Bilanţ al "erei Arbore". Scandalurile de la Opera Naţională din Bucureşti

Manele filmate în cadrul Operei Naţionale din Bucureşti (ONB), decoruri ale lui Zeffirelli distruse, contracte umflate pentru nişte şpăgi, plăţi făcute pe şest, iată câteva dintre scandalurile în care a fost implicat Cătălin Ionescu, fostul director al Operei Naţionale din Bucureşti. De ieri, noul director al ONB este, în urma unui concurs, Răzvan Ioan Dincă.

În urma unui concurs, Răzvan Ioan Dincă este noul director al Operei Naţionale din Bucureşti, înlocuindu-l pe Cătălin Ionescu-Arbore, care a ocupat funcţia de director interimar al Operei Naţionale Bucureşti din anul 2010 când, în urma unei evaluări, a obţinut un punctaj insuficient - 8,95 din 9.

Cătălin Ionescu Arbore a deţinut funcţia de director general al Operei Naţionale din Bucureşti din 2006, când l-a înlocuit, prin concurs, pe fostul director al instituţiei, Ludovic Spiess, demis prin ordin de ministrul Culturii de atunci, Mona Muscă.

Scenograful Cătălin Ionescu-Arbore a preluat şefia Operei Naţionale Bucureşti (ONB) în anul 2006, când l-a înlocuit, prin concurs, pe fostul director al instituţiei, Ludovic Spiess, demis prin ordin de ministrul Culturii de atunci, Mona Muscă.

La rândul său, Spiess îl înlocuise pe dirijorul Răsvan Cernat, un apreciat profesionist, atât muzical cât şi managerial, dar căruia i s-a montat un scandal de corupţie (ulterior, Cernat a fost absolvit de toate acuzaţiile, dar nu s-a mai putut întoarce în postul din care fusese înlăturat).

Arbore este la bază un apreciat scenograf, eminent pe plan artistic, astfel încât nimeni nu-şi putea imagina, la acea vreme, că el va fi implicat în atâtea scandaluri de presă, mai mult decât oricine altcineva, târând alături de el imaginea Operei ca niciodată în istoria lăcaşului de cultură.

Să le luăm pe rând:

1. Totul a început cam pe la sfârşitul anului 2007, când perpetuul scandal dintre directorul general al instituţiei şi sindicatul artiştilor şi personalului tehnic (la fel de important pentru desfăşurarea unui spectacol) din Operă a ajuns la urechile celor din exterior, mai exact ale presei. Conflictul nu a fost rezolvat nici până în ziua de azi, ajungându-se chiar şi la confruntări în instanţă. Fiecare tabără îşi susţine, evident, punctul de vedere, cert este că acest permanent “război” a făcut ca angajaţii Operei să nu beneficieze, foarte multă vreme, de un contract colectiv de muncă.

2. De-abia publicase, în decembrie 2007, “Evenimentul zilei” primul articol pe această temă, când, la începutul anului următor, survine marea “bombă”, cu care numele lui Arbore rămâne asociat pe vecie: scandalul manelelor în sala Operei. Primii care au semnalat existenţa videoclipului filmat în Operă au fost cei de la tabloidul “Click!”; ulterior, datorită savorii subiectului, acesta este preluat de întreaga presă, care îi acordă spaţii largi.

Intepretul de manele Sorinel Copilul de Aur a filmat videoclipul piesei sale “Te iubesc, noapte bună” pe scena şi în sala Operei, ba chiar i s-a deschis, pentru aceasta, loja de onoare a artiştilor veterani. “Evenimentul zilei” este, însă, primul care intră în posesia contractului prin care s-a permis această filmare: suma pentru care s-a semnat este ridicol de mică - 4-500 de lei noi -, ceea ce ridică numeroase suspiciuni. Culisele acestui contract nu s-au lămurit nici până în ziua de azi; Arbore şi ceilalţi implicaţi au intrat, atunci, în panică şi au început să dea vina unii pe alţii. Cu toată amploarea scandalului, Ministerul Culturii nu are nicio reacţie, aşa cum nu o va face nici la următoarele scandaluri legate de numele lui Arbore.

3. Spre sfârşitul anului 2008, conflictul dintre directorul ONB şi regizorul de operă Petrică Ionescu (e-adevărat, un tip renumit ca fiind foarte orgolios şi dificil) - care monta la ONB “Macbeth” de Giuseppe Verdi - explodează în presă, tot în paginile EVZ. Lucrurile ies la lumină în preziua premierei, când balerinele refuză să intre în costumele create de scenograful Arbore şi este chemată Protecţia Muncii. Aceasta îl amendează pe Arbore pentru neîndeplinirea unor obligaţii mai vechi.

Declaraţiile lui Petrică Ionescu pe această temă şi la adresa directorului ONB sunt fulminante, în stilul caracteristic, practic ele n-au putut fi reproduse în întregime de ziarişti. Scandalul “costumelor ucigaşe”, ca şi celelalte materiale apărute în EVZ, îl determină pe Arbore să dea în judecată publicaţia şi pe semnatarul articolelor, proces pe care, după ani de tărăgănare în justiţie, îl va pierde (în paranteză, Arbore era implicat, simultan, într-un număr uluitor de procese - cu sindicatul, cu foşti angajaţi sau cu alte persoane fizice: ziarişti etc. -, astfel încât instituţia plătea în permanenţă o armată de avocaţi).

4. În prima jumătate a anului 2009: un contract de împrumut pe care ONB l-a făcut cu miliardarul Viorel Cataramă, un mare sprijinitor al Operei. Toate bune şi frumoase, dar contractul era, în prima fază, încheiat în regim de dobândă (camătă), lucru pe care legea îl interzice. |n pofida redării de către ziar, negru pe alb, a documentelor implicate, iarăşi, nicio reacţie de la ministerul de resort.

5. Alte neregularităţi sunt semnalate, spre sfârşitul anului 2009, într-un articol din “Cotidianul”, sub aceeaşi semnătură ca cele din EVZ (căruia i se alătură şi o pagină întreagă în “România liberă”): contracte umflate pentru nişte ştăngi (obiecte de decor care ajungeau să coste o avere), sume nejustificate pentru costume şi decor, plăţi făcute pe şest, pe sume relativ mari, unor “clienţi” ai conducerii etc.

6. O savuroasă exclusivitate “Adevărul” apare în miezul verii anului 2010: la ordinul lui Arbore, muncitorii distrug, în curtea Operei, decorurile la o producţie a celebrului Zeffirelli, donate, în mandatul lui Răsvan Cernat, instituţiei bucureştene. Muncitorii sunt surprinşi asupra faptului şi fotografiaţi de reporterii “Adevărul”, care dedică evenimentului materialul de pagina întâi. Arbore se apără prin considerente artistice: decorurile respective nu aveau mare valoare şi oricum se deterioraseră; casarea este soarta oricărui material de recuzită etc. (casare pe care, de altfel, nu o solicitase la Minister).

Sunt doar cele mai importante scandaluri legate de numele directorului Arbore, cu a cărui “debarcare” se încheie o epocă şi de la care Opera Bucureşti îşi ia acum, definitiv, “la revedere”.