Aniversări ratate
0
Aniversările sunt ocaziile cele mai nimerite de a privi actualitatea în oglinda trecutului şi invers.
Am scris, nu o dată, despre memoria scurtă a criticii literare. Luată cu totul de valul unor subiecte actuale, mai mult sau mai puţin interesante, critica trece cu sfinţenie sub tăcere date de istorie literară, cum ar fi aniversările, aşa-zicând rotunde, deşi ele îi oferă pe tavă ocazia de a reevalua prezenţa unor opere şi a unor autori în realitatea imediată.
Reevaluarea este un proces pe cât de pasionant, pe atât de util, o confruntare, în definitiv, între ieri şi azi, sub toate raporturile, receptare, standarde, gusturi, ierarhii, căderi în uitare sau spectaculoase reveniri în prim-plan. Să ne amintim de ancheta printre tineri scriitori şi critici din „Observator cultural" consacrată romanului românesc din secolul XX care a bulversat ierarhia consacrată.
Pluralism sau „prezenteism"?
Reevaluările mai pot fi privite şi din alt punct de vedere. Ele temperează entuziasmele nu totdeauna motivate ale criticii de întâmpinare faţă de noile apariţii. Cineva ne explica de curând, nu fără o umbră de regret, de ce critica de întâmpinare, cronica sau recenzia, nu mai au după 1989 un lider, punând absenţa pe seama caracterului democratic al epocii postcomuniste, care ar interzice un leadership autoritar.
Am o cu totul altă părere în această privinţă. Nu pluralismul e cauza lipsei de autoritate în critică sau oriunde altundeva, cauza este maladia intelectuală pe care am numit-o cândva „prezenteism". Cu alte cuvinte, fixarea exclusivă a interesului criticii pe actualitate şi ignorarea trecutului. Doar o confruntare permanentă a actualităţii cu trecutul permite menţinerea unei scări juste de valori. Ca şi autoritatea unuia sau mai multor lideri. Aniversările, de la care am pornit, sunt ocaziile cele mai nimerite de a privi actualitatea în oglinda trecutului şi invers.
Cu minime excepţii, cronicarii literari de astăzi se arată complet dezinteresaţi de istoria literară. Ei au uitat lecţia lui Călinescu. Dovadă, între altele, că aproape toate aniversările rotunde din 2011, mai numeroase decât în orice alt an, au suscitat un interes minim. Şi ce ocazie de comparaţii şi reevaluări ne-ar fi permis! Am atras atenţia asupra ocaziei înainte de a fi ratată, într-un articol de la începutul lui 2011.
Suntem, iată, la sfârşitul anului, şi s-au întâmplat prea puţine lucruri. Critica de întâmpinare a dat o înaltă apreciere câtorva „capodopere" actuale, care, în lipsa unui termen de comparaţie, nu înseamnă mare lucru şi nu impun o voce autoritară, mai ales când cuvântul din urmă are în vocabularul nostru postcomunist doar accepţia politică, făcând-o uitată pe aceea profesională.
Date şi scriitori
Referindu-mă doar la mari scriitori, iată lista celor care, prin data naşterii sau a morţii, ar fi meritat în 2011 un proces de reevaluare atent din partea criticii. Să începem cu autorul romanului care, în ancheta pe care am menţionat-o a „Observatorui cultural", ocupa primul loc în clasamentul preferinţelor noii generaţii, Mateiu I. Caragiale, de la a cărui moarte s-au împlinit la 17 ianuarie 75 de ani.
Aţi citit un singur articol despre el în presa culturală a anului?
N-aţi citit unul nici despre poetul Ion Pillat, de la a cărui naştere s-au împlinit la 31 martie 120 de ani. Cine îşi mai aminteşte de poemele lui într-un vers care au făcut deliciul atâtor generaţii: „Am întâlnit azi toamna venind în car cu boi". La 11 august, s-au împlinit 55 de ani de la moartea lui Ion Barbu. Ultimul studiu demn de atenţie consacrat marelui poet, acela al lui Marin Mincu, a apărut în 1981. Când îl predam studenţilor mei, nu aveam nevoie să am volumul „Joc secund" în faţă. E probabil poetul pe care l-aş fi ştiut integral pe dinafară, dacă m-aş fi aflat în situaţia personajelor din filmul celebru al lui Truffaut. „Melc, melc, ce-ai făcut/ Din somn cum te-ai desfăcut?/ Ai crezut în vorba mea/ prefăcută... Ea glumea".
Uitat şi Lucian Blaga, de la moartea căruia au trecut tot 55 de ani, la 6 mai, care scria: „Eu cred că veşnicia s-a născut la sat". Uitată şi marea doamnă a romanului, Hortensia Papadat-Bengescu, născută acum 155 de ani, moartă în totală ignorare publică în martie 1955.
Îl las la o parte pe Sadoveanu, despre care am scris în „Adevărul literar şi artistic" cu puţine săptămâni înainte, ca să-i mai amintesc pe Ion Minulescu (născut la 7 ianuarie 1881) şi pe George Bacovia (născut la 4 septembrie 1881), despre care, de asemenea, n-a mai venit vorba cam de multişor.
"Cu minime excepţii, cronicarii literari de astăzi se arată complet dezinteresaţi de istoria literară. Ei au uitat lecţia lui Călinescu."
Se încarcă comentariile...
