă, cândva deschisă pentru elita intelectuală şi artistică a ţării, are astăzi porţile închise.

Însă din fericire, acolo, pe tereasa din piatră a casei, am fost întâmpinaţi de Anca Pop, o urmaşă a cuplului Sturza-Pop, cu poveşti despre ceaiuri dansante şi chiftele de nuntă. Alătrui de poveşti erau acolo şi pahare cu sirop şi dulceaţă de vişine, borcane cu mirosuri apuse, jucării pentru copii şi cadouri de la studenţi recunoscători.

Pentru noi, turul s-a terminat la fostul Teatru Naţional, unde am ciocnit un pahar de şampanie, dar „turiştii“ mai norocoşi vor vizita casa Muşatescu, unde îl vor cunoaşte pe Bogdan Muşatescu, fiul dramaturgului Tudor Muşatescu şi al actriţei Kitty Gheorghiu.

La sfârşitul turului o să descoperiţi că Bucureştiul e mult mai pitoresc decât vi-l imaginaţi, ba chiar că o să aveţi chef să-l exploraţi, în ciuda oboselii de după muncă. O să mai găsiţi şi energie cât pentru următoarea săptămână, oameni interesanţi şi poveşti uitate, unele mai vesele, altele mai triste, dar toate spuse cu ajutorul simţurilor şi sensibilităţii personale. 

Mai multe infromaţii despre tururi găsiţi aici, fotografiile au fost realizate de Larisa Baltă.