AVANPREMIERĂ „Enescu. Caiete de exercitii“, de Dan Coman

Publicat: 17.09.2019 11:08

Ultima actualizare: 03.08.2022 07:55

„Adevărul“ prezintă un fragment în avanpremieră din „Enescu. Caiete de repetiţii“, de Dan Coman, unul dintre volumele cu care debutează colecţia „Biografii romanţate“, apărută la Editura Polirom.

Sculptori, pictori, compozitori, cântăreţi, dramaturgi, poeţi, prozatori ş.a. sînt protagoniştii acestor romane biografice, povestea fiecăruia dintre ei fiind spusă, în mod inedit, de reprezentanţi ai noii generaţii literare.

Colecţia „Biografii romanţate” debutează cu volumele Brâncuşi sau cum a învăţat ţestoasa să zboare, de Moni Stănilă, Caragiale. Scrisoarea pierdută, de Bogdan-Alexandru Stănescu, şi Enescu. Caiete de repetiţii, de Dan Coman. De asemenea, în pregătire se află biografia romanţată a Mariei Tănase, scrisă de Simona Antonescu, şi biografia romanţată a lui Eugen Ionescu, scrisă de Liliana Corobca.

-FRAGMENT-

„Cortot şi Thibaud l-au tot invitat la repetiţiile lor, alături de Pablo Casals, cu care Enescu a început să aibă discuţii lungi, pînă tîrziu în noapte – capacitatea lui de a te pune mereu în gardă, de a te obliga să gîndeşti coerent şi consistent, observaţiile tăioase şi analiza lucidă a fiecărei bucăţi muzicale pe care o cîntă: Pablo e fenomenal – şi Alfred a confirmat, punîndu-şi mănuşile şi ajutîndu-l pe Enescu să termine omul de zăpadă ridicat la capătul parcului.

Un om de zăpadă cu care au semănat amîndoi în vara acelui an cînd, călătorind la Bayreuth, au asistat sideraţi la reprezentaţiile cu Olandezul zburător, Tetralogia şi Parsifal. Wagner e cel mai răscolitor dintre muzicieni, atît şi-au spus la întoarcere, atît era suficient.

În vara aceea, întors la Cracalia, George l-a rugat pe taică-său să-l ducă pînă la Liveni – sînt foarte curios cum arată, de fapt, locul acela.

Mic şi lipsit de farmecul pe care memoria îl înregistrase în copilărie. Spaţiul acela vast, spectaculos, plin de forţă şi culoare era de fapt un cătun din care nu mai recunoştea absolut nimic. În dreptul bisericii, un bărbat repara gardul, fredonînd. Enescu a recunoscut pe loc melodia – Am un leu şi vreu să-l beu, primele acorduri pe care a învăţat să le cînte, după ureche, de la Lae Chioru. Ajuns înapoi la Cracalia, Jurjac a luat vioara şi s-a jucat cu aria aceea populară – o invitaţie la improvizaţie cu care-ar începe foarte bine Rapsodia la care s-a tot gîndit în ultimul timp. Rapsodie pe care a terminat-o chiar în vara aceea, la Sinaia, în odaia întotdeauna pregătită pentru el, între plimbările lungi, făcute cel mai adesea de unul singur, şi nenumăratele discuţii despre literatură şi muzică de după seratele muzicale la care regina, îmbrăcată în alb, îl acompania la pian.

Rapsodia română în la major începea cu melodia populară Am un leu şi vreu să-l beu şi continua cu Hora lui Dobrică, creaţia lăutarului Dobre Marinescu din Ploieşti; urmau prelucrarea unui fragment din Mugur, mugurel, cîntecul pandurilor lui Tudor Vladimirescu, şi un alt joc popular, Hora de la moară, pentru a se încheia cu vestita Ciocîrlie.

Ceea ce-l interesase însă cel mai mult în această lucrare era să se ferească să aplice pe deplin armonia şi contrapunctul occidentale – amplificarea motivului popular, i-a scris în vara aceea lui Casals, se poate face doar într-o singură manieră, aceea a progresiunii dinamice, prin reluarea lui, prin repetarea lui. Prospeţimea Rapsodiei ar trebui să constea în spontaneitatea cu care diferite melodii de dans popular şi cîntece cu caracter contrastant se succedă fără complicaţiile legăturilor tematice. Două rîuri care curg lin, în paralel, dragă Pablo, iar nu confluenţa zbuciumată a unor curenţi care generează energie contrapunctică.

Citește și: AVANPREMIERĂ „Brâncuşi sau cum a învăţat ţestoasa să zboare“, de Moni Stănilă, primul volum al colecţiei „Biografii romanţate“

La Cracalia, în camera sa răcoroasă din spate, a început să lucreze la Rapsodia nr. 2 în re major – de data asta avea de gînd să construiască ceva mai elaborat şi mai coerent.“ (Copyright: Editura Polirom)

Născut pe 19 august 1881, la Liveni, George Enescu a fost al doisprezecelea copil al lui Costache şi al Mariei Enescu, ceilalţi unsprezece fraţi ai lui murind la vîrste foarte fragede. Părinţii au fost excesiv de protectori cu el, ceea ce l-a împiedicat să aibă o copilărie obişnuită. Primele semne că era un copil-minune le-a dat la vîrsta de doi ani şi jumătate, cînd a început să desluşească primele litere şi cuvinte scrise. La patru ani ştia deja să scrie, să citească şi să facă operaţii matematice simple, iar jocul lui preferat era să imite perfect diferite sunete pe care le scoteau animalele.

Vioara şi xilofonul au fost primele instrumente la care a văzut pe cineva cîntînd, la un bîlci, şi l-au fermecat definitiv. Cel care l-a iniţiat în tainele muzicii a fost lăutarul Lae Chiorul, care după mai puţin de trei săptămîni de lecţii a spus că nu mai are ce să îl înveţe pe băiat. La opt ani a fost admis la Conservatorul din Viena, unde au ieşit la lumină atît nemaipomenita lui virtuozitate, cît şi talentul deosebit pentru compoziţie. A urmat apoi Conservatorul din Paris şi de aici i s-a deschis drumul către cariera strălucită de compozitor, cu concerte pe cele mai mari scene ale lumii. În Franţa a fost ajutat ori de cîte ori a avut nevoie de principesa Elena Bibescu, cea care l a îndrăgit de la prima întîlnire, iar în ţară a cucerit inima reginei Elisabeta. A trăit o fascinantă şi aproape imposibilă poveste de dragoste cu Maria Cantacuzino, cu care în cele din urmă s-a şi căsătorit. Numele lui stă acum alături de cele ale marilor compozitori ai lumii, geniul său muzical fiind recunoscut pretutindeni.

Citește și: AVANPREMIERĂ „Caragiale. Scrisoarea pierdută“, de Bogdan-Alexandru Stănescu, al doilea volum din colecţia „Biografii romanţate“

Dan Coman s-a născut pe 27 iulie 1975 la Gersa, Bistriţa-Năsăud. A debutat cu volumul de poezie anul cîrtiţei galbene (Timpul, 2003), urmat de ghinga (Vinea, 2005), Dicţionarul Mara (Cartier, 2009) şi Insectarul Coman (Charmides, 2017; Premiul Radio România Cultural, Premiul Observator cultural, Premiul Cartea de poezie a anului 2017 la Gala tinerilor scriitori).

În 2004 primeşte Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“, Opera Prima, şi Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din România. În 2010 obţine Premiul pentru poezie acordat de Radio România Cultural, iar în 2011, Vilenica Crystal Prize, Slovenia. A publicat de asemenea volumele de proză Irezistibil (Cartea Românească, 2010), Parohia (Cartea Românească, 2012; Polirom, 2017), Căsnicie (Polirom, 2015, 2016) şi aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată (Polirom, 2019). Textele sale sînt incluse în antologii din România, Suedia, Franţa, SUA, Serbia, Ungaria, Slovenia, Canada. (Foto dreapta: Andrei Rusu)