Elisabeta Lăsconi: „Datoria secretă faţă de Gabo“
0Criticul literar Elisabeta Lăsconi îşi aminteşte, exclusiv pentru adevarul.ro, fascinaţia pe care a exercitat-o literatura lui Gabriel Garcia Marquez asupra sa, încă de la vârsta adolescenţei.
Articol scris de Elisabeta Lăsconi
Am deschis cartea la 17 ani, şi ea m-a luat în stăpânire de la primele pagini. A rămas până azi o experienţă devastatoare, am citit-o parcă posedată, şi ani în şir am recitit-o în fiecare vacanţă, de iarnă şi de vară, încât ajunsesem s-o ştiu pe de rost. Ani au trecut, nimic n-a egalat Un veac de singurătate, chiar dacă i-am descoperit apoi, fascinată, pe scriitorii sud-americani, chiar dacă alte romane m-au transformat definitiv – Maestrul şi Margareta de Mihail Bulgakov, Jocul cu mărgele de sticlă de Ernest Jünger sau Doctor Faustus de Thomas Mann, chiar dacă am aşteptat cu sufletul la gură să descopăr traducerea altui roman intrat în legendă – Şotron de Julio Cortasar.
Gabriel García Márquez a adus revelaţia ficţiunii ca magie, l-am suspectat multă vreme că ar fi un practicant al unei arte magice necunoscute (şi nu, nu fac glume şi nici jocuri de cuvinte), altfel greu se explică nebunia pe care a declanşat-o.
Şi nu numai la noi. Ediţia din 1974 din BPT a Editurii Minerva i-a adus popularitate uriaşă. Pentru hispanişti şi pentru pasionaţii de lectură era un fenomen răvăşitor, cunosc o distinsă traducătoare din spaniolă care-şi amintea că nu şi-a revenit după lectură, ca şi când ar fi fost o convalescentă, ieşită dintr-o boală. Prima ediţie a traducerii apăruse în 1971, la Editura Univers, în colecţia „Romanul secolului XX”, dar nu a iscat valuri, cred că doar profesioniştii din industira cărţii ştiu.
Abia după 24 de ani am avut parte de o experienţă de lectură la fel de intensă, deşi total diferită: Dicţionarul khazar de Milorad Pavić: un roman alcătuit din articolele unui lexicon în 100.000 de cuvinte asemănător unui labirint ce presupune rătăcirea prin trei timpuri istorice diferite, prin trei cărţi – cea roşie creştină, cea galbenă iudaică şi cea verde musulmană, prin iadurile celor trei religii. Recitind iar şi iar, începeam să zăresc culoarele ascunse legând între ele personaje şi poveşti. Şi constatam aici arhitectura magică a romanului, sfidând imaginaţia. Iar în 2009, după ce împlinise 80 de ani, Milorad Pavić a plecat dintre noi. Fără Nobel. Şi lumea şi literatura mi s-au părut de atunci mai sărace. Mă consola doar gândul că rezistă bolii sale Gabriel García Márquez.
Câte omagii se pot aduce unei capodopere şi autorului ei, dincolo de premii literare, de Nobel?
Şi am găsit câteva.
În spaţiul cultural spaniol s-a produs un fel de avalanşă: atât de mare era curiozitatea şi nerăbdarea cumpărătorilor, încât exemplarele se vindeau şi din maşinile ce le transportau din tipografii în librării. Am crezut multă vreme că este cel mai frumos omagiu adus unui scriitor. Am aflat mai târziu că nici nu se pot aproxima tirajele romanului, ediţii piratate le concurau pe cele oficiale. Şi piratarea mi s-a părut altă nebunie pe muchie de cuţit, între omagiu şi ofensă faţă de un mare scriitor. Apoi am văzut confesiunea unui scriitor român, recunoscând că şi-ar fi dat bucuros 10 ani de viaţă din propria dacă i s-ar fi dat, ca într-un pact malefic, norocul de a scrie Un veac de singurătate.
Gabriel Garcia Margquez şi Fidel Castro FOTO Editura Litera
Citind Un veac de singurătate am ştiut sigur că scriitorul va lua Premiul Nobel. L-a primit în 1982. Şi am mai avut aceeaşi intuiţie citind Memorialul de la Mafra de Jose Saramago. Iar din 2008, am tot povestit cunoscuţilor până la exasperare şi am scris, de câte ori s-a ivit prilejul şi spaţiul potrivit, că există un scriitor chinez, Mo Yan, considerat „Gabriel García Márquez al Chinei”, care merită pe deplin Premiul Nobel. Iar în 2012, în săptămânile ce au precedat decernarea laurilor la Stockholm, m-am jucat „de-a ghici Nobelul” şi am mizat ca prim favorit pe Mo Yan. Şi am reluat jocul şi în 2013, cu succes. Şi mă întreb dacă nu-i datorez darul de ghicitoare lui Gabriel García Márquez, primit prin fusiune cu arta magică din experienţa unică numită Un veac de singurătate.
Citiţi şi:
„În fiecare zi a vieţii mele mă trezesc cu sentimentul, real sau imaginar, că am visat că mă aflu în acea uriaşă casă bătrână. Nu că m-am întors acolo, ci că sunt acolo, la o vârstă nedefinită, fără vreun motiv special – ca şi cum n-aş fi părăsit-o niciodată“, rememorează scriitorul Gabriel Garcia Marquez despre casa bunicilor săi materni, în biografia realizată de criticul literar Gerald Martin şi publicată în 2008 de Editura Litera.
Scriitorul columbian Gabriel Garcia Marquez a murit joi la vârsta de 87 de ani, potrivit unor surse apropiate familiei sale, citate de BBC. Laureatul premiului Nobel pentru literatură avea o stare precară a sănătăţii de mai mulţi ani şi a murit în urma complicaţiilor provocate de o pneumonie.
Cuvinte de înţelepciune desprinse din cărţile lui Gabriel Garcia Márquez
Vă prezentăm câteva citate celebre din volumele lui Gabriel Garcia Marquez, scriitorul columbian, laureat al premiului Nobel pentru literatură pe 1982, care a murit, joi, la vârsta de 87 de ani.
Barack Obama: „Lumea a pierdut unul dintre marii scriitori vizionari“
Barack Obama, Mario Vargas Llosa, Isabel Allende şi Shakira se numără printre personalităţile din toată lumea care i-au adus un ultim omagiu, pe platformele de socializare, scriitorului columbian Gabriel Garcia Márquez, maestrul realismului magic, care a decedat joi, la vârsta de 87 de ani.
Varujan Vosganian: „Márquez a fost un maestru desăvârşit al realismului magic“
Scriitorul Varujan Vosganian a declarat, vineri, pentru Mediafax, că romancierul Gabriel Garcia Márquez a fost un maestru desăvârşit al realismului magic, afirmând că acesta a fost ataşat de spaţiul legendar şi cultural columbian, dar conectat la marile teme ale umanităţii.
Un veac de singurătate...dar fără Marquez
„Un veac de singurătate“ face parte dintr-o categorie rară de cărţi, în imaginarul şi biblioteca mea. Cea a cărţilor pe care le îndrăgesc în tăcere, de la distanţă, despre care îmi spun adeseori că le voi citi... într-o zi. Spre ruşinea mea, această zi a venit: am citit cartea, dar Marquez a murit.
Se încarcă comentariile...
