„Hemoroizi - avem în stoc!“
0
Scriam săptămâna trecută despre „Cea mai fericită fată din lume”, filmul lui Radu Jude în care ni se vorbeşte, printre altele, despre culisele realizării spoturilor publicitare şi, de fapt, despre cinismul celor care le fac. Radu Jude cunoaşte foarte bine subiectul, pentru că a regizat el însuşi destule reclame.
Întâmplător sau nu, unul dintre cele mai idioate clipuri pe care le putem vedea în perioada aceasta în pauzele publicitare este regizat chiar de el.
Spotul începe cu o întrebare, scrisă pe ecran şi rostită şi de o voce din off: "Ce îţi oferă statul?". În timpul acesta, vedem un poliţist în intersecţie. „Depinde" - continuă vocea din off. Imaginea ne arată o profesoară în faţa tablei, bătând autoritară în catedră. Apoi o frizeriţă blondă şi cu fustă mini, care tunde un bărbat. „Statul în picioare îţi poate oferi varice" - ne spune vocea. (Adică v-am păcălit: credeaţi că ne referim la Stat şi la bugetari, dar noi ne jucam cu omonimele.) Vedem şi-un chelner care ia comanda.
Apoi un funcţionar care stă la birou şi ştampilează acte. Apoi o muncitoare care coase la maşină, într-o fabrică, şi un şofer care înjură în trafic. „Iar statul jos îţi poate oferi hemoroizi." - auzim din off. Ca un făcut, imediat ce este rostit cuvântul „hemoroizi", un tânăr care vorbeşte la telefon spune „avem în stoc". (Să înţelegem că varicele s-au dat şi au rămas numai hemoroizii?)
În fine, clipul se sfârşeşte cu o muzică asezonată cu nişte pârâituri suspecte, în care ni se spune „Dar stai liniştit! Devaricid e benefic pentru problemele de stat. Şi pentru varice, şi pentru hemoroizi. Devaricid - ca să stai bine!" Şi ne sunt arătaţi toţi, zâmbind fericiţi - şi muncitoarea de la maşina de cusut, şi şoferul nervos, şi frizeriţa-top-model, şi poliţistul, funcţionarul, chelnerul sau profesoara.
După o asemenea reclamă de mare angajament, sunt complet în ceaţă. Oare Radu Jude a pus în aplicare, cuminte, ideile geniale ale aşa-zişilor creativi publicitari şi ale clientului sau a făcut cu intenţie un spot „la mişto", în care-şi bate joc de sărmanul Devaricid? Poate e ca-n bancul acela cu mârţoaga scoasă la vânzare: „De ce-ai adus, dom'le, calul ăsta la târg?" „Ca să-l fac de râs!"
Până la urmă, întrebarea rămâne: „să-l fac de râs" sau „să mă fac de râs"?