Consiliul local Voluntari-Ilfov s-a constituit la un an si jumatate de la alegeri

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul local al comunei Voluntari, judetul Ilfov, s-a intrunit la sfarsitul saptamanii trecute, pentru a se constitui, la un an si jumatate de la alegerile locale din 2000. Motivul acestei

Consiliul local al comunei Voluntari, judetul Ilfov, s-a intrunit la sfarsitul saptamanii trecute, pentru a se constitui, la un an si jumatate de la alegerile locale din 2000. Motivul acestei intarzieri, care depaseste cu mult termenul prevazut de lege (cel mult 20 de zile), il reprezinta faptul ca doi consilieri PD se considerau indreptatiti sa faca parte din consiliul cu 21 de locuri si au pierdut acest drept, dintr-o eroare de numarare a 195 de voturi. "E vina lor, a pedistilor, ca nu au numarat cum trebuie voturile", spune Toader Filipescu, secretarul general al Prefecturii Judetului Ilfov. Reprezentantii PD, in loc sa ceara Biroului electoral verificarea si validarea, conform legii alegerilor locale, in termen de cinci zile de la validare, au atacat la Sectia contencios administrativ chiar hotararea de constituire a Consiliului local Voluntari. Dupa ce Curtea a acceptat cererea lor si a dispus anularea hotararii, in luna ianuarie 2001, in aprilie aceasta a devenit definitiva. De atunci, pana in august, consiliul nu a mai putut lua nici o hotarare, fiind de drept dizolvat. Intre timp, in loc sa ceara organizarea de noi alegeri, partiale, in comuna Voluntari, Prefectura a incercat sa obtina un recurs in anulare, dar Parchetul i-a raspuns ca nu exista motive temeinice pentru acest lucru. Astfel, in luna august, pana la o solutie acceptabila, Prefectura i-a comunicat primarului ales Florin Pandele ca trebuie sa administreze singur, prin dispozitii, localitatea. Abia pe 26 noiembrie, Prefectura a transmis administratiei locale Voluntari ca poate organiza o noua sedinta de re-constituire a consiliului local, dat fiind ca alegerile nu au fost anulate. Astfel, pe 7 decembrie, consiliul local al comunei Voluntari a fost constituit din nou, oficial. "PD-ul tot nu este reprezentat in noul consiliu", spune Filipescu. Si daca reprezentantii indreptatiti ai acestui partid vor ataca si aceasta hotarare? vine intrebarea fireasca. "Ne vom afla intr-un sah etern", raspunde secretarul general al Prefecturii Ilfov.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite