Directorii şi directorii adjuncţi propuşi pentru reprezentanţele ICR din străinătate au primit aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate
0
Numirea directorilor şi directorilor adjuncţi ai reprezentanţelor Institutului Cultural Român din străinătate au ajuns, marţi, în faţa Comisiilor Senatului.
În conformitate cu Legea 356/2003, Institutul Cultural Român, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Academia Română au transmis propunerile convenite către Comisia de Cultură şi Media şi cea de Politică Externă din Senatul României urmând ca acestea să procedeze la audierea celor nominalizaţi, în vederea desemnării lor conform legii.
Pe 5 decembrie au fost audiaţi candidaţii propuşi pentru posturile de directori şi directori adjuncţi pentru mai multe reprezentanţe din străinătate ale Institutului Cultural Român. În urma analizării activităţii şi a prestaţiei în faţa comisiilor reunite, toate persoanele propuse au primit aviz favorabil.
Lista candidaţilor care au primis aviz favorabil din partea celor două comisii ale Senatului României (Comisia pentru cultură şi media şi Comisia pentru politică externă):
1.Carmen Ducaru – ICR Bruxelles (Director)
2. Valeriu Matei – ICR Chişinău (Director)
3. Claudiu Florian – ICR Berlin (Director)
4. Daniel Nicolescu – ICR Lisabona (Director)
5. Doina Marian – ICR Paris (Director)
6. Grigore Arbore Popescu – IRCCU Veneţia (Director)
7. Solomon Martin - ICR Tel-Aviv (Director)
8. Rudolf Dinu – Accademia di Romania (Director)
9. Bogdan Popescu - ICR Stockholm (Director)
10. Gelu Savonea – ICR Lisabona (Director adjunct)
11. Oana Iuliana Boşca Mălin – Accademia di Romania (Director adjunct)
12. Pietrăreanu Adriana – ICR Bruxelles (Director adjunct)
13. Bordeianu Cătălin Ion – ICR Chişinău (Director adjunct)
14. Cleopatra Lorinţiu – ICR Tel – Aviv (Director adjunct)
15. Adrian Alui Gheorghe - ICR Praga (Director adjunct)
16. Mihai Dranga – ICR Varşovia (Director adjunct)
Conform Legii nr. 356 din 11 iulie 2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român, la articolul 18, punctul 3: "Numirea şi revocarea directorilor şi a directorilor adjuncţi se fac la propunerea preşedintelui Institutului şi cu avizul comun al Comisiei pentru cultură şi media şi al Comisiei pentru politică externă ale Senatului, prin ordin comun al ministrului Afacerilor Externe, al ministrului Culturii şi al preşedintelui Institutului, pentru un mandat de 4 ani, cu posibilitatea reînnoirii pentru încă un mandat; directorul Accademia di Romania din Roma şi cel al Institutului Cultural Român şi de Cercetare Umanistică de la Veneţia sunt numiţi la propunerea preşedintelui Academiei Române".