Godard si "Elogiul dragostei"

Cu o intarziere de aproape patru decenii, ecranele noastre destinate "marelui public" il primesc, in sfarsit, pe cel mai provocator dar si mai inovator dintre cineastii "Noului Val". Nu l-am vazut in

Cu o intarziere de aproape patru decenii, ecranele noastre destinate "marelui public" il primesc, in sfarsit, pe cel mai provocator dar si mai inovator dintre cineastii "Noului Val". Nu l-am vazut in anii '60, in epoca marilor sale filme (A bout de souffle, Pierrot le fou), nu l-am vazut in deceniile urmatoare, ale bascularii in politica, dar si ale atasamentului pentru noile tehnologii (video); il vedem acum, trecut de 70 de ani, cand, intristat si vag derutat, pare tot mai pornit sa traga o linie si sa adune ce a mai ramas de adunat. Pe cei care nu au frecventat Cinemateca, acest "Elogiul dragostei" (distribuit de Independenta Film) poate sa-i arunce in nedumerire. Dezmeticirea este insa garantata. Ca intotdeauna, Jean-Luc Godard intinde curse. Este "naturelul" sau. Promisiunea de a articula "o poveste despre momentele-cheie ale iubirii traite la diferite varste" nu putea fi decat o nada. Pana la urma nici nu mai intereseaza daca autorul se tine sau nu de cuvant. De altfel, in stilul sau binecunoscut, pe ecran apar inserturi ironic calauzitoare: "De l'amour, De l'autre chose". Acest "Despre altceva" ne incanta, cu imensa lui colectie de citate (de la Cioran la Etienne de la Bo