Evenimente dedicate Zilei Culturii Naţionale, în reprezentanţele ICR. Recital de muzică şi poezie românească, în Suedia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucian Muscurel, Magnus Lanning si Luiza Stănescu, într-un recital de muzică şi poezie la ICR Stockholm
Lucian Muscurel, Magnus Lanning si Luiza Stănescu, într-un recital de muzică şi poezie la ICR Stockholm

Anual, Ziua Culturii Naţionale este sărbătorită de Institutul Cultural Român, atât în ţară, cât şi în reţeaua reprezentanţelor din străinătate. Conform Legii nr. 238 din 7 decembrie 2010, ziua de 15 ianuarie a fost declarată Ziua Culturii Naţionale, marcând astfel şi data naşterii poetului Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889).

Violoncelistul suedez Magnus Lanning şi actorii de origine română Lucian Muscurel şi Luiza Stănescu au fost protagoniştii unui evenimentul organizat la sediul ICR Stockholm. Recitalul de muzică şi poezie românească, tradusă în limba suedeză, a fost organizat de ICR Stockholm şi Ambasada României în Regatul Suediei, pentru a sărbători Ziua Culturii Naţionale.

Ziua Culturii Nationale

Actorii Lucian Muscurel şi Luiza Stănescu au recitat în limba suedeză creaţii poetice ale unora dintre cei mai reprezentativi poeţi români printre care: Mihai Eminescu, George Bacovia, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Eugen Ionescu, Marin Sorescu, Ileana Mălăncioiu, Gabriela Melinescu, Ana Blandiana, Nichita Stănescu, Constanţiu Mara, Ion Miloş. Poeziile au fost traduse în limba suedeză de Inger Johansson, Ion Miloş, Dan Shafran, Soren Johanson şi Gabriela Melinescu. Poeziile au fost însoţite de momente muzicale susţinute de violoncelistul suedez Magnus Lanning, membru al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii Suedeze. Muzicianul a interpretat fragmente din lucrări semnate de Johann Sebastian Bach (Sarabanda din a treia suită solo pentru violoncel), Paul Constantinescu (Passacaglia din Sonata Bizantina), Ingvar Lidholm (Fantasia sopra Laudi pentru violoncel), Giovanni Sollima (Lamentatio), Ernest Bloch (Canzona din prima suită solo pentru violoncel). „Am ales să cânt piese pentru violoncel solo, uneori piese întregi, alteori fragmente din lucrări mai mari. Nu putea lipsi din programul unei seri de poezie românească „Sonata Bizantină” de Paul Constantinescu. În acest context al Zilei Culturii Naţionale, interpretez, aşadar, o muzică care atinge veşnicia, dincolo de timp, cu rădăcini în muzica bizantină", a declarat violoncelistul Magnus Lanning.

Cu această ocazie, publicul a putut vizita expoziţia retrospectivă „Spiritualizarea acuarelei”, semnată de Ligia Podorean-Ekström, deschisă în spaţiile expoziţionale ale ICR Stockholm până pe 20 ianuarie.

Ziua Culturii ICR Stockholm

BRUXELLES: Răzvan Popovici, despre muzicianului român Vladimir Mendelssohn

Ziua Culturii Nationale

O înregistrare video, care constă în prezentarea unui scurt portret al muzicianului român Vladimir Mendelssohn, va fi promovată sâmbătă, 15 ianuarie 2022, pe reţelele de socializare ale ICR Bruxelles, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale. Materialul video conţine mărturia muzicianului Răzvan Popovici, care l-a cunoscut îndeaproape, având o colaborare intensă, precum şi o înregistrare cu prestigiosul cvartet „George Enescu”, din care Vladimir Mendelssohn a făcut parte.

Realizat de ICR Bruxelles, în parteneriat cu Ambasada României în Regatul Ţărilor de Jos şi cu Ambasada României în Marele Ducat al Luxemburgului, proiectul reprezintă marcarea printr-un eveniment relevant a profilului identitar cultural românesc, cât şi un omagiu adus personalităţii muzicianului român, reprezentantul unei familii cu o lungă şi bogată tradiţie muzicală în România, care s-a stins în a doua jumătate a anului 2021. Proiectul se încadrează în seria evenimentelor culturale organizate de Institutul Cultural Român de la Bruxelles menite să pună în valoare contribuţia şi rolul oamenilor de artă români la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii europene şi universale.

BUDAPESTA: Lansări de carte românească, în Ungaria

Volumele „Povestitori şi repertoriu narativ în comunităţile româneşti contemporane, din Câmpia Ungară” de Mihaela Bucin şi „Reforma la români - Un fenomen de transfer cultural în secolele XVI - XVII” de Nagy Levente vor fi lansate, în prezenţa autorilor, vineri, 14 ianuarie, în sala de ceremonii a Ambasadei României la Budapesta, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale. Evenimentul este organizat de ICR Budapesta, împreună cu Ambasada României la Budapesta. Mihaela Bucin este cadru didactic şi şefa Catedrei de Limbă şi Literatura Română, Universitatea Szeged, şi Nagy Levente este şeful Catedrei de Limbă şi Literatură Română, Universitatea ELTE, Budapesta. Ambele personalităţi sunt promotori culturali şi formatori de opinie în Szeged, respectiv Budapesta, în mediul intelectual, academic şi românesc.

CHIŞINĂU: Recital de pian şi voce, concert de muzică folk, lansări de carte şi manifestare omagială Al meu nume o să-l poarte…

Ziua Culturii Nationale

Recital de pian şi voce susţinut de soprana Alexandra Coman şi pianistul Iosif – Ion Prunner va avea loc la Palatul Republicii din Chişinău pe data de 15 ianuarie 2022. Organizarea unui concert festiv de Ziua Culturii Naţionale a devenit o tradiţie pentru ICR Chişinău, concertul cuprinzând un recital de muzică românească susţinut de soprana Alexandra Coman şi pianistul Iosif – Ion Prunner, ce va include creaţii ale unor compozitori de pe ambele maluri ale Prutului. Programul concertului:Tiberiu Brediceanu – Floricica de pe apă; Vai bădiţă dragi ne avem; Dragu mi-i mândro de tine; Ioan Chirescu – Fata din Carpaţi; Timotei Popovici - La oglindă; Vasile Popovici – Sara pe deal; Eugen Doga – Ochiul tău iubit; Drag mi-ai fost; Ion Aldea –Teodorovici - Pentru ea; Doru Popovici – Dintre sute de catarge. Solo pian: Constantin Silvestri – 2 piese de concert opus 25 nr. 2 şi 3; Clemansa Barberis – Vocile nopţii.

Manifestarea omagială Al meu nume o să-l poarte… va fi organizată în data de 15 ianuarie 2022, de ICR Chişinău, Centrul Academic Internaţional „Eminescu”, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Biblioteca Municipală „B.P. Haşdeu” şi Institutul de Filologie Română „B.P. Haşdeu”, şi se va desfăşura la Centrul Academic Internaţional „Eminescu” din Chişinău. Evenimentul va fi transmis în mediul online începând cu orele 12.00. Evenimentul constă într-o serie de comunicări susţinute de academicienii: Ion Tighineanu, Mihai Cimpoi, Irinel Popescu, Stanislav Gropa, Valeriu Matei şi Prof. Univ. Pompiliu Crăciunescu.

Va fi lansat volumul Maladia lui Eminescu şi maladiile imaginare ale eminescologilor, ediţia a II-a, Ed. Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, Buc., 2021, coordonatori ai ediţiei: Acad. Eugen Simion, Acad. Irinel Popescu, Preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale din România în prezenţa domnului Acad. Irinel Popescu şi a domnului Prof. Univ. Pompiliu Crăciunescu.

Volumul „Opera Omnia. I.L.Caragiale” - ediţia a II-a, editura Vasiliana din Iaşi, 2021, va fi lansat vineri, 14 ianuarie 2022, ora 11.00, în sala mare a Bibliotecii Naţionale din Chişinău. Prezintă îngrijitorul ediţiei prof.univ. Catalin Bordeianu, direcor adjunct al ICR Chişinău.

Ultimele apariţii de carte din colecţia „Moştenire” a Editurii Ştiinţa vor fi lansate vineri, 14 ianuarie 2022, ora 16.00. Evenimentul va avea loc în incinta Bibliotecii municipale „B.P. Haşdeu”. Invitaţi: Victor Durnea, Valeriu Stancu, Lucia Cireş, Maria Stancu, acad. Mihai Cimpoi, Nina Corcinschi, Ion Negrei, Alexandru Burlacu. Vor fi prezentate următoarele volume: Poezie Europeană Contemporană, antologie de Valeriu Stancu, traducere de Valeriu Stancu şi Maria Stancu; Sergiu Matei Nica. Scrieri, 2 volume, ediţie de Victor Durnea; Pan Halipa. Scrieri, ediţie de Mihai Papuc şi Ion Negrei; Grigore Alexandrescu. Scrieri, ediţie de Mircea Anghelescu; Alexandru Odobescu. Scrieri, ediţie de Corina Popescu.

Concert de muzică folk pe versuri de Mihai Eminescu, susţinut de cantautorii Maria Mocanu, Anatol Rudei şi Victor Buriuană, şi recital de poezie susţinut de elevii liceului „Mihai Eminescu” din Chişinău. Evenimentul va avea loc în incinta Bibliotecii municipale „B.P. Hasdeu” sâmbătă, 15 ianuarie 2022, ora 15.00.

ISTANBUL: Poeme eminesciene în interpretarea studenţior de la UNATC şi Gabriel Croitoru, în concert, alături de Orchestra Simfonică Prezidenţială din Ankara

Sâmbătă, 15 ianuarie 2022, pe conturile de Facebook şi Youtube ale ICR Istanbul, va fi postat un film în care studenţi ai UNATC, secţia Actorie, vor interpreta poeme scrise de marele poet român, Mihai Eminescu. „La Steaua”, „Ce te legeni codrule”, „Revedere”, „Dorinţă” şi „Iubind în taină”, vor fi recitate de Valentina Boldurescu, Teodora Crişan, Ciprian Chiujdea, Bianca Archip şi Radu Ştefan Bănică, într-un concept de Ştefana Samfira. Filmul a fost realizat special pentru ICR Istanbul şi va fi subtitrat în limba turcă. În completare, vineri, 21 ianuarie 2022, Ambasada României în Republica Turcia şi ICR Istanbul, în parteneriat cu Orchestra Simfonică Prezidenţială din Ankara, vor desfăşura un concert simfonic de excepţie, la sala CSO Ada Ankara, sub bagheta dirijorului de origine română, Bujor Hoinic, şi cu invitarea cunoscutului violonist Gabriel Croitoru. Programul cuprinde compoziţii de P.I. Ceaikovski şi piese din repertoriul compozitorului George Enescu.

Ziua Culturii Nationale

LISABONA: Poeme de Mihai Eminescu, recitate de tineri din Portugalia

Lecturi din poeme de Mihai Eminescu, figurând în volumul „Revedere”, apărut în 2005 la editura Evoramons în traducerea Doinei Zugrăvescu, vor fi susţinute în cadrul tradiţionalului proiect „Maratonul de Lectură”, iniţiat de ICR Lisabona şi Ambasada României în Republica Portugheză. Evenimentul va fi prezentat cu ocazia Zilei Culturii Naţionale sâmbătă, 15 ianuarie 2022, pe conturile de socializare ale celor două instituţii. Invitaţia de a participa la „Maratonul de Lectură” se va îndrepta către tineri din Portugalia şi îl va avea drept protagonist principal pe eminentul lusitanist Dan Caragea, care va recita câteva strofe din poemul „Luceafărul”, în propria traducere. În materialul video prezentat, se vor regăsi o serie de materiale documentare din arhiva Muzeului Naţional al Literaturii Române.

„Maratonul de Lectură”, devenit deja o tradiţie în spaţiul lusitan, a fost organizat pentru prima dată în anul 2017, cu titlul „Lisabona citeşte româneşte“, adunând un număr record de participanţi. Acest fapt a dus la continuarea proiectului în anii următori, sub diverse forme şi tematici.

LONDRA: Proiecţie de artă modernă şi recitalul copiilor, dedicat lui Eminescu

Ziua Culturii Nationale

O serie de lucrări de artă românească modernă vor fi proiectate pe faţada clădiri Institutului Cultural Român din Belgrave Square, nr 1. Selecţia curpinde lucrări reprezentative din patrimoniul Muzeului Naţional de Artă al României, partenerul instituţional al proiectului. În centrul Londrei, într-o manieră inedită, sunt aduse lucrări semnate de Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu, Ştefan Luchian, Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu sau Ştefan Dimitrescu, iar lista completă se regăseşte pe paginile de Facebook a ICR Londra şi ale Muzeului Naţional de Artă al României. Proiecţia are loc vineri, 14 ianuarie 2022, ora locală 18.00, timp de două ore. Realizarea tehnică: asociaţia My Romania Community. Ziua Culturii Naţionale este celebrată şi într-un mod inedit, ludic, prin implicarea a 20 de copii din comunitatea românească din Marea Britanie, care vor recita versurile a două dintre poemele eminesciene „Somnoroase păsărele” şi „Revedere”. Filmul-colaj realizat de ICR Londra va fi distribuit pe pagina de Facebook şi pe canalul de YouTube sâmbătă, 15 ianuarie, ora locală 10.00. Copiii care au participat la acest proiect au finalizat cursul de limba română pentru străini organizat de ICR şi de ICR Londra în 2021, cursurile urmând a fi reluate în acest an.

MADRID: Lectură continuă din poezia lui Mihai Eminescu

O sesiune de lectură continuă a operei poetice a lui Mihai Eminescu va avea loc vineri, 14 ianuarie 2022, între orele 15.00 – 20.00, în sala de conferinţe a ICR Madrid. Evenimentul, care marchează Ziua Culturii Naţionale, va include lecturi în limba română şi în limba spaniolă din poemele lui Eminescu. Se vor folosi mai multe variante propuse de traducătorii operei lirice eminesciene: María Teresa León şi Rafael Alberti, Omar Lara, José Manuel Megías şi Dana Giurcă, Mario Castro Navarette, Cătălina Iliescu. În sală, va fi proiectat documentarul „Eminescu, Veronica, Creangă”, primul scurtmetraj despre prietenia dintre Mihai Eminescu, Ion Creangă şi Veronica Micle, realizat de Octav Minar în 1914. De asemenea, pe toată durata evenimentului vor fi proiectate fotografii de arhivă din viaţa personală şi artistică a poetului.

Sunt invitaţi să participe la lectura continuă personalităţi din lumea culturală, instituţională şi politică din Madrid, studenţi, profesori, elevi ai cursurilor de limba română, scriitori, jurnalişti şi critici literari, membri ai comunităţii româneşti şi publicul larg. Lecturile vor fi transmise pe reţelele de socializare ale ICR Madrid, unde vor fi publicate, de asemenea, materiale primite de la cei interesaţi, conţinând lecturi înregistrate din opera lui Eminescu. Publicul va putea viziona toate traducerile din opera lui Eminescu, prezente în biblioteca ICR Madrid, şi diferite ediţii ale volumelor publicate în limba română, inclusiv „Caietele”, publicate de Academia Română prin prezentarea unor imagini relevante, pentru a cunoaşte astfel amploarea operei eminesciene.

NEW YORK: Sanda Weigl o readuce pe Maria Tănase peste Ocean

În premieră, sub titlul ”I Still Believe in Magic. Sanda Weigl does Maria Tănase” / „Eu tot cred în farmece. Sanda Weigl cântă Maria Tănase”, reprezentanţa din New York prezintă o producţie video originală, care evocă una dintre marile întâlniri culturale româno-americane, aceea dintre o cântăreaţă excepţională şi un oraş excepţional. Materialul, de 20 de minute, va fi difuzat pe canalele social media ale Institutului, Facebook, Instagram, YouTube, începând cu 15 ianuarie, ora 21:00 a României. În 1939, cu ocazia participării României la Expoziţia Mondială, Maria Tănase a susţinut, la New York, o serie de concerte care au sedus publicul american şi i-au relevat clasa internaţională. După decenii în care expresivul pavilion românesc ridicat în Flushing, Queens şi rezonanţele când aprige, când exuberante, când sfâşietoare ale melodiilor Mariei Tănase au dispărut de mult, solista româno-americană Sanda Weigl şi muzicienii nipono-americani Shoko Nagai (pian), Stomu Takeishi (bas), Satoshi Takeishi (percuţie) încearcă să readucă spiritul marii artiste în inima metropolei newyorkeze.

ROMA: Expoziţia „Camilian Demetrescu – Genesi 1969-2012” şi pianista Naomi Handaric în concert

În Galeria de Artă a Academiei di Romania din Roma poate fi vizitată, între 12 şi 31 ianuarie 2022, expoziţia „Camilian Demetrescu – Genesi 1969-2012”. Evenimentul curatoriat de arh. Cornelia Bujin, este organizat de ICAS – Intergruppo Parlamentare Cultura Arte e Sport, Accademia di Romania in Roma, Camera Deputaţilor din Parlamentul Italiei, Asociaţia culturală şi spirituală Camilian Demetrescu, în colaborare cu Galleria Nazionale di Arte Moderna e Contemporanea di Roma. Expoziţia se integrează în proiectul „Camilian Demetrescu. Genesi 1969-2012”, inaugurat pe 21 decembrie 2021 şi expus în Sala del Cenacolo din Vicolo Valdina – Camera Deputaţilor, proiect ce se bucură de înaltul patronaj al Consiliului Pontifical pentru Cultură de la Vatican. Expoziţia „Camilian Demetrescu – Genesi 1969-2012” este prezentată în trei locuri de prestigiu, Camera Deputaţilor - Palazzo Valdina (21 decembrie 2021 – 14 ianuarie 2022), GNAM – Galleria Nazionale di Arte Moderna e Contemporanea (21 decembrie 2021-31 ianuarie 2022) şi Galeria de Artă – Accademia di Romania in Roma (12-31 ianuarie 2022). Sâmbătă, 15 ianuarie 2022, ora 19:00, în Sala de concerte a Accademia di Romania, tot cu ocazia Zilei Culturii Naţionale 2022, alături de Conservatorul de Muzică „Santa Cecilia”, în parteneriat cu cluster-ul EUNIC Roma, are loc o întâlnire, în cadrul stagiunii 2021-2022 a proiectului EUROPA IN MUSICA, a cluster-ului EUNIC Roma. Concertul este susţinut de tânăra pianistă de origine română Naomi Handaric, care va prezenta piese de George Enescu, Ludwig van Beethoven, Robert Schumann, Frédéric Chopin şi Serghei Rahmaninov.

TEL AVIV: Celebrarea Zilei Culturii Naţionale şi 15 ani de la aderarea României la UE, în Gală extraordinară de muzică românească şi conferinţă

Ziua Culturii Nationale

Ziua Culturii Naţionale şi cei 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană sunt marcate de ICR Tel Aviv, în colaborare cu Ambasada României în Statul Israel şi Conservatorul Israelian, printr-un eveniment de excepţie, concept semnat de Ethan Schmeisser, pianist şi dirijor israelian de origine română, actualmente director artistic al Operei Naţionale din Bucureşti. Recitalul de marţi, 12 ianuarie 2022, ora 19:00, din Sala Stricker a Conservatorului Israelian este susţinut de sopranele Shiri Magar şi Mirela Grădinaru, alături de baritonul Ionuţ Pascu, acompaniaţi de Ethan Schmeisser. Programul cuprinde piese ale unor compozitori români cunoscuţi, Tiberiu Brediceanu, Aurel Eliade, George Ştefănescu, George Grigoriu, Richard Stein sau Pascal Bentoiu. ICR Tel Aviv va organiza şi un eveniment literar de excepţie, „Eminescu şi spiritul Junimii în climatul epocii. Întâlnirea cu Moses Gaster”. Manifestarea din 16 ianuarie 2022, ora 17:00, de la sediul reprezentanţei va fi moderată de Cleopatra Lorinţiu. Programul cuprinde prelegeri literare, precum „Întâlnirea lui Eminescu cu Moses Gaster” – prof. univ. dr. Moshe Idel; „Un prieten al lui Eminescu din perioada ieşeană: Hayman Hariton Tiktin” - dr. Lucian Zeev Herşcovici; „O comparaţie între viziunea eminesciană asupra folclorului şi viziunea lui Moses Gaster” – prof. univ. dr. acad. Jean Jacques Ashkenasy; „Junimea şi spiritul epocii” – editorul şi scriitorul Lucian Vasiliu, în intervenţie video.

VARŞOVIA: Traducători, ghizi turistici şi oameni de cultură polonezi promovează România

Un montaj ce constă în declaraţii ale unor traducători, ghizi turistici şi oameni de cultură polonezi despre ce a însemnat pentru ei întâlnirea cu România şi cultura sa va fi difuzat sâmbătă, 15 ianuarie, pe reţelele de socializare ale ICR Varşovia. Declaraţiile vor fi susţinute de cunoscători ai culturii româneşti, ai limbii române şi au o bogată activitate de promovare a ţării noastre în Polonia. Invitati: Michal Torz - jurnalist la Televiziunea Poloneză TVP, redactor la pagina de web www.wrumunii.pl, precum şi autorul ghidului de călătorie „W Rumunii”; Joanna Suciu - redactor la pagina de web www.podrozegazeta.pl; Agnieszka Krawczyk - autoarea cărţii „Rumunia, albastru, ciorba, i wino”; Michal Sowa - vicepreşedintele Asociaţiei Româno-Poloneze de la Cracovia, preşedintele Clubului „Drum Bun” şi proprietarul localului cu specific românesc „Kornet Drum Bun” din Cracovia; Joanna Kornas - Traducător a mai multor cărţi din română în poloneză.

VENEŢIA: „Darul aripilor”, documentar despre sculptorul Pavel Bucur

Reprezentanţa difuzează pe pagina de Facebook, documentarul „Darul Aripilor” (r. Corina Voicu), despre viaţa şi creaţia artistică a regretatului sculptor Pavel Bucur (1945 - 2016), cu ocazia Zilei Culturii Naţionale. Născut la Bistriţa in 1945, Pavel Bucur este cunoscut pentru Monumentul Tineretului de la Straja, impresionanta lucrare ”innaripata” care, fără soclu, măsoară 38 metri, fiind, după Statuia Libertăţii, cel mai inalt monument din lume. Este construită din bronz, pe malul Canalului Dunăre-Marea Neagră. Evenimentul deschide seria online dedicată artiştilor români a căror viaţă şi operă este legată de Italia.

VIENA: Valea Jiului, în 25 de fotografii prezentate de Mădălin Mărienuţ

Ziua Culturii Nationale

Fotograful Mădălin Mărienuţ, lector univ. dr. la Facultatea de Arte şi Design a Universităţii de Vest din Timişoara, va expune proiectul de fotografie „Wounded Light” la Galeria ICR Viena. Expoziţia cuprinde 25 de fotografii care prezintă imaginea actuală a zonei industriale din Valea Jiului, demersul fiind un rezultat al documentării fotografice din perioada 2020 - 2021. Vernisajul va avea loc joi, 20 ianuarie, ora 19.00, cu participarea artistului, care va prezenta proiectul în limba engleză alături de fotograful documentar Ciprian Hord. În acest context, va fi lansat albumul omonim bilingv, prefaţa fiind semnată de Florin Oprescu, lector dr. la Institutul de Romanistică al Universităţii din Viena, iar traducerea în limba engleză fiind realizată de Luca Mixich. Proiectul este organizat de Institutul Cultural Român de la Viena, în parteneriat cu Ambasada României în Republica Austria şi Universitatea de Vest din Timişoara şi marchează Ziua Culturii Naţionale.

Expoziţia „Wounded Light” va fi deschisă publicului în perioada 20 ianuarie – 25 februarie 2022, de luni până vineri, între orele 10.00 – 16.00. Intrarea este liberă. În prima etapă, proiectul fotografic a fost expus la Institutul de Romanistică al Universităţii din Viena în perioada 20 octombrie - 30 decembrie 2021.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite