ACCENTE

Execut portret cu materialul clientului... Publicist comentator la "Adevarul", redactor al revistei "Adevarul literar si artistic", critic si jurnalist cultural cu o bogata activitate, membru al

Execut portret cu materialul clientului...
Publicist comentator la "Adevarul", redactor al revistei "Adevarul literar si artistic", critic si jurnalist cultural cu o bogata activitate, membru al Uniunii Scriitorilor, colaborator permanent la cateva reviste din Moldova, premiat de "Ateneu" pentru publicistica literara, Constantin Coroiu a publicat, intre altele, si trei volume de interviuri cu scriitori si istorici, aparute inainte si dupa 1989. Este, asadar, cum observa Daniel Cristea-Enache in recomandarea de pe ultima coperta a volumului recent aparut (Paralele inegale, Polirom, 2003, col. Ego), "un veritabil profesionist al dialogului" cu, adauga istoricul literar Florin Faifer, "personaje dintre cele mai diverse - naturi polemice, gesticulante si firi mai analitice, reflexive, temperamente sobre sau expansive". Ca multi dintre noi, jurnalisti de meserie, Constantin Coroiu a profitat din plin de - cum spune Alexandru Calinescu - "viforoasa iesire in public" a unor persoane si personalitati care, inainte de '89, daca n-au ramas chiar mute de tot, au fost, in orice caz, reticente cu "iesirea in arena" si destul de prudente cu vorbele spuse sau scrise care nu se stie in urechile sau sub ochii cui puteau ajunge. In lumea intelectuala romaneasca, anul de rascruce 1989 a reconfirmat cu asupra de masura vechiul adagiu, ironic si melancolic, al ilegalistilor: "putini am fost, multi au ramas!". Rar epoci mai guralive decat cele urmatoare dictaturilor, cand oamenii traiesc indeobste cu gurile stranse, intr-o tacere asurzitoare. Acum, dupa 1989, mutilor li s-au dezlegat limbile in lungi si interminabile confesiuni, spovedanii, polemici, dialoguri sau, cum ii spune Alexandru Calinescu lui Constantin Coroiu, intr-un "vartej de mesaje trimise in dreapta si in stanga, in sus si in jos, ca niste rachete la un foc de artificii gigantic, un turbion in care nimeni nu era auzit, inteles". Este probabil ca multi tacuti sau muti de pana atunci au prins deodata glas impinsi de irepresibila nevoie a "schimbarii la fata" sau, cu vorba cronicarului, a iesirii bietului om de "sub vremi". In plus, si firea noastra latina a contribuit ca limbutia "limbutilor" din pamfletul lui Maiorescu sa redevina atotstapanitoare. Primul si cel mai puternic frison, caragialesc, al limbutilor de dupa '89 a fost si mai este unul de mare neliniste patrotica: unde (cum) stam fata cu Europa? S-a vazut insa ca unii, ca Adrian Marino sau Alexandru Zub, intrati in puscarii dupa 1944, nu iesisera niciodata din Europa, in vreme ce destui altii, liberi si ingrijorati post-festum, nu dau nici azi semne ca ar intra in continentul spre care aspira cu ardoare: cine se macina cu atata fervoare pe seama "intrarii" in Europa isi ascunde (divulga!) de fapt o fatala neputinta de a fi vreodata acolo. Intre altele, interviurile lui Constantin Coroiu au si darul de a configura o tipologie a romanilor europeni. Unii, autentici europeni, precum Alexandru Zob, Constantin Ciopraga, Alexandru Calinescu sau mai tanarul Matei Visniec abordeaza cu naturalete, scutiti de frisoane si fasoane, fara crispari provinciale, chestiunile integrarii si compatibilitatii culturii romane cu aceea europeana sau euro-atlantica. Altii, ca Val Condurache, intruchipeaza o categorie nu mai putin simpatica si romaneasca, aceea a europenilor inchipuiti, pe cei care, vorba lui Arghezi, vor pana la mie, dar pot pana la suta. Ei pun esecurile personale in drumul spre Europa exclusiv pe seama conspiratiei, cabalei, contextului. Fostul director pasager al Nationalului iesean, pe care voia sa-l tarasca repede in Europa, vede in jur doar provinciali tenebrosi si meschini, forte oculte ce au pus bete in roate vastelor lui planuri reformatoare. Reformatorul nostru, mare neinteles, se vaita cu artag ca e victima unui grup de actori "extrem de galagios", a unui interpret "extremist politic", a "colectivului", a "ministerului" care "nu m-a lasat sa lucrez", a lui Solcanu, a "oportunismului nostru dintotdeauna, infipt adanc in fibra cea mai intima a romanului" (el fiind, vezi bine, european si nu roman!), a centralismului Uniunii care nu da burse decat pe buletin de Bucuresti, a paginii a doua din nu stiu ce revista etc. etc.: cum vedem, tara intreaga conspira contra lui, impiedicandu-l sa puna in opera "convingerea ca, in alte conditii, as fi adus Teatrul National din Iasi in prima linie a miscarii teatrale". N-a fost sa fie. In realitate, pune reporterul punctul pe "i", europeanul nostru e un mitoman care citeste "o mie de pagini pe zi" si are "mii de pagini de manuscrise". Europeanul inchipuit e prototipul bunului roman care vede dezastrul tarisoarei si al lui ca efect al conspiratiei universale. "Paralele inegale", cartea de interviuri a lui Constantin Coroiu, poate fi citita si ca o colectie de portrete contemporane executate, cu inteligenta si umor, chiar din "materialul" clientilor.