Cele mai frumoase poezii de dragoste, scrise de Bogdan O. Popescu

„Cartea dragostei“, recent lansată la Editura Humanitas, reuneşte poezii de dragoste care se continuă în proză, semnate de medicul neurolog şi poetul Bogdan O. Popescu. Potrivit lui Mircea Cărtărescu, „Cartea dragostei“ este „un adevărat poem de dragoste, foarte original, incandescent şi totuşi «cool», o carte de care poezia de azi avea mare nevoie.“.

În prag de Valentine's Day, volumul „Cartea dragostei“ de Bogdan O. Popescu pică la ţanc. Dincolo de a fi doar nişte poeme romantice, scrierile sale sunt deopotrivă mitice şi actuale, cu prinţese din cultura chineză şi cu „eroine“ urbane, care-şi spun povestea de dragoste cu ajutorul tastelor calculatorului şi al difuzorului de la smartphone. 

Această carte vine să spună că nu eşte uşor să contruieşti o dragoste solidă, de durată. Trebuie să te descoperi pe tine, să-ţi identifici sensibilităţile şi posibilele greşeli, astfel încât, atunci când reuşeşti să ajungi acolo, la sufletul celuilalt, să fii pregătit pentru asta şi această relaţie în doi să se desfăşoare pe un plan purificat. Bogdan O Popescu, poet

Poetul şi medicul neurolog Bogdan O. Popescu FOTO Facebook

Fiecare dintre cele 64 de texte este compus din două părţi – un poem şi un „răspuns“ al poemului, în proză. „Această carte vine să spună că nu eşte uşor să contruieşti o dragoste solidă, de durată“, a punctat autorul. „Trebuie să parcurgi un drum, să te descoperi pe tine, să-ţi identifici sensibilităţile şi posibilele greşeli, astfel încât, atunci când reuşeşti să ajungi acolo, la sufletul celuilalt, să fii pregătit pentru asta şi această relaţie în doi să se desfăşoare pe un plan purificat“, a spus Bogdan O. Popescu, într-un interviu pentru Radio România Cultural. 

Scriitorul Mircea Cărtărescu vorbeşte despre volumul lui Bogdan O. Popescu drept una dintre cărţile de care „poezia de azi avea mare nevoie“. „«Cartea dragostei» este cel mai frumos volum de versuri pe care l-am citit în ultimul deceniu. A fost o mare surpriză să primesc acest dar de la Bogdan O. Popescu, autor pentru care am avut mereu multă preţuire, dar care, de data aceasta, s-a întrecut pe sine. Cartea este un epitalam fermecător, gingaş, pasionat şi inocent, animat de o inventivitate pe centimetru pătrat care-i concurează pe Arcimboldo, pe Disney şi pe Miyazaki. Rareori cuvintele mari ale poeziei au fost luate mai în serios, rareori, de asemenea, un poet a avut atâta curaj în folosirea registrului minor, sunetelor flajeolate, diminutivelor ca să dea căldură şi credibilitate poemelor“. 

Un basm arhetipal

Cărtărescu a mai apreciat că cei doi îndrăgostiţi din „Cartea dragostei“ afişează o „neobişnuit de sinceră deschidere a unuia spre celălalt“: „Poemul aglutinează nu numai sute de fiinţe inventate, zeci de locuri mirifice care se perindă ca într-un joc video, ci şi citate culturale din sfere foarte diferite, fără vreo eroare de gust şi fără stridenţă. E ciudat cum povestea orientală se îmbină fără fisură cu cele mai frumoase poveşti biblice de iubire, precum cea dintre Ruth şi Boaz, şi cu alte aluzii culturale aparent divergente. Cu toate aceste straturi de consistenţe şi savori diferite, asemenea celor dintr-un tort de nuntă, poemul lui Bogdan O. Popescu rămâne totuşi o scriere contemporană, incluzând discursuri alternative ale unei femei şi ale unui bărbat din lumea de azi, cu temeri, tristeţi, plictiseli şi rutină, dar mai presus de ele cu o neobişnuit de sinceră deschidere a unuia spre celălalt. Un adevărat poem de dragoste, foarte original, incandescent şi totuşi «cool», o carte de care poezia de azi avea mare nevoie“, a conchis Mircea Cărtărescu, în texul de pe ultima copertă a cărţii. 

Bogdan O. Popescu s-a născut la 8 martie 1971, în Bucureşti. A absolvit în 1989 Liceul „Gheorghe Lazăr" şi în 1996 Facultatea de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" din Bucureşti. Este medic neurolog la Spitalul Clinic Colentina şi conferenţiar universitar la UMF „Carol Davila“. A debutat în presa literară în 1987, în Suplimentul Literar-Artistic al Scânteii Tineretului. A publicat primul volum de poezii în 1995, intitulat „La revedere, prinţesă“, „Poemul de gardă“, „Pisica neagră, pisica moartă“, „Leul de după extravaganţe“, „Maşinăria de uitare“, „Aerobiciclete“ şi altele. În 2011 a publicat volumul de proză scurtă „Viaţă de aruncat“. În 2012 a beneficiat de o rezidenţă literară acordată de ICR New York, la Ledig House, Omi Art Residence, NY, fără de care „Cartea dragostei“ nu ar fi existat. 

Câteva dintre poeziile din „Cartea dragostei“:

vignette 

eu cred că tu ai venit 

de unde toţi oamenii 

sunt egali, puri, cu sufletul aşezat în loc de piele

la suprafaţă. 

de acolo - unde când plouă nimeni nu mai urăşte şi nu mai are 

păreri de rău 

de acolo unde moş crăciun serveşte zilnic la barul din colţ 

un cadou ameţitor fiecăruia 

şi cred că ai venit cu ultimele puteri 

fără de care nu vei mai putea pleca vreodată. 

înălţimi, adieri de tine 

toate lucrurile în viaţa mea fuseseră strivite, atrase de gravitaţia nemiloasă 

a ambiţiilor fugare, ale mele, ale altora 

toate imaginile din această viaţă erau temătoare, dârdâind în ritmuri friguroase 

nu voiam să vină nimic, voiam doar o emigraţie 

o teleportare a păsărilor mele care călătoresc, logic şi nefiresc 

îmi doream să încep în alt ţinut o silabă, o atingere, o casă

o protectivă carcasă 

de paie 

până ai apărut tu, care m-ai întors în ceva înălţimi de cuvinte în nişte terfeleli de teribilă luare aminte, o serie de aranjamente suave 

care fac barbarii stăpâni şi vedetele sclave. 

până am ajuns să te întreb dacă ai suficient săpun 

până am, deşi nu am apucat, vrut să spun 

că după ce fredonezi primul tril 

îţi face bine să te potoleşti şi să iei captopril 

după ce faci prima flotare te ajută să îţi faci insulină 

o groază de unităţi sunt necesare pe zi, nu ai nici cea mai pardonabilă vină 

vorbeşte, recită, scrie, eşti liber să fii 

după ce scrii acest poem 

înghite, rogu-te, ertapenem. 

înălţimi ale tale îmi ţin umbră acum, prin vara de şes.

fabrici adierea asta, care îmi vindecă atingerea, sărutul, mierea. 

eşti alesul meu, fii înalt, strânge veveriţe multe

şi vindecă-mă de plecările trenurilor înţepenite şi ale avioanelor adulte. 

dragoste, îngenunchere

au venit lângă mine, să te ajute să mă iubeşti

toate străzile copilăriei mele, alergate cu bicicleta

cu pană de plastic 

parcul circului, încărcat cu peştii mici, strălucitori

pe care aveam voie să-i prind, alături de bunicul 

numai dacă dormeam după-amiaza

iernile încărcate de cadouri ale primilor ani

când un poem recitat era schimbat, lângă brad 

pe lungi trenuleţe electrice. 

toate premiile luate în şcoala primară, gimnaziu şi liceu 

în tabere, la olimpiade 

au venit să mă recomande că pot face performanţă 

în şi dragostea pentru tine. 

am păstrat şi mai multe ziare în care s-a scris frumos despre mine 

am, în bookmarks, în browser-ul de internet 

salvate link-urile către relaţia perfectă. 

am adus în spatele meu, să te convingă să mă iubeşti 

toată flota mea de aerobiciclete puternice 

cu multe viteze, cu aripi întinse cât toată

strada domniţa ruxandra.

Am mulţi adepţi, care îngenunchează odată cu mine 

să te ceară. 

aer cald 

a fost o vreme în care munceam de dimineaţa până seara 

în fabrica de împlinit mici dorinţe, de confecţionat mici trepte de viaţă 

pe care să mă pot urca, de producţie a unui minim combustibil 

pentru inima mea 

extenuată, un lung anotimp secetos am cărat saci grei de nisip în care

am sperat să sclipească un grăunte măcar 

am purtat un război obositor în care nu am cucerit teritorii 

dar mi-am pierdut alergatul sprinten de la v-aţi ascunselea 

mi-am tocit genele lungi. 

cu tot efortul meu, o eră întreagă 

nimic nu s-a mişcat în mica mea sferă de sticlă. 

până în ziua în care mi-am spus că m-am săturat, că nu mai suport

această moarte care mă trudeşte lent

şi mi-am făcut loc să mă odihnesc undeva

nimerind 

pe banca acestui balon zburător, cu atât aer cald 

al dragostei tale nemaivăzute.