FOTO „Metoda“ de a fi o lichea perfectă

Regizorul Theodor-Cristian Popescu, care a montat spectacolul „Metoda“ la Teatrul Nottara, vorbeşte despre cinismul evaluărilor candidaţilor, la angajare, în companiile multinaţionale. În spectacolul care se va juca sâmbătă seară, la Sala „George Constantin“, cei care vor să ajungă directori într-o firmă corporatistă se comportă aberant.

Mai citeşte şi: "Paquita şi Carmen" la Teatrul de Balet din Sibiu

„Adevărul": Spuneai că ideea acestui spectacolul ţi-a venit  după ce ai văzut filmul omonim „Metoda"/ „El método" (2006).

Theodor-Cristian Popescu: Da, am văzut filmul argentinianului Marcelo Piñeyro, la Cinema Studio, acum doi ani, în cadrul Zilelor Filmului Spaniol, la Bucureşti. Am sunat-o imediat pe traducătoarea Luminiţa Răuţ, întrebând-o dacă la baza filmului stă o nuvelă sau un roman, pe care l-am putea adapta la teatru. Filmul avea o unitate de spaţiu, de timp şi de loc, care am simţit că se puteau adapta unui spectacol de teatru. Luminiţa Răuţ mi-a zis, după o vreme, că filmul a fost făcut după piesa de teatru „Metoda Grönholm", scrisă de Jordi Galcerán.  Totuşi, am vrut să uit ce s-a întâmplat în film. Am făcut propria poveste.

Ce te-a surprins în tehnicile folosite în evaluarea după metoda Grönholm?

Am aflat că aceste metode psihologice au fost tehnici ale armatei americane din anii '70, tehnici din manuale de psihologie, create de armata americană după cel de-al Doilea Război Mondial. Dincolo de asta, m-a animat întrebarea: „Poţi să cunoşti un om sau nu?".

În ce tipologie se încadrează un asemenea evaluator?

Mi s-a părut o piesă cu o dimensiune filosofică ascunsă, care te face să te sperii pentru că, la final, nu poţi spune despre niciunul dintre cele patru personaje cum este de fapt. Le-am văzut, evoluând, pe scenă, în faţa noastră aproape două ore, dar, de fapt, nu putem zice nimic despre niciunul dintre ei.

În spectacol se desfăşoară un joc continuu de-a şoarecele cu pisica, al capcanelor psihologice în oglinzi nesfârşite.

Fiecare intră într-un joc în care se construieşte prin oglinda celorlalţi, fiecare se reflectă în ceilalţi. Acest comportament foarte interesant mi s-a părut definitoriu pentru societatea contemporană. Sora mea lucrează într-un mediu corporatist de mai bine de zece ani. Textul mi s-a părut emblematic pentru un tip de viaţă pe care noi îl acceptăm din ce în ce mai mult ca fiind natural.

Cât de artificial devine un asemenea tip de viaţă?

E chiar mai mult decât artificialitate, e vorba de schizofrenie, dihotomie. Ajungi să fii aşa, cum şi-ar dori cineva să fii. Şi nu mai ştii cine eşti...

Ne pândeşte aşadar o pierdere definitivă a identităţii?

Mi-am propus alături de actorii Adrian Văncică, Alexandru Jitea, Gabriel Răuţă şi Cerasela Iosifescu ca totul să fie  à la légère: să jucăm jocul, fără să ne gândim ce-o să zică criticii sau publicul. Dar în acelaşi timp, implicit reflectăm nişte riscuri... Am ales minimalismul, un tip de teatralitate care se lasă mai puţin convertită în convenţiile teatrale stabilite. Tot acest comportament aberant al candidaţilor - alianţele, paranoia, spaimele, loviturile pe la spate, lipsa de scrupule, mizeriile - este o caracteristică a societăţii moderne. E vorba de ritmul rapid al realităţii contemporane, în care numai plăcerea imediată contează şi nimic altceva.

Există licheaua perfectă? Ticălosul perfect?

Psihologii îl caută. Nu se ştie dacă ei găsesc candidatul perfect, pe care-l caută. Întrebarea e dacă vor să-l găsească, de fapt. Ne întrebăm, dacă angajarea nu e amânată sine die şi psihologii nu vor căuta nod în papură fiecărui candidat, la nesfârşit. Personajul Fernando (n.r. - Adrian Văncică) răspunde corect în toate situaţiile, se comportă, de fapt, impecabil. Psihologii însă nu se pot hotârî să-l accepte.

Care sunt aberaţiile născute din viziunile corporatiste?

Dacă te uiţi la ierarhia din corporaţii, probabil, acestea sunt conduse de nişte rechini. Paradoxal este că toţi candidaţii şi-au dovedit competenţa profesională, se află la al patrulea interviu. Însă evaluatorii caută să găsească pe cineva cu date de rechin, capabil să distrugă orice nu e în interesul firmei. Fernando joacă până la capăt jocul lor, însă ei, pentru un motiv sau altul, nu-l angajează.

„Eu nu aş şti să debutez azi"

Spectacolele tale., de la „Trilogie belgrădeană" la „Femeia din trecut" până la recentul „Opinia publică", sunt foarte diferite stilistic.

Eu nu sunt tipul de regizor care să-şi facă un program pentru zece ani. Sunt un tip mai reactiv, de aici diferenţele stilistice mari între spectacole. Cu Ştefan Caragiu, scenograful de la „Metoda", am mai lucrat în „Copiii unui Dumnezeu mai mic" (1997), iar la Nottara, am mai montat „Îngeri în America", în 1999. Dar nu m-am reîntors aici din motive sentimentale.

De ce ai ales recent textul „Opinia publică" al lui Aurel Baraga, pe care l-ai montat la Sibiu?

Mi-am amintit că sunt 20 de ani de la căderea comunismului, mi-am amintit şi ce a spus Silviu Brucan despre aceşti 20 de ani. M-am întrebat cum am putea măsura dacă suntem liberi. M-am gândit să montez, iniţial, „Puterea şi Adevărul", textul lui Titus Popovici, însă m-am răzgândit. Am început să citesc comedii. Am descoperit această piesă, „Opinia publică", care e una pirandelliană, cu multiple paliere de teatralitate şi cu o anume proiecţie spre public. A fost un proces foarte chinuitor până am găsit o cheie - o comedie muzicală cu comunişti din 68.

Cât de tributari suntem acum prejudecăţilor legate de comunism?

Da, avem preconcepţii legate de comunism. Aşa cum spunea şi Adam Michnik, la Ateneu, nu poţi să dai cu vinovaţii de pământ - vinovăţia nu există decât individual. Un tip răzbunător e manipulabil şi uşor previzibil, mai greu este să ai acest gen de atitudine. M-am regăsit în ceea ce a spus Michnik. La fel, şi spectacolul meu de la Sibiu presupune o atitudine diferită. E o comedie muzicală... 

Ai fost promotorul teatrului independent în '90, ai plecat în SUA şi Canada în 1999, te-ai întors de câţiva ani. „Acasă" rămâne un cuvânt demonetizat?

Mă plasez în specia lui Salman Rushdie, pentru care „acasă nu e nicăieri". Dacă încep să-mi aşez rădăcinile undeva, încep să mă sperii şi caut pretexte să plec. Am nevoie de mişcare, mi-am dat seama că acesta e tiparul meu.

Ţi se mai face dor de America din când în când?

Mi-e dor de America, merg în fiecare an acolo. Urmez proiect cu proiect, idee cu idee. Mă las în voia sorţii.

Când te întorci în ţară, readaptarea e grea?

Sunt un român care se reîntoarce în România. Nu sunt un extraterestru. Deocamdată, mă simt util. Ţin un masterat în regie, pe care l-am inventat la Universitatea din Târgu-Mureş. Am găsit o temă de doctorat care îmi place, în care eu sunt un mic capitol într-o mişcare a teatrului independent mult mai mare. Sper să fac o carte cu această teză.

Cum ai încadrat, în lucrarea ta doctorat, mişcarea independentă din teatru de după Revoluţie?

Mişcarea era complet haotică, fără nicio coordonare. Modelul teatral independent nu poate fi comparat cu sistemul teatral de stat, e cu totul altceva. O companie care a făcut de 4-5 spectacole nu poate fi comparată cu un sistem instituţionalizat. Al treilea sau al patrulea val independent, care a apărut după '90, are nişte fundaţii pe care noi nu le aveam. Tinerii pot aplica pe proiecte, pot primi nişte fonduri.

Ce le recomanzi studenţilor tăi din Târgu-Mureş, să rămână în ţară sau să plece în străinătate?

Le recomand studenţilor mei să trăiască în altă parte, măcar câţiva ani, după care să se întoarcă. În general, înainte de Revoluţie, lucrurile erau definitive, dacă plecai, trânteai uşa, nu mai puteai să vii. Plecarea e un lucru care ne schimbă. Mai degrabă te defineşti prin diferenţă cu un mediu, decât să te defineşti prin exasperare cu un mediu care îţi seamănă. Nu m-am aşteptat să mă întorc vreodată din SUA. Însă trăiesc un tip de energie, cea a întoarcerii, care e mai complicată decât energia plecării.

Ce greutăţi întâmpină tinerii regizori aflaţi astăzi la debut?

Dacă în anii '90 plutea în aer o doză de idealism care ne anima pe toţi, acum trăim nişte vremuri mai cinice care sunt mai grele pentru debutanţi. Eu personal nu aş şti să debutez azi, nu aş şti ce să fac să mă simt util ca regizor tânăr.

Acum există o presiune imensă a succesului imediat, a confirmării instantanee,  care pe vremea anilor '90, nu era atât de impregnată. Atunci ni se părea că avem atât de multe de construit, că avem un drum atât de lung de parcurs, încât eram mai răbdători unii cu alţii. Nu mai regăsesc această răbdare în lumea de azi. Publicul iese repede din sală, îşi pierde răbdarea, eu n-aş şti ce să fac cu publicul de azi, dacă nu aş fi stăpân pe meseria mea.

Eu acum apăs pe nişte butoane, câteodată le apăs, câteodată nu le apăs. Însă eu pot să-mi permit asta, pentru că pot face apel acum la un minim credit profesional câştigat în timp. Pot să-mi permit să risc şi să nu confirm aşteptările de succes ale unora sau ale altora. Însă pentru un tânăr regizor e brutal să pornească aşa, să încerce aşa cum am făcut-o eu, în '90, să nu imite pe nimeni şi să-şi caute drumul lui. E puţin mai greu.

„Nu cer cuiva să se schimbe"

Cum s-au modificat în timp entuziasmul şi atitudinea cu care le-ai avut la început de drum?

Nu mai iau pe umeri întreaga societate românească, nu mai vreau să contribui la schimbarea la faţă a ţării mele, nu mai cred în asta deloc. Nu cred că pot influenţa sau că am dreptul să cer cuiva să se schimbe. Tot ce pot să încerc este să-mi fac bine treaba, să creez mici insuliţe, să mă comport asemenea unui cuc, care lasă câte un ou printr-un cuib, din care iese un pui. Mai mult de atât, nu visez. Mă duc din teatru în teatru, încerc să propun câte ceva important, menţinându-mi mie interesul în tipul de teatralitate pe care îl fac.

Te tentează ideea de a face film?

Am propus un proiect de scurtmetraj la CNC. Vreau să-mi încerc mâna să vad, dacă în limbajul acesta funcţionez sau nu. Scurtmetrajul e scris de un prieten, despre relaţia dintre un tată şi fetiţa lui.Vreau să adaptez şi un roman contemporan românesc. Dacă mă muşcă microbul cu cinematografia, voi continua.

Pe ce proiecte te axezi acum?

Încep la secţia maghiară a Teatrului Naţional din Târgu-Mureş un spectacol după o piesă a unui polonez, apoi voi monta la teatrul din Brăila un fel de musical, după care voi pune în scenă un spectacol la Teatrul Naţional din Bucureşti (TNB).

La Teatrul National Târgu-Mureş, pun in scenă "Un cuplu de români sărmani, vorbitori de polona" de Dorota Maslowska, cu premiera la sfârşit de martie. La Brăila -"Urâtul" de Marius von Mayenburg, cu premiera în septembrie şi la TNB  -"Băiatul din ultima bancă" de Juan Mayorga cu premiera în noiembrie.
I

NFO

Spectacol: „Metoda" după Jordi Galceran

Unde: Teatrul Nottara din Bucureşti, Sala „George Constantin"

Când: Sâmbătă, 5 martie, ora 19.00

Preţ bilete: Între 12,72 lei  şi 18,02 lei

Regia: Theodor-Cristian Popescu

Scenografia: Ştefan Caragiu

În distribuţie: Cerasela Iosifescu, Adrian Văncică, Alexandru Jitea, Gabriel Răuţă
 
CV Theodor-Cristian Popescu

Între România şi America

Theodor Cristian Popescu s-a născut în 1967, la Turda. A absolvit în 1994 Academia de Teatru şi Film din Bucureşti (clasa Valeriu Moisescu).

S-a orientat de la început spre textul contemporan, montând în premieră piese de Radu Macrinici şi Andreea Vălean.

-2000-2002 Master of Fine Arts în regie (bursă Fulbright) la Universitatea Montana (SUA)
-1989-1994 Licentă în arta regiei de teatru la UNATC Bucuresti
-2008- Lector Universitar la Universitatea de Artă Teatrală Târgu-Mureş
-2006-2008 Conferentiar la Scoala Natională de Teatru a Canadei
-2005-2007 Lector la Universitatea Québec la Montréal
-2004-2008 Fondator si Director artistic al Companiei Theodor Cristian Popescu (Montréal)
-2001-2002 Coordonator al artelor spectacolului la University of Montana Productions
-1996-2000 Asistent universitar la UNATC Bucuresti
-1997-2000 Fondator si Director artistic al Companiei Teatrale 777 (Bucuresti)
-1996-1998 Asistent universitar la Universitatea de Artă Teatrală Târgu-Mures
-1995-1998 Regizor la Teatrul National Târgu-Mures
-1994-1995 Regizor la Teatrul National Cluj

Spectacole

-2009 Krum de Hanoch Levin - Teatrul National Târgu-Mures
-Auto-da-fé (trei piese scurte) de Tennessee Williams - Teatrul National Sibiu
-2008 Femeia din trecut de Roland Schimmelpfennig - Teatrul Metropolis, Bucureşti
-Povesti de periferie de Etienne Lepage - Scoala NaTională de Teatru a Canadei
-Femeia din trecut de Roland Schimmelpfennig - Compania Th.C.Popescu la Teatrul Prospero (Montréal)
-2007 Krum de Hanoch Levin - Universitatea Québec la Montréal
-Geniul crimei de George F. Walker - Teatru 74 Târgu-Mures
-Femeia din trecut de Roland Schimmelpfennig (spectacol lectură) - Co. Th.C.Popescu la Goethe-Institut Montréal
-Noapte arabă de Roland Schimmelpfennig - Compania Th.C.Popescu si Théâtre de Quat'Sous, Montréal
-2006 Povesti de dragoste si Fotbal tragic de Étienne Lepage - Scoala Natională de Teatru a Canadei
-Attempts on Her Life de Martin Crimp (spectacol lectură) - Actors Repertory Company, Toronto
-2005 Push up de Roland Schimmelpfennig - Universitatea Québec la Montréal
-Chip de foc de Marius von Mayenburg - Compania Th.C.Popescu la Teatrul Prospero, Mtl. Schadenfreude de Carlos Murillo (spectacol lectură) -
-Actors Repertory Company, Toronto
-2004 Povesti de familie de Biljana Srbljanovič - Groupe H.F. la Teatrul Prospero, Montréal
-2003 Înainte de cădere (productie independentă) - Fringe Festival, Montréal
-2002 Cloud Nine de Carryl Churchill - Universitatea Montana
-Quake de Melanie Marnich - Universitatea Montana
-2001 BecauseHeCan de Arthur Kopit - Universitatea Montana
-Auto-Da-Fé de Tennessee Williams - Universitatea Montana
-2000 The Belle of Amherst de William Luce - Montana Repertory Theatre
-Trilogie belgrădeană de Biljana Srbljanovic - Compania Teatrală 777, Teatrul Nottara si Teatrul Bulandra
-1999 Ping Body de Radu Macrinici - Teatrul National Târgu-Mures
-1998 Eu când vreau să fluier, fluier... de Andreea Valean - Teatrul National Târgu-Mures
-DaDaDans - Compania Teatrală 777 si Teatrul Nottara
-Îngeri în America de Tony Kushner - Compania Teatrală 777 si Teatrul Nottara
-1997 Copiii unui Dumnezeu mai mic de Mark Medoff - Compania Teatrală 777, Teatrul Odeon si
-Sounds of Progress (Glasgow)
-Măsură pentru măsură de William Shakespeare - Teatrul National Târgu-Mures
-Ucigas fără simbrie de Eugen Ionescu - Teatrul National Craiova
-1996 Comedie pe întuneric de Peter Shaffer - Teatrul National Cluj
-Casa evantai de Marin Sorescu - Teatrul L.S.Bulandra
-1995 Priveste înapoi cu mânie de John Osborne - Teatrul National Târgu-Mures
-Coriolan de William Shakespeare - Teatrul National Cluj
-1994 Scene dintr-o execusie de Howard Barker - Teatrul National Cluj
-Aripi de Arthur Kopit - Teatrul National Târgu-Mures (sectia maghiară)
-1993 Piesă cu repetitii de Martin Crimp - Teatrul National Târgu-Mures