„Dragoste“. O antologie, cu cele mai frumoase pagini despre iubire ale autoarei Isabel Allende

Scriitoarea Isabel Allende este nepoata fostului preşedinte chilian Salvador Allende   FOTO: Lori Barra

Volumul „Dragoste“ este o antologie din cele mai frumoase pagini despre dragoste scrise de Isabel Allende: o carte tandră, strălucit alcătuită, o adevărată bijuterie literară în care cele mai frumoase momentele ale iubirii descrise vreodată de scriitoarea chiliană sunt magistral împletite cu înţelepte şi amuzante povestiri ale autoarei chiliene.

Joi, 13 februarie, de la ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, cu o zi înainte de Ziua Îndrăgostiţilor, despre „Dragoste“ vor vorbi Marina Constantinescu, Elisabeta Lăsconi, Mihaela Frank, Corina Stoica şi Denisa Comănescu. Maxim Belciug va interpreta muzică barocă spaniolă la chitară clasică.

Volumul „Dragoste“ este o antologie din cele mai frumoase pagini despre dragoste scrise de Isabel Allende. Povestiri tandre şi pline de umor prefaţează fiecare capitol care ilustrează câte o fateţă a iubirii.

Alchimie dintre adevără şi ficţiune

La cinci ani, este exmatriculată pentru indecenţă de la grădiniţa călugăriţelor ursuline din Santiago de Chile. La 14 ani, citeşte pe furiş O mie şi una de nopţi în atmosfera impregnată de senzualitate orientală a Beirutului. La 30 de ani, mamă de familie, militează în America de Sud pentru emanciparea femeilor şi revoluţia sexuală. La 45, îşi descoperă jumătatea în California. Însă, după cum recunoaşte chiar ea, nimic din ce a trăit nu se compară cu ceea ce şi-a imaginat… Într-o savuroasă alchimie a adevărului şi ficţiunii, Isabel Allende îşi însoţeşte confesiunile sentimentale şi viziunea asupra nenumăratelor faţete ale iubirii cu cele mai frumoase pagini despre dragoste din romanele, povestirile şi volumele autobiografice pe care le-a semnat.

                                                                                                                                                             Foto: Lori Barri

"Tentatia de a relata o intalnire amoroasa pe un ton glumet e aproape irezistibila, pentru ca umorul e o garantie impotriva sentimentalismului si a ridicolului care pandesc respectivele scene. Mai mult, cred ca cel mai tare afrodiziac este rasul.

Visele m-au ajutat la scris si apar in cartile mele, unde cateodata indragostitii se intalnesc in acelasi vis. Iubirea de tinerete are un grad de nebunie neintalnit mai tarziu: e exclusiva, oarba, tragica, e un montagne-russe de emotii care merg de la exaltarea halucinata la pesimismul cel mai adanc. Cuplul creat de Shakespeare era foarte tanar. Desi din piesa nu se deduce foarte clar, consensul general e ca ea avea treisprezece ani, iar el, cincisprezece; asa s-ar explica limbajul sublim prin care se descriu reciproc si graba dublei sinucideri. (...) Inteleg aceasta ratacire a adolescentei pentru ca am trait-o si eu.

Magia meseriei mele imi permite sa traiesc vietile protagonistilor mei, iar placerea de a descrie pe indelete intalnirea erotica depaseste cu mult placerea de a o trai. In plus, scriind, se adauga si placerea de a impartasi experienta cu cititorii mei", mărturiseşte Isabel Allende.

Fragment:

Umor şi Eros

Noi, femeile, nu ascultăm decât dacă ni se şopteşte la ureche. Punctul nostru Gse află în urechi; cei care-l caută mai jos îşi pierd timpul – pe al lor şi pe al nostru.

(Din Afrodita)

Tentaţia de a relata o întâlnire amoroasă pe un ton glumeţ e aproape irezistibilă, pentru că umorul e o garanţie împotriva sentimentalismului şi a ridicolului care pândesc respectivele scene. Mai mult, cred că cel mai tare afrodiziac este râsul. Senzualitatea lipsită de umor mă cam plictiseşte; nu am răbdare pentru pream buluri solemne sau pentru amanţi care se iau prea mult în serios. O prietenă, femeie de o lăudabilă rectitudine, mamă şi bunică, şi-a părăsit prosperul soţ şi nepoţelul de şase luni, lumina ochilor ei, şi s-a dus după un instalator care-i ieşise în cale. Nimeni n-a înţeles dezertarea: la o primă vedere, omul era destul de banal. După doi ani ne-am ciocnit pe stradă şi mai să n-o recunosc: purta o rochie înflorată, plete şi renunţase la machiaj, părea cu douăzeci de ani mai tânără şi foarte mulţumită. Ne-am aşezat să vorbim şi astfel am aflat că tipul era instalator ziua şi actor de cabaret seara. „Ştie mii de bancuri, cântecele deochiate, dansează step, are prieteni amuzanţi şi nici nu-ţi imaginezi ce de prostioare facem noi acasă“, mi-a făcut ea cu ochiul. Am priceput. Chiar şi eu aş fi lăsat totul, inclusiv nepoţii, pentru un iubit ca acela. O mare parte din scrierile mele sunt ancorate în realitate. Compensez lipsa de imaginaţie cu lucrurile pe care le observ şi le aud, drept care am material din belşug; lumea asta e doldora de poveşti – şi sunt gratis, pot folosi ce vreau fără să mă gândesc la plată. Cele trei episoade alese pentru acest capitol li s-au întâmplat unor persoane pe care le-am cunoscut; n-am făcut decât să modific un pic personajele şi circumstanţele, ca să nu se supere nimeni. Primul, care relatează aventura unei june iubitoare de belcanto cu un celebru tenor, i s-a întâmplat, cum am mai spus, unei verişoare; eu doar am mutat faptele în alt oraş şi altă epocă.

Episodul Colombei e inspirat în cazul unei ziariste chiliene, al cărei soţ, profesor universitar, a sedus o studentă în parcarea pustie a unui stadion. Avea şi el un Citroën hărtănit din anii şaizeci, deloc propice pentru zben gu ieli amoroase, şi în timp ce ei făceau dragoste după nişte boscheţi întinşi pe sacoul lui, li s-au furat şi maşina, şi toate hainele. S-au văzut siliţi să se întoarcă pe jos, el gol-puşcă, ea abia acoperită de haina lui. Modelul pentru Hortense, protagonista celui de-al treilea episod, e o trupeşă doamnă franco-germană, trecută de mulţi ani în lumea cealaltă, care a făcut parte din familia mea. Nimeni n-ar fi bănuit că sub rigiditatea şi avariţia doamnei se ascundea un spirit jucăuş în stare să pună la cale glume fără perdea. Cum de unde ştiu? Mi-a mărturisit, prăpădindu-se de râs, bărbatul ei, un bătrân trecut de optzeci de ani. (Copyright  Editura Humanitas Fiction, "Dragoste", de Isabel Allende, serie de autor,Traducere de Cornelia Radulescu si Radu Niciporuc, Ilustratii de Ana Juan)

Isabel Allende a scris Fiica norocului

Scriitoarea Isabel Allende, nepoata fostului preşedinte chilian Salvador Allende, s-a născut în 1942 la Lima, în Peru. Îşi petrece copilăria în Chile, iar în timpul dictaturii lui Pinochet se refugiază în Venezuela, unde rămâne timp de cincisprezece ani şi lucrează ca ziaristă.

În 1982, primul său roman, Casa spiritelor, are un succes fulminant şi devine imediat bestseller internaţional. În 1984 publică Despre dragoste şi umbră, apoi Eva Luna (1987),  Povestirile Evei (1989) şi Planul infinit (1991).

Un an mai târziu fiica scriitoarei moare în urma unei crize de porfirie. Următoarea ei carte, Paula (1994), îi este dedicată. De acelaşi succes se bucură insolitul volum Afrodita (1997), romanele Fiica norocului (1999) şi Portret în sepia (2000), volumul de memorii Ţara mea inventată (2003) şi romanul Zorro (2005).

În 2006 îi apare romanul Inés a sufletului meu, în toamna lui 2007 publică romanul autobiografic Suma zilelor, în 2009, Insula de sub mare, în 2011 Caietul Mayei iar în 2013 Ripper.

În 1994, statul francez i-a acordat titlul de Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres, iar în 2004 a fost primită în American Academy of Arts and Letters.