Cine sunt câştigătorii Premiilor AFCN

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au fost desemnaţi cei zece câştigători ai Premiilor Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN), printre aceştia numărându-se Festivalul Ideo Ideis de la Alexandria, FânFest şi Rariţa Zbranca.

Asociaţia T.E.T. Alexandria a primit premiul pentru rezistenţă în cultură pentru festivalul de teatru pentru tineri Ideo Ideis. Evenimentul, care a fost iniţiat în 2006, acţionează pe trei direcţii de implicare: educaţie, artă şi cultură şi social.

Premiul pentru intervenţie în spaţiul urban şi activare socială a revenit proiectului "Urban spaces in action", realizat de Asociaţia Komunitas. Asociaţia Colectiv A a fost recompensată de AFCN pentru activare interdisciplinară, pentru proiectul "Temps d'Images", iar premiul pentru management cultural i-a revenit Rariţei Zbranca, pentru Federaţia Fabrica de Pensule, informează AFCN.

Proiectul "Susţinem cultura în educaţie", realizat de Asociaţia M3, a primit premiul pentru comunicare şi mediere culturală, iar Asociaţia Culturală Replika, cu Centrul de Teatru Educaţional Replika, a fost premiată pentru incluziune socială şi dialog intercultural.

Fundaţia InterArt Triade Timişoara a fost recompensată cu premiul pentru antreprenoriat cultural, pentru programul editorial Triade, în timp ce Asociaţia Zeppelin - Halele Carol a primit distincţia pentru soluţii inovatoare în promovarea patrimoniului.

Asociaţia Alburnus Maior, organizatoarea festivalului FânFest, a primit premiul AFCN pentru activarea patrimoniului imaterial. FânFest, care se desfăşoară la Roşia Montană, este un eveniment cultural activist, început din dorinţa unei comunităţi de a-şi apăra moştenirea culturală şi naturală.

Asociaţia Film etc. a primit premiul pentru promovarea culturii române în lume pentru festivalul Making Waves, organizat la New York. Evenimentul, a cărui a zecea ediţie a avut loc în luna decembrie, are menirea să ofere publicului american o selecţie riguroasă a celor mai recente pelicule româneşti, alături de filme clasice şi retrospective.

Din juriul de selecţie al galei AFCN au făcut parte managerul cultural Horea Avram, poetul şi eseistul Bogdan Ghiu, arhitectul Dorothee Hasnaş, coregraful Cosmin Manolescu, producătorul de film Ada Solomon, jurnalistul Mircea Toma şi artistul vizual Roxana Trestioreanu.

Pentru fiecare categorie au fost definite câte cinci nominalizări şi a fost acordat un singur premiu în valoare de 5.000 de lei.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite