„În pielea unei jihadiste”. O jurnalistă sub acoperire devine iubita şefului unei brigăzi islamiste şi dezvăluie, într-o carte, filierele de recrutare ale SI

Volumul „În pielea unei jidahiste”, o anchetă şoc despre filierele de recrutare ale Statului Islamic (SI), apare la Editura Polirom. După ce se converteşte la Islam, Mélodie îl cunoaşte pe Facebook pe şeful francez al unei brigăzi islamiste. În 48 de ore, acesta „se îndrăgosteşte” de ea, o cere în căsătorie, promiţîndu-i o viaţă ca în paradis. Adevărul.ro  vă prezintă, în exclusivitate, fragmente din volum.

Şeful brigăzii islamiste o caută pe „Mélodie”  zi şi noapte, o presează să vină în Siria şi să se alăture jihadului. O cere în căsătorie, promiţîndu-i o viaţă ca în paradis... Fata se prinde în joc şi începe să se pregătească în secret de plecare.

Însă în spatele profilului lui „Mélodie” se ascunde autoarea cărţii, o tînără jurnalistă care lucrează la un reportaj despre reţelele Statului Islamic – al cărui aparat de propagandă digitală, „jihadul 2.0”, este una dintre cele mai redutabile arme ale sale. Timp de o lună, autoarea intră în pielea lui Mélodie şi, seară de seară, citeşte confidenţele pe care „pretendentul” ei – un apropiat al lui Abu Bakr al-Baghdadi, autoproclamatul calif al Statului Islamic – i le face online. Protagonista îşi plănuieşte călătoria în detaliu, însă totul va lua o turnură neprevăzută...

„O anchetă excelentă, trăită din interior... O carte care se citeşte ca un thriller.” (Paris Match)

Aflându-se încă sub ameninţare în urma publicării acestei anchete-şoc, jurnalista Anna Erelle  nu îşi poate dezvălui adevărata identitate.

FRAGMENT

„Îl aştept pe iubitul meu”

În aceeaşi seară

„Salam aleikum, sora mea, văd că ai urmărit înregistrarea mea video, s­a răspândit în toată lumea. E nemaipomenit! Eşti musulmană?”
„Ce părere ai despre mujahedini?”
„Şi ultima întrebare: ai de gând să vii în Siria?”

Ăsta merge drept la ţintă! Nu ştiu ce să fac. Stau ca pe ace dacă să­i răspund, înţelegând instantaneu că a vorbi cu acest jihadist este poate o şansă unică să ajung la o sursă de informaţii. Când te prezinţi ca jurnalist, e greu să primeşti răspunsuri sincere, fără „formatare”. Nu contează, interlocutorul meu nu ştie cine sunt. Nu mă deranjează absolut deloc să cer o informaţie de pe acest cont în cadrul unui reportaj. Totuşi, eventualitatea de a începe un schimb de mesaje cu cineva care nu ştie cine sunt îmi pune o problemă de etică. Reflectez cinci minute. Cât să mă întreb care este etica lui... şi răspund:

„Maleikum salam. Nu mă gândeam c­o să­mi vorbească un jihadist. LMAO*. N­ai altceva de făcut? N­am păreri definitive despre combatanţi, şi pe urmă depinde care”.
 

Mai scriu că sunt convertită la islam, fără alte detalii. Fac intenţionat greşeli de ortografie şi folosesc la maximum un limbaj „adolescentin”, plin de LMAO, ROFL** şi LOL***, cu care le e presărată corespondenţa. Îi aştept răspunsul cu un gol în stomac. Nu de teamă, ci pentru că nu­mi vine să cred, mi se pare prea exagerat ca să fie adevărat. Am luat deja interviuri unor mujahedini, dar aceştia nu aveau mai mult de 20 de ani şi discursurile lor nu făceau altceva decât să reia discul zgâriat al propagandei oficiale. Aşteptând, navighez pe alte pagini. După nici trei minute, laptopul îmi semnalează sosirea unui nou mesaj.
„Ba da, cum să nu, am o grămadă de lucruri de făcut! Dar acum la mine e ora 23 şi luptele s­au terminat. Ai dat share la filmuleţul meu şi poate vrei să­mi pui întrebări... Pot să­ţi spun tot ce se întâmplă în Siria, singura şi unica realitate: cea a lui Allah. Ca să vorbim, ar fi mai practic să avem Skype. Ţi­l dau pe­al meu.”
Bilel e direct şi... directiv. Nici nu poate fi vorba să am un Skype cu el! Îi blochez propunerea, o să mai vorbim altă dată. Mélodie nu poate să facă asta. Abu Bilel înţelege, nu vrea sub nicio formă s­o deranjeze. Mâine, când ea o să vrea, o să fie la dispoziţia ei.
 

„Mâine?”, întreb uimită. „O să ai iar aşa de uşor acces la internet?”
„Păi, da, o să fiu aici. Ţi­am spus.”
Apoi, după un minut:
„Zici că eşti convertită... Pregăteşte­ţi hijra, mă ocup eu de tine, Mélodie.”
După Skype, hijra! Individul nu­şi pierde nici capul, nici timpul! De la primul contact, de la primele rânduri schimbate, îi cere unei tinere despre care nu ştie altceva decât că e convertită să vină la el, în ţara cea mai însângerată de pe planetă. O pofteşte fără ruşine să şteargă cu buretele trecutul şi ţara ei, să­şi părăsească familia. Exceptând cazul în care, poate, ar vrea şi ai ei să se alăture cauzei lui sfinte. Să renască în altă parte şi să aştepte ca Dumnezeu să­şi deschidă porţile... După ce­mi revin din surpriză, sunt cuprinsă de sentimente amestecate. Nu reuşesc să le desluşesc, dar sunt sigură că dezgustul este mai puternic decât toate celelalte. Bilel vânează victime fragile şi, când acestea muşcă momeala, el, ca şi semenii lui din SI, încearcă din toate puterile să le „reformateze”, cum ai şterge un hard disk înainte de a înregistra pe el date noi. Procedeul, tipul de pradă pe care o abordează, toate astea mă scot din sărite. E atât de uşor, atât de nedrept să atragi o fată ca Mélodie! Cunosc o mulţime de puştoaice asemenea ei. N­au avut acces la o educaţie temeinică, nici la o anumită formă de cultură. Cred zvonurile propagate pentru că nu au pe nimeni care să le îndrume. La fel e şi în cazul băieţilor. În clipa asta sunt atât de furioasă, încât îmi vine să­l strâng de gât.

Oare la ce mă înham? Presimt că totul va merge mai departe. Dar nu­mi imaginez o secundă că, şase luni mai târziu, când scriu această carte, Abu Bilel va continua să aibă consecinţe profunde asupra vieţii mele. Deocamdată, abia încep să­mi spun că, dacă vreau să mă folosesc de acest terorist pentru a culege informaţii, trebuie s­o fac pe Mélodie să existe cu adevărat. Trebuie să­i fabric, ca în cazurile de spionaj, „o legendă” şi să­i rezerv poate un sfârşit de jertfă. S­o fac să treacă de cealaltă parte a oglinzii. S­o fac să semene câte puţin cu fiecare dintre tinerii înhăţaţi de jihad care m­au marcat, un amestec din fraţii Bons, Norah, Clara, Leila, Élodie, Karim şi prietenul lui cel mai bun. Familiile lor sunt obligate să se ducă la frontiera turco­siriană ca să obţină dovezi că sunt în viaţă. De cele mai multe ori, se întorc fără să fi aflat nimic. Dacă Mélodie începe o corespondenţă cu acest bărbat, care nu­mi pare a fi un începător, având în vedere vârsta lui, poate îmi va furniza câteva informaţii utile. Cine nu se străduieşte nu primeşte. Şi apoi, am prea multe întrebări. Răspunsurile, dacă le găsesc, vor fi foarte valoroase pentru viitoarele mele subiecte. Fac acest demers în manieră antropologică. Între timp, acum, vreau în primul rând să nu mă mai gândesc la Abu Bilel.
Îl aştept pe iubitul meu. Îl sun ca să­i spun că prefer să petrec noaptea la el. Nu-i­i suflu o vorbă despre Abu Bilel. În seara asta vreau pur şi simplu să dormim împreună. (Copyright Editura Polirom)

Anna Erelle

În pielea unei jihadiste

O mărturie despre filierele de recrutare ale Statului Islamic

Traducere de Nicolae Constantinescu