Marian Crişan, regizor: „Mă interesează această lume a rockerilor anonimi“

0
0

Filmul „Rocker“, al doilea lungmetraj al lui Marian Crişan, va fi prezentat în premieră mondială la Festivalul de Film de la San Sebastian, Spania (21-29 septembrie), în secţiunea New Directors.

În interviul pentru „Weekend Adevărul", regizorul Marian Crişan (premiat cu Palme d'Or pentru scurtmetraj) vorbeşte despre emigranţi, rockeri, influenţe cinematografice, coloana sonoră ideală, ponturi şi viaţă.

„Weekend Adevărul": Ideea pentru lungmetrajul „Morgen" ţi-a venit după ce ai citit o ştire într-o publicaţie din Bihor. Citeşti multă presă, te uiţi la televizor?

Marian Crişan: Citesc presa. Încerc să fiu informat. Mă uit la ştiri, la BBC... Când încep să scriu un scenariu de film, însă, nu plec de la actualitate, aşa cum apare ea la ştiri. Nu încerc să reproduc faptele aşa cum s-au întâmplat, ca în filmele de genul „bazat pe fapte reale". Lucrurile se coagulează la un nivel subiectiv, importantă fiind pentru mine impresia pe care mi-o lasă o ştire sau un eveniment trăit sau care mi se povesteşte. Scenariile mele sunt un colaj de  impresii, de întâmplări şi de oameni pe care i-am cunoscut. Aranjez totul fără să încerc să demonstrez ceva anume. Vreau doar să observ şi să descopăr ceva interesant,
care merită să fie adus pe ecran, în faţa unui public. În cazul „Morgen", am pornit de la impresia pe care mi-a lăsat-o acel articol, citit într-o iarnă, acasă, la Salonta, în perioada Sărbătorilor. Momentul în care am citit articolul a fost probabil mai important decât conţinutul în sine. Eram acasă, la căldură, în timp ce articolul vorbea despre nişte emigranţi prinşi pe un câmp îngheţat, aproape de oraşul meu natal, pe graniţă. Articolul era banal, nu era ceva ce nu se întâmplă de obicei în zona de frontieră. Dar întâmplarea asta m-a impresionat şi am început să mă gândesc mai atent la lumea nevăzută de lângă oraş, la faptul că oamenii aceia erau la mii de kilometri distanţă de casă şi treceau pe lângă oraşul meu natal. Partea cu emigrantul, care apare în acest mediu, e tratată exact aşa: adică el rămâne până la capăt străin şi lumea nu-l înţelege decât la nivelul unei comunicări umane, dincolo de cuvinte şi de lege. Mă întrebam cum aş putea înţelege eu un emigrant care ar trece prin faţa casei mele din Salonta.

După un film despre emigrare, ai făcut un film despre izolare. „Rocker" va avea premiera în luna septembrie, la un festival spaniol. Despre ce e vorba în „Rocker"?

Şi „Morgen", şi „Rocker" sunt ancorate în realitate, dar e o realitate să zicem subiectivă, pe care eu o simt la un nivel intim. Şi în „Rocker" am încercat să mă leg de o zonă pe care o cunosc. Filmul porneşte de la mai multe lucruri pe care le cercetez şi le explorez de mai mult timp. E vorba, pe de o parte, despre lumea marginală a rockerilor pe care îi consider un grup social special. Mă interesează această lume a rockerilor anonimi care nu sunt staruri şi care nu apar la televizor. Îmi place pentru că îmi inspiră rebeliune, identitate şi rezistenţă la schimbare, să zicem aşa. Pe de altă parte, în film e vorba şi despre relaţia profund umană între un tată şi un fiu. O relaţie care a ajuns la un fel de extrem, la limita a ceea ce e acceptat de către societate. În acelaşi timp, filmul vorbeşte şi despre o trupă rock obscură dintr-un oraş de provincie. Această latură a filmului e inspirată de o trupă reală din Salonta, oraşul meu natal. Trupa reală evoluează sub numele „Iguana pe fir" şi e formată din nişte amici de-ai mei, care continuă să cânte acolo un punk-rock à la anii '90. Când eram acasă şi ne întâlneam foarte des, ei visau să iasă din zona locală şi să ajungă să cânte la Cluj-Napoca sau la Bucureşti. Lucrul ăsta nu s-a întâmplat cu adevărat. Au rămas anonimi pentru publicul larg, dar asta nu i-a descurajat şi nicidecum nu i-a făcut să se schimbe, să se lase de muzică sau să cânte altceva. Cântă şi acum şi au rămas rockeri... Mă fascinează şi ideea că un star rock se poate naşte oriunde, dar, până să ajungă cunoscut, face parte din miile de trupe anonime.

Regizor de videoclipuri

Recent, ai făcut un videoclip pentru trupa The Mono Jacks. Ai mai regizat „Portret de familie", un scurtmetraj despre nunta unui rocker. Şi acum lansezi „Rocker". Asistăm la o coincidenţă sau e o traiectorie pe care ţi-ai stabilit-o bine şi de care te ţii?

Sunt un ascultător de muzică rock, cunosc mulţi oameni din trupele româneşti şi mă întâlnesc cu ei din când în când. Îmi place să vorbesc despre lucruri care îmi sunt familiare. În ultimii zece ani, am regizat multe videoclipuri, multe dintre ele pentru trupe rock mai mici sau mai mari, de la Coma, Zebre, Da Hood, Altar, Omul cu Şobolani până la Voltaj, Direcţia 5 şi Iris.

Dacă ar fi să ai o coloană sonoră ideală pentru un film, cu piese rock din toate timpurile, ce ai folosi?

Noi, regizorii din noul val, nu prea folosim muzică în film şi nu gândim atât de muzical. În „Rocker" însă e destul de multă muzică. O să recunoaşteţi în film piese de la „Celelalte cuvinte", „Sarmalele Reci", „Aeroport", „Coma" şi „Iguana pe fir", cărora le mulţumesc şi pe această cale pentru colaborare. În filmul ideal, probabil că aş folosi de la Rolling Stones la Nirvana, White Stripes şi Pearl Jam.

"Sper să nu mă repet prea mult şi să nu ajung să cred că am descoperit reţeta de a face film. Îmi doresc să descopăr poveşti şi să sondez lumi, dar fără să deranjez oamenii şi intimitatea lor.''

Mari premii, mari filme

Marian Crişan s-a născut pe 8 septembrie 1976, la Salonta, judeţul Bihor. A absolvit Liceul Teoretic din Salonta. Licenţiat în Regie de Film şi TV la UNATC Bucureşti, în 1999. Scrie şi regizează scenariile scurtmetrajelor: „La mulţi ani! (2005), „Amatorul" (2007) şi „Megatron" (câştigător al premiului Palme d'Or pentru scurtmetraj, Festivalul de la Cannes, 2008). În 2010, prezintă primul său lungmetraj, „Morgen" (Premiul special al Juriului şi Premiul Ecumenic, la Festivalul de la Locarno). „Morgen" e filmat în totalitate la Salonta şi a fost propunerea României la premiile Oscar 2012.

Marian Crişan, între Cristi Puiu şi Lars von Trier

După al doilea lungmetraj te consideri un regizor deja experimentat sau tot la început de drum?

Nu cred că al treilea film va fi mai uşor de făcut. La  „Rocker" am încercat să schimb puţin nota, să filmez altfel, să schimb punctul de vedere pe care l-am folosit la „Morgen". Cred că fiecare film trebuie să fie distinct, să se lase descoperit, să se lase construit natural oarecum din interiorul lui, din lumea lui.

Ce ai învăţat de la colegi în perioada debutului tău cinematografic? De la Cristi Puiu, Nae Caranfil, Corneliu Porumboiu?

Am încercat să urmăresc tot ce se întâmplă cu filmul românesc. Încă din liceu făceam asta. Era un fel de atracţie specială faţă de filmul românesc. Atunci, când locuiam încă la Salonta şi vedeam la televizor o emisiune de cinema şi apăreau secvenţe de la filmări la pelicule de-ale lui Pintilie, Veroiu sau Daneliuc din anii '90, mi se părea ceva fascinant. Îmi plăcea să văd cum se făceau filmele româneşti cu actori români şi mă imaginam participând la filmări. „E pericoloso sporgersi", de Nae Caranfil, a fost o revelaţie. Mult mai târziu, apoi, „Moartea Domnului Lăzărescu" a fost din nou o revelaţie. E interesant să vezi cum evoluează cinematograful de-a lungul anilor. Cum filmele se influenţează şi comunică între ele. Mă simt la fel de inspirat de filmele fraţilor Dardenne, ale lui Lars von Trier sau  Mike Leigh cât şi de filmele lui Pintilie sau Puiu. Dar cred că e important să-ţi găseşti vocea personală şi să încerci să vezi lucrurile altfel, să-ţi descoperi temele şi tonul propriu. Vreau să cred că filmul de artă, filmul de autor pot să existe şi să fie cultivate şi în România.

Ce pont le-ai da tu regizorilor tineri?

Să fie sinceri cu ei înşişi, atunci când îşi construiesc povestea. Să încerce să vorbească despre lucruri pe care le cunosc. Eu nu prea am respectat sfaturile, însă, şi nu prea îmi place să dau sfaturi.

Filmul ca aventură

Foloseşti actori mai puţin cunoscuţi în filmele tale. De ce?

Cel puţin în cele două filme, „Morgen" şi „Rocker", s-a întâmplat aşa. Poate e o etapă, dar îmi place să aduc pe ecran feţe noi, necunoscute. Deşi în cazul lui Hatházi András, care a jucat în „Morgen", nu se poate spune că e necunoscut, fiind un actor foarte apreciat al Teatrului Maghiar din Cluj-Napoca. Pe aceşti actori îi observi altfel, pentru că nu i-ai mai văzut, şi ţi se par proaspeţi şi adevăraţi. Ai senzaţia că eşti primul care îi vede... La cele două filme am lucrat foarte bine cu mulţi actori de la Oradea, Cluj-Napoca, Sibiu sau Satu Mare. I-aş aminti pe Dan Chiorean - care joacă rolul principal în „Rocker", Elvira Rîmbu, Daniel Vulcu, Molnar Levente, Sebastian Lupu, Răzvan Vicoveanu, Ion Ruscuţ. Am făcut asta şi pentru veridicitatea dialectului şi a personajelor.

Romanul tău preferat este „Ulise", al lui James Joyce. Filmele tale sunt despre călătorii, „Megatron" şi „Morgen", în special. Cum vezi, pe termen lung, călătoria prin arta ta?

Îmi place să cred că totul e o aventură şi e tot timpul loc să descoperi ceva nou. Sper să nu mă repet prea mult şi să nu ajung să cred că am descoperit reţeta de a face film. Îmi doresc să descopăr poveşti şi să sondez lumi, dar fără să deranjez oamenii şi intimitatea lor. Pentru că ceea ce fac eu e ficţiune. Iar ficţiunea îţi permite să mergi mai aproape sau mai departe de sufletul omului şi de ceea ce simte el, fără să fie nevoie să-l filmezi atunci când nu se simte confortabil sau când nu ştie că este filmat.

"Vreau să cred că filmul de artă, filmul de autor pot să existe şi să fie cultivate şi în România.''

Cultură


Ultimele știri
Cele mai citite