„De parcă aş fi un altul care mă observă“

M-am apropiat de masă şi pe ea am văzut un mănunchi de scrisori cu plicurile lor, toate adresate aceleişi persoane: Reverendissimului sau Prea-Veneratului Domn Abate Dalla Piccola... Lângă scrisori am văzut unele foi brăzdate cu o caligrafie subţire şi împodobită, aproape feminină, foarte diferită de a mea.

Ciorne de scrisori fără vreo importanţă specială, mulţumiri pentru un dar, confirmări ale unei întâlniri. Cea care se afla însă deasupra tuturor era redactată dezordonat, de parcă cel ce-o scrisese îşi făcea însemnări ca să fixeze unele puncte asupra cărora trebuia reflectat. Am citit, cu oarecare greutate:

Totul pare ireal. De parcă aş fi un altul care mă observă. Să aştern în scris ca să fiu sigur că-i adevărat. Astăzi e 22 martie. Unde sunt tunica şi peruca? Ce-am făcut ieri seară? Am un fel de ceaţă în cap. Nu-mi aminteam nici măcar unde ducea uşa din fundul încăperii. Am descoperit un coridor (l-am văzut vreodată?) plin cu haine, peruci, poate şi cosmeticale, cum folosesc actorii.

Din cuier atârna o rasă călugărească, iar pe un raft am găsit nu doar o perucă adevărată, dar şi sprâncene false. Cu ajutorul unui fond gălbui, doi pomeţi daţi uşor cu roz, ­m-am făcut la loc cel ce cred că sunt eu, cu înfăţişare palidă şi uşor febrilă. Ascetic. Sunt eu. Eu - cine? Ştiu că sunt abatele Dalla Piccola. Sau, mai bine spus, cel pe care lumea îl cunoaşte ca abatele Dalla Piccola. Dar evident că nu sunt, dat fiind că pentru a-i semăna trebuie să mă travestesc.

Unde duce coridorul acela? Teama de a mă duce în capătul lui. Să recitesc însemnările de mai sus. Dacă ceea ce e scris e scris, mi s-a întâmplat cu adevărat. Să am încredere în documentele scrise. Cineva mi-a dat să  beau vreun filtru? Boullan ? Foarte iscusit. Sau iezuiţii? Sau francmasonii? Ce legătură am eu cu ei? Evreii! Iată cine poate să fi fost. (fragment din romanul „Cimitirul din Praga" de Umberto Eco).