Coregraful şi regizorul Răzvan Mazilu:„Muzica Queen ne-a obsedat, ne-a bântuit, ne-a sedus definitiv“

Musicalul „We Will Rock You“, creat de trupa Queen şi scris de Ben Elton, o poveste despre puterea extraordinară a muzicii şi a dragostei într-o lume a viitorului, a fost pus în scenă de Răzvan Mazilu. Spectaculoasa montare a avut trei reprezentaţii la Sala Palatului.

We Will Rock You“, „We are the Champions“, „Bohemian Rhapsody“ şi alte superhituri Queen se pot auzi într-o punere în scenă deosebită, în regia coregrafului Răzvan Mazilu, care include o coregrafie spectaculoasă şi o distribuţie remarcabilă. Loredana şi dansatorul Emil Rengle sunt capete de afiş ale spectacolului regizat de Răzvan Mazilu. După ce spectacolul „We Will Rock You“ s-a jucat, timp de 15 ani, cu mare succes în toată lumea, producţia românească a musicalului a fost lansată şi în ţara noastră pe 10, 11 şi 12 aprilie la Sala Palatului. „Este un val superb de simpatie si redescoperire a muzicii acestei formaţii şi a personalităţii lui Freddie Mercury“, mărturiseşte regizorul-coregraf  Răzvan Mazilu (43 de ani) într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“. Inspirat de personalitatea muzicianului, Răzvan Mazilu consideră că „aşa trebuie să fim şi eu, şi noi, cei din proiect, totali şi nebuni ca  Freddie, să ne aruncăm total în spiritul show-ului şi să muncim până la capăt“.

„Weekend Adevărul“: Cum a pornit ideea sa faci acest musical în România?

Răzvan Mazilu: Ideea a pornit de la producătorii companiei de teatru WonderTheatre, care mi-au încredinţat mie regia acestui spectacol. Le mulţumesc, a fost o şansă şi o mare bucurie tot procesul creativ, începând cu lunga perioadă a castingului şi terminând cu premiera de la Sala Palatului. Adevărul e ca nu mi se pare nimic mai potrivit pentru un show de dimensiuni mari, gen spectacol-concert rock, prezentat pe o scenă mare, decât această poveste modernă pe muzica formaţiei atât de iubite Queen. Este un val superb de simpatie si redescoperire a muzicii acestei formaţii şi a personalităţii lui Freddie Mercury, deci cu atât mai bine.

Ai văzut producţiile din străinătate? Pe ce a pus accent Ben Elton?

Am văzut producţia de la Paris şi am fost foarte dezamăgit. Nu întotdeauna trebuie să te duci cu sacul la pomul lăudat. Consider că Ben Elton a surprins foarte bine, în scenariu, spiritul muzicii Queen, care e una eclectică: e şi hard rock, dar şi soft, amestec de profunzime şi frivolitate, de masculin şi feminin.

Muzica are umor cât cuprinde, e şi misterioasă, şi ludică. Povestea e o parabolă despre puterea muzicii într-o societate distopică din viitor, de fapt, este despre puterea eliberatoare a muzicii inspirată şi izvorâtă din iubire.

Ce înseamnă puterea muzicii într-o lume a viitorului?

Înseamnă să rămânem noi-înşine, autentici, într-o lume din ce în ce mai grăbită, mai „fake“, mai superficială, o lume în care sper că nu se va întâmpla ceea ce se întâmplă în povestea noastră: o dictatură a interzis muzica live, exprimarea liberă şi autentică, şi doreşte să controleze absolut tot. De fapt, eu am trecut, din păcate, printr-o dictatură ale cărei efecte le-am prins din plin, dictatura comunistă care asta făcea, controla şi cenzura tot, inclusiv artele şi cultura.

Loredana, într-o distribuţie ideală

Cum ai construit regia si coregrafia pentru „We Will Rock You“, „We are the Champions“, „Bohemian Rhapsody“?

Coregrafia este una aparent simplă, dar de efect, sper, de fapt, am observat că în montările pe care le-am văzut în străinătate, coregrafiile nu sunt foarte elaborate, foarte complicate, ci se bazează mai mult pe efecte, pe surprize, pe formaţii şi desene în spaţiu. Coregrafiile trebuie să servească în primul rând situaţia teatrală şi muzica, să pună în valoare un moment de câteva minute care trebuie să ţină publicul atent, să îl surprindă.

În „We Will Rock You“, regia, constructul unui moment, se bazează pe multă mişcare scenică, pe coregrafie, pe plastică. E un spectacol cu părţi de proză foarte dinamice, active, pur şi simplu, aşa o cere textul.

Cum te-au sprijinit, în demersul tău, interpreţii şi dansatorii?

Am avut parte de o distribuţie ideală. Începând cu Loredana, un reper de profesionalism, longevitate artistică şi versatilitate scenică, şi terminând cu talentatul şi specialul dansator Emil Rengle, trecând prin toţi actorii polivalenţi. Am ridicat totul foarte repede, pentru că am ştiut ce am vrut, iar partea de producţie ne-a oferit tot sprijinul, toată logistica. În fine, întreg procesul a fost o superbă aventură, în timpul căreia, nu în ultimul rând şi foarte necesar, am avut parte de o atmosferă caldă, foarte relaxată la repetiţii. Atmosfera aceasta e chiar unul dintre secretele reuşitei şi ale creativităţii, aş putea spune.

Când lucrezi pentru o franciză, cât de liber poţi să fii ca regizor?

Ar trebui întâi să definim franciza, pentru publicul din România. Dar „We Will Rock You“ nu e aşa, am avut libertate totală de creaţie, altfel nu aş fi acceptat. Desigur - şi asta mi se pare absolut normal – nu e permis să schimbi personaje, nume, locaţii, să tai scene sau să le inversezi, să alterezi textul, ideea, temele şi spiritul întregului show. Deţinătorii drepturilor de autor ştiu să îşi păstreze foarte bine produsul. 

O senzaţie de deja-vu extrem de plăcută

Când ai devenit fan Queen?

Cunoşteam hiturile lor din copilărie, ca noi toţi, de altfel. Dacă îţi place muzica de calitate, de orice gen, e imposibil să nu fii cucerit. Cu toate astea, nu eram tocmai un fan declarat.

Am redescoperit însă muzica Queen odată cu această producţie, şi de atunci, pe mine şi pe toţi cei din distribuţie, muzica Queen ne-a obsedat, ne-a bântuit, ne-a sedus definitiv.

E foarte puternică, produce imediat emoţii nebănuite, ai impresia că o cunoşteai dintotdeauna, ca într-o senzaţie de deja-vu extrem de plăcută, ca şi cum te-ai reîntâlni cu un prieten vechi după mulţi ani, îţi mişcă nişte corzi neştiute ale sufletului şi te trezeşti că fredonezi iar şi iar aceleaşi refrene de care nu te mai saturi. E puterea muzicii autentice, a sclipirii de geniu, a culturii imense care stă la baza acestor compoziţii. 

Te-a inspirat filmul „Bohemian Rhapsody“?

 Nu, deloc. Filmul e povestea lui Freddie şi a celor din trupă, story-ul spectacolului e un pretext minunat pentru paginile muzicale celebre. Două lucruri diferite. Cu toate astea, aş putea spune că m-a inspirat scena finală, concertul de pe Wembley, atmosfera nebună care era acolo, şi mi-am şoptit că aşa trebuie să fie şi la noi, sala să cânte cu cei de pe scenă. Şi chiar aşa a fost. Şi m-a mai inspirat personalitatea lui Freddie, faptul că el a mers până la capăt în tot ce a creat, fără dubii. Atunci mi-am şoptit că aşa trebuie să fim şi eu, şi noi, cei din proiect, totali şi „nebuni“ ca el, să ne aruncăm total în spiritul show-ului şi să muncim până la capăt.;

„Musicalul îmi satisface nevoia de mare spectacol“

Ce înseamnă musicalul pentru tine?

Musicalul e forma de spectacol care conţine toate celelalte forme de spectacol pe care le-am tot lucrat, încercat şi cercetat de-a lungul anilor: teatru, coregrafie, muzică, genul de producţie complexă şi completă, de sincretism al artelor la care eu am visat dintotdeauna. Pot spune că e forma contemporană de aglutinare, de fuziune a tuturor mijloacelor de expresie teatrală. Nimic mai potrivit, deci, pentru mine, cel care a făcut balet şi dans contemporan din copilărie, care a crescut şi a lucrat pe muzică de toate genurile, de la Bach la muzica lăutărească, trecând prin Depeche Mode sau tango argentinian, care lucrează în teatru şi a colaborat – ce şansă – cu marii regizori de teatru români. Mai mult decât atât, musicalul îmi satisface nevoia de mare spectacol, de show, de culoare şi entertainment de bună calitate, care mi se pare că lipseşte din peisajul teatral românesc. Să nu ne fie frică de ideea de show, de divertismentul cu substanţă şi care se poate constitui, pe scurt, în teatru de cea mai bună calitate. Cercetez şi mă aplec cu toată seriozitatea asupra acestui fenomen cu istorie în alte spaţii teatrale, fenomen devenit o adevărată industrie, gen de care publicul nostru are mare nevoie. 

De la „Îngerul albastru“ la „Sunetul muzicii“

 Numele: Răzvan Mazilu

 Data şi locul naşterii: 21 iunie 1974, Bucureşti

 Starea civilă: necăsătorit

 Studiile şi cariera:

A absolvit Liceul de Coregrafie „Floria Capsali“ din Bucureşti (1992) şi Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ (1996).

A început, din 1998, să colaboreze cu Opera Naţională Română, în calitate de invitat, în spectacole precum: „Anna Karenina“ (1998), „Stampe japoneze“ (2000), „Roşu şi negru“ (2001), „Simfonia Fantastică“ (2005).

Printre spectacolele semnate de el, în calitate de coregraf, la Teatrul Odeon din Bucureşti se numără: „Îngerul albastru“ (2001), „Portretul lui Dorian Gray“ (2004), „Block Bach“ (2006), „Un tango mas“ (2006), „Când Isadora dansa“ (2012), „Şaraiman“ (2013).

A semnat mai multe musicaluri: „The Full Monty“, la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu“ din Timişoara şi, recent, „Sunetul muzicii“ la Opera Comică pentru Copii.

Locuieşte în: Bucureşti