Cei mai fericiţi oameni din lume
0
Versiunea românească a albumului de fotografie „Bhutan. Zâmbete de pe streaşina lumii“ a apărut recent la Editura Mihalis Toubis A.E.. Grecoaica Dimitra Stasinopoulou, autoarea cărţii, este om de afaceri. Fotografia este pentru ea un „violon d’Ingres“. La noi este cunoscută pentru albumul „România inimii mele“.
Ca şi publicaţia dedicată României, actualul album este rezultatul întâlnirii fericite a autoarei cu o ţară. De această dată, o ţară foarte puţin cunoscută, situată în sud-estul Asiei, între India şi China. Un loc în care tradiţia înseamnă viaţa de fiecare zi, în care progresul înseamnă continuitate.
Peisaje-stare de spirit
„Într-o cercetare internaţională despre cei mai fericiţi oameni din lume, realizată în 2006 de Universitatea din Leicester“, scrie autoarea, Bhutan s-a situat „pe locul opt din 178 de ţări. Iar pe continentul asiatic, ea ocupă locul întâi la capitolul fericire“.
Dimitra Stasinopoulou a vizitat acest stat mic, care a reuşit să-şi păstreze independenţa, singura ţară de pe glob în care budismul este religie oficială. Iar vizita s-a transformat într-o adevărată cercetare cu obiectivul fotografic. O cercetare realizată nu cu instrumente ştiinţifice, ci cu o empatie, cu o căldură în apropierea de oameni, care pare să constituie marca autoarei.
Unele dintre imagini ar putea fi catalogate turistice, dacă peisajele n-ar fi cadrate în funcţie de valenţele expresive ale unui anume detaliu. Copacii profilaţi pe albastrul-gri al cerului capătă graţia şi profunzimea de simţire a unei stampe orientale uneori.

Casele pierdute – pete alb-roşii – în verdele şi brunul vegetaţiei par să fie parte componentă a naturii înconjurătoare, iar învolburarea apei între pereţii stâncoşi este domolită de flamurile de rugăciune colorate întinse pe o neverosimilă sârmă plutind deasupra râului. Fiecare imagine prinsă de obiectiv este, de fapt, un peisaj-stare de suflet, învestit cu sensibilitate şi afecţiune.
Uimirea ochiului este dublată de atenta cercetare a motivului în imaginile prezentând mânăstirile budiste, sanctuarele, şcolile sau bibliotecile. Scenele sacre, de o prospeţime şi o ingenuitate a imaginilor ce trimit privitorul european contemporan către banda desenată sunt urmărite în detaliu.
La fel, motivele decorative ale clădirilor publice sau interioarele caselor. Forfota străzii, dacă forfotă se poate numi ţinuta gânditoare, contemplativă a locuitorilor, izbucneşte mai curând din cromatica incandescentă a hainelor, a mărfurilor etalate în magazine sau în faţa lor, pe pereţii clădirilor. Vestimentaţia călugărilor se detaşează şi ea, roşie, pe albul zidurilor înconjurate de verdele mai intens sau mai prăfuit al peisajului înconjurător.
Între artă şi sociologie
Piesele de rezistenţă ale albumului sunt însă chipurile oamenilor. Portrete-instantaneu de copii prinşi în iureşul jocului sau mâncând o îngheţată, furate observări reciproce ale fotografei cu o femeie trecând pe stradă într-o costumaţie tradiţională rivalizând în eleganţă cu creaţiile haute-couture respiră o prospeţime sesizantă.
Dimitra Stasinopoulou ştie să pătrundă dincolo de convenţie, să ţină balanţa între document şi imaginea artistică, să amestece tristeţea şi cutele unui chip bătrân cu zâmbetul mamelor ce-şi poartă copiii în spate. Şi mai ştie să surprindă, chiar şi în cazul celor mai moderne achiziţii ale locului (un avion, de exemplu), legătura organică a fiecărui lucru şi a fiecărui om cu natura.

O găseşte într-un personaj adus de spate ce se depărtează de privitor, într-o scenă de dans ritualic executat în stradă, în cocoşii ce stau ţanţoşi pe treptele unui templu sau în pasărea cerului oprită o clipă pe colţul unui zid.
Claritatea fotografiei, ştiinţa cadrării imaginii pentru a obţine maximum de expresivitate, interesul pentru pitoresc, general uman, şi lucrurile mărunte dau calitatea albumului. Se adaugă excelentele condiţii grafice şi tipografice care servesc imaginea. Chiar dacă Dimitra Stasinopoulou nu este fotograf de artă profesionist, fotografiile rivalizează categoric cu cele din expoziţiile de profil.