Satul din Apuseni dispărut de pe harta României, cu case de lemn și paie, vechi de peste un secol VIDEO
0Ascuns în Munții Apuseni, cătunul Străuți din Hunedoara (video) a ajuns aproape pustiu, însă casele sale vechi, ridicate în secolele trecute din lemn și paie, au rezistat trecerii timpului și îi impresionează pe călători.
Vreo 4 - 5 oameni au mai rămas în cătunul Străuți din Hunedoara, un fost sat din Munții Apuseni, de negăsit pe hărțile actuale ale României.
În trecut, cătunul de munte din nordul județului Hunedoara avea peste 30 de gospodării, iar localnicii se mândreau cu casele lor de lemn, cu acoperișuri de paie, ridicate încă din secolul al XIX-lea pe versanții care se înalță deasupra văilor adânci ale comunei Bulzeștii de Sus din Hunedoara.
Unele case pitorești din Străuți s-au dovedit mai trainice decât familiile care au trăit în ele de mai multe generații. Însă, fiind părăsite de mai mulți ani, timpul le-a lăsat urme adânci. Zidurile, ușile și ferestrele au devenit șubrede, lemnăria le-a putrezit, tavanele s-au lăsat sub greutatea podurilor, iar acoperișurile de paie au căpătat nuanța verde a mușchilor crescuți peste ele.
Forma acoperișurilor amintește de „bulzii” care împodobesc ținutul, la Tomnatec și deasupra satului Bulzeștii de Sus, munții impunători care dau numele comunei Bulzeștii de Sus din Hunedoara.
„Unele case vechi din cătunul Străuți din Hunedoara, acum asimilat satului Grohot, au fost cumpărate de familii din București. Pot fi văzute, chiar dacă degradate, pe dealurile din jurul bisericii. Oamenii au spus că le vor recondiționa, pentru că vor să rămână satul rustic”, spune Mărioara, fiica Valeriei – una dintre puținele localnice din așezarea din munți.
Alții cumpărători de case tradiționale din Munții Apuseni, ajunși și ei la Străuți din din alte zone ale țării, nu au mai stat pe gânduri. Au dărâmat căsuțele de lemn cu acoperișuri de paie și au ridicat în locul lor case moderne cu etaj, zugrăvite în culori stridente, folosite rareori ca locuințe de vacanță.
Două dintre ele se află lângă biserica de lemn din Străuți – ridicată în urmă cu un secol și jumătate, dar abandonată de mai mulți ani și lăsată să se ruineze. În curtea bisericii, crucile vechi de lemn din cimitir, doborâte de furtuni, au fost strânse într-o grămadă și lăsate astfel, spune un localnic, „să se nimicească așa cum se nimicește trupul omului”.
Peste morminte, în locul unora dintre cruci, au crescut brazi înalți, unii plantați din anii războiului, pentru tinerii din sat care nu s-au mai întors de pe front.
Biserica de lemn, dată uitării
Biserica de lemn din Străuţi a fost ridicată în 1866 şi are hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, scrie preotul Florin Dobrei, în volumul „Bisericile ortodoxe hunedorene” (Editura Eftimie Murgu, Reşiţa, 2010).
„Edificiul, acoperit integral cu tablă, a fost supus în anul 1937 unei ample reparaţii, suprafaţa interioară si exterioară a pereţilor fiind tencuită, iar şiţa clasică înlocuită cu tablă. Zestrea picturală a bisericii se rezumă doar la registrul împărătesc al tâmplei (executat în secolul al XIX-lea, într-o manieră populară, de un autor rămas necunoscut) şi la câteva icoane pe sticlă, de vechimi diferite. Anterior, obştea locală fusese deservită liturgic de o altă bisericuţă din bârne, mistuită de flăcări în martie 1849. Harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773) îi atestă existenţa”, arăta preotul hunedorean.
La fel ca biserica din Străuţi, mai multe aşezăminte de lemn din secolele trecute, din judeţul Hunedoara, au fost restaurate pentru ultima dată în istoria lor înainte de Al Doilea Război Mondial.
În timpul regimului comunist, grija arătată de autorităţi pentru monumente s-a diminuat, iar după 1990, satele au rămas din ce în ce mai depopulate, iar multe din bisericile vechi au fost aproape părăsite.
Aceeași soartă a bisericii din Străuți au avut-o și bisericile din satele învecinate, rămase și ele aproape pustii, Tomnatec și Grohot.
Casa pitorească a Valeriei a fost și școală
Valeria, o vârstnică de 85 de ani, locuiește în cea mai îngrijită casă tradițională din cătunul Străuți din Hunedoara. „De când mă știu locuiesc aici și așa a fost casa dintotdeauna, nu am pus nimic pe ea, numai geamul l-am schimbat”, își amintește Valeria. Fiica sa spune însă că acoperișul așezării va fi reparat la primăvară.
Căsuța de lemn mai veche de un secol a fost folosită la începuturile sale ca școală pentru elevii din sat, într-o vreme în care familiile aveau 5 – 6 copii. Apoi elevii au fost duși la școala din Grohot, satul învecinat, unde funcționa și un cămin.
Atât vechea școală din Grohot, cât și fostul cămin pentru elevi, ambele aflate lângă biserica satului, s-au ruinat și nici lăcașul de cult nu pare că va avea altă soartă.
În satul Grohot din Hunedoara au mai rămas vreo 4-5 familii, în general de vârstnici, iar alte câteva familii trăiesc în Tomnatec, toate trei așezările din Apuseni fiind legate de un drum de plai, forestier, greu practicabil în timpul iernii.
„În trecut, satele erau populate, oamenii creșteau animale, semănau holde, porumb, cartofi, grâu, de toate. Dar mulți au plecat în Banat, pentru că au avut copii și nu mai aveau unde să îi dea la școală. A fost școală cu opt clase la noi, apoi s-a făcut cu patru clase, apoi a fost închisă. Nici drum nu am avut până de câțiva ani. Așa, mulți au plecat din zonă, în Banat sau la Baia de Criș ori Brad, însă unii, cum suntem și noi, s-au reîntors”, povestesc Mărioara și Ionel, doi vârstnici rămași în satul Grohot din Hunedoara.
Până la Grohot, drumul care urcă din comuna Bulzeștii de Sus din Hunedoara a fost asfaltat, astfel că zona a devenit mai accesibilă față de acum câțiva ani.
La capătul drumului, satul Tomnatec ajunsese în ultimii ani în pragul dispariției, însă câteva familii s-au mutat recent aici.
Două biserici şi câteva sute de oameni locuiau în urmă cu un secol în Tomnatec, aflat la capătul unor drumuri de pământ care traversează pădurile din nordul judeţului Hunedoara, până la limita cu judeţele Arad, Alba și Bihor.
Până în urmă cu câțiva ani, așezarea rămăsese aproape pustie, iar singurii localnici care mai puteau fi întâlniţi uneori în împrejurimi erau câțiva ciobani și pădurari.
Biserica de lemn din vale, construită în prima jumătate a secolului al XIX-lea, s-a năruit complet. A doua, ascunsă în pădure, în cătunul Tomnatecul de Sus, a rămas şi ea părăsită.
Comuna din Munții Apuseni, înghițită de pădure
În Bulzeștii de Sus din Hunedoara (video), comuna de care aparțin cele trei sate, au rămas mai puțin de 300 de oameni, de zece ori mai puțini decât populația ei de la mijlocul secolului al XX-lea.
Totuși, față de anul 2011, când comuna avea oficial 271 de locuitori, numărul localnicilor a crescut cu șapte persoane.
Cei mai mulți dintre săteni trăiesc în satele Bulzeștii de Sus și Bulzeștii de Jos, la poalele „Bulzului”, un munte cu formă proeminentă ce își înalță creasta de stânci, împodobită cu o pădure de lilieci sălbatici, deasupra celorlalte culmi ale Apusenilor. Sunt, însă, mai ales vârstnici, care resimt izolarea în care trăiesc.
Satele Bulzeștii de Sus și Bulzeștii de Jos sunt traversate de șoseaua care leagă nordul județului Hunedoara de așezările de munte din județul Alba.
De la capătul localității Bulzeștii de Sus, aflată la 30 de kilometri de municipiul Brad, șoseaua este continuată cu un drum de piatră, de circa 30 de kilometri, impracticabil cu autoturismele, până în comuna Avram Iancu din județul Alba.
Alte drumuri forestiere, pietruite ori asfaltate parțial, urcă prin pădurile dese ale comunei, până pe crestele domoale din Munții Apuseni, unde câteva gospodării locuite animă cătunele Grohot, Giurgești, Păulești, Rusești, Stănculești, Tomnatec și Ticera, care fac parte din comuna Bulzeștii de Sus din Hunedoara.
Din loc în loc, drumurile trec prin mici luminișuri, unde case vechi de lemn cu curțile inundate de vegetație, amintesc că în trecut, locurile erau mult mai animate.
„Pădurile reprezintă mai mult de jumătate din suprafaţa comunei, formând un cadru natural pentru protecţia fructelor de pădure şi a faunei specifice zonelor de deal şi de munte. Pădurile în suprafaţa de 5.470 hectare au fost dintotdeauna fratele cel mai apropiat al bulzescului”, informează Primăria comunei Bulzeștii de Sus.
Alături de pădurile seculare ale Bulzeștiilor, codrii s-au extins peste fostele pajiști și livezi ale satelor, sălbăticind așezările rămase nelocuite.
Se încarcă comentariile...
