Muzeul Naţional al Literaturii Române se mută provizoriu în Piaţa Presei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De vineri, patrimoniul care se afla în clădirea de pe Bulevardul Dacia a Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR) va fi mutat la Casa Presei, iar instituţia muzeală nu va fi deschisă publicului mai devreme de un an, anunţă directorul instituţiei, Ioan Cristescu.

Până în acest moment, au fost mutate la Casa Presei toate lucrurile necesare pentru "activitatea curentă" a instituţiei, precum "biblioteca, librăria, birourile administrative, birourile angajaţilor". În ceea ce priveşte patrimoniul, directorul MNLR a spus că acesta nu a fost încă mutat."Patrimoniul încă nu l-am mutat. O să începem de mâine, şi sâmbătă şi duminică îl mutăm", a declarat Ioan Cristescu, citat de MEDIAFAX.

Cristescu a mai adăugat că sediul de la Casa Presei este doar pentru "depozitare, conservare şi inventariere", iar Muzeul Naţional al Literaturii Române nu va fi deschis pentru vizitare mai devreme de un an.

"Am şi eu o promisiune pe care a făcut-o publică premierul Ponta, am şi promisiunea Primăriei Capitalei că în următoarea perioadă, după ce terminăm cu mutatul, vom căuta o clădire", a mai spus Ioan Cristescu.

Fondul "Lucian Blaga", unul dintre cele mai importante de la MNLR

Dorli Blaga, fiica scriitorului Lucian Blaga, i-a trimis, miercuri, o scrisoare deschisă premierului Victor Ponta, "în memoria tuturor personalităţilor culturii române, ale căror manuscrise se află în posesia fostului «Muzeu al literaturii române», în curs de desfiinţare".

"M-am consultat cu specialişti care au lucrat la muzeu. Cel mai important este Fondul Blaga, urmat de Sadoveanu, Rebreanu, T. Maiorescu, Slavici, Pillat, Comarnescu, Zarifopol s.a. Tudor Arghezi este puţin, pentru ca Mitzura (Arghezi, n.r.) a păstrat totul la Mărţişor (Casa Memorială "Tudor Arghezi - Mărţişor", n.r.). Pe care, de altfel, a reuşit să îl salveze de intenţiile de demolare ale lui Ceauşescu", se mai arată în scrisoarea pe care Dorli Blaga i-a adresat-o premierului Victor Ponta, căruia i-a transmis că este "prea tânăr" ca să ştie că "Lucian Blaga a murit ca scriitor interzis". Fiica scriitorului mai spune că a donat, în 1980, Muzeului Literaturii biblioteca tatălui său. 

Dorli Blaga îi cere premierului Victor Ponta să facă uz de autoritatea sa şi să salveze "de la moarte sigură acest foarte valoros patrimoniu, prin transferarea în acea instituţie care să asigure conservarea în cele mai bune condiţiuni a acestuia".

image

Clădirea din Piaţa Presei va fi depozit temporar pentru cele peste 300.000 de manuscrise 

Costurile mutării - asigurate de Primărie

Primăria Municipiului Bucureşti a luat măsuri de punere în siguranţă a patrimoniului, prin promovarea unei hotărâri de Consiliu General de bugetare şi finanţare a lucrărilor specifice şi pregătire a unor spaţii adecvate de expunere şi conservare. Prin nota de fundamentare din 23 mai, a fost solicitată Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), sub autoritatea căruia se află MNLR, alocarea sumei necesare închirierii unui nou spaţiu, dar şi transportului obiectelor de patrimoniu, conservării şi păstrării acestora.

Reprezentanţii PMB au mai arătat că, deoarece muncipalitatea nu deţine un spaţiu adecvat desfăşurării activităţii acestui muzeu, s-a solicitat Ministerului Culturii şi RAAPPS identificarea unui spaţiu adecvat, cele două instituţii răspunzând însă că nu dispun de un astfel de spaţiu.

Kelemen Hunor vrea MNLR în fostul sediu al Bibliotecii Naţionale

Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că există posibilitatea ca Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) să fie mutat în fostul sediu al Bibliotecii Naţionale din Capitală, afirmând că ministerul va colabora cu instituţiile statului pentru a rezolva situaţia. Hunor a mai precizat că instituţia pe care o conduce nu are posibilitatea nici financiară, dar nici administrativă pentru a rezolva problema clădirii Muzeului Naţional al Literaturii Române.

"Ministerul degeaba se gândeşte şi degeaba meditează, că nu are posibilitate nici financiară, nici administrativă de a rezolva problema Muzeului Literaturii, vorbim de clădire. Ministerul Culturii (MC) nu deţine nicio clădire care poate fi folosită pentru acest scop, chiar că nu avem clădiri corespunzătoare nici pentru muzeele noastre, nici pentru instituţiile noastre. Mă şi mir că o entitate cum este Primăria Generală, cum este Consiliul General nu găseşte o soluţie în şapte ani de zile pentru această instituţie. Are un buget mult mai mare decât Ministerul Culturii, Ministerul Culturii nici în 20 de ani nu are bugetul cât are Capitala, are şi patrimoniu imobil şi poate are şi capacitatea de a construi dacă nu are o clădire corespunzătoare. Asta în ceea ce priveşte financiar", a declarat ministrul Culturii, Kelemen Hunor.

De asemenea, Kelemen a precizat pentru MEDIAFAX că, în contextul în care Muzeul Naţional al Literaturii Române nu este o instituţie în subordinea Ministerului Culturii, acesta nu poate acorda nici sprijin financiar şi nici un sediu, având în vedere că legea nu permite acest lucru.

Kelemen Hunor FOTO Marian Iliescu

Pe de altă parte, Kelemen Hunor (foto) a spus că Ministerul Culturii a oferit spaţiu de depozitare pentru patrimoniul Muzeului Literaturii.

  "(...) atât am putut să oferim, fiindcă patrimoniul, nu numai patrimoniul Blaga, şi aici Dorli Blaga are dreptate, 100%, tot patrimoniul Muzeului Literaturii este un patrimoniu extrem de valoros şi extrem de important şi extrem de vulnerabil, la fel de fel de schimbări. Vorbim despre un suport care se degradează şi de aceea am spus că noi putem oferi spaţiul de depozitare. Este adevărat, în Casa Scânteii, pentru că doar acolo avem nişte încăperi, dar asta înseamnă în spaţii sigure, atât din punct de vedere al microclimatului, pentru că acolo nu este umezeală, (...), dar şi din alt punct de vedere, poate fi închis depozitul respectiv şi izolat astfel încât să fie în siguranţă", a mai explicat ministrul Culturii, Kelemen Hunor.

Totodată, acesta a precizat că au existat "nişte discuţii" cu Camera de Comerţ, iar Muzeul Literaturii ar putea fi mutat în fosta clădire a Bibliotecii Naţionale. "În acelaşi timp, au fost nişte discuţii cu Camera de Comerţ, fosta clădire a Bibliotecii Naţionale, vizavi de Banca Naţională, să fie sediul muzeului, dar asta va mai dura câteva luni, dacă lucrurile rămân aşa cum am înţeles eu că au fost stabilite. O altă variantă, la care eu în acest moment pot să mă gândesc, din patrimoniul RA- APPS (Regia Autonomă - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, n.r.), eventual dacă există o clădire care poate să fie sediul muzeului, care să fie trecut la Primăria Generală, în patrimoniul Primăriei, şi aici nu ştiu eu care sunt imobilele şi care sunt posibilităţile RA-APPS. Din păcate, Ministerul Culturii asta a putut face", a mai spus Kelemen Hunor.

Un muzeu cu peste 300.000 de manuscrise

În anul 2013, Muzeul Naţional al Literaturii Române a avut 14.726 de vizitatori, din care 10% au fost străini, după cum au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii muzeului.

Muzeul Literaturii Române din Bucureşti are o arhivă de peste 300.000 de manuscrise, obiecte de patrimoniu şi cărţi vechi (unele mai vechi de 500 de ani), evaluate la peste 1 miliard de euro, dar a căror valoare istorică şi culturală este inestimabilă. Printre ele, manuscrise de Marcel Proust, Thomas Mann, Paul Valéry, Giovanni Papini, Giuseppe Ungaretti şi Mihai Eminescu, în numele căruia a fost creat acest muzeu.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite