Video Comuna din Apuseni înghițită de pădure. „Oamenii nu s-au mai întors aici niciodată“ VIDEO
0Satele comunei Bulzeștii de Sus din Hunedoara (video) au ajuns înghițite aproape complet de pădure. Acestea s-au depopulat treptat, iar multe dintre fostele pășuni, grădini și curți s-au împădurit pe măsură ce au fost lăsate pustii.
În comuna Bulzeștii de Sus din Hunedoara, aflată la 30 de kilometri de municipiul Brad, în Munții Apuseni, au rămas mai puțin de 300 de oameni, de zece ori mai puțini decât populația ei de la mijlocul secolului al XX-lea. Totuși, față de anul 2011, când comuna avea oficial 271 de locuitori, numărul localnicilor a crescut cu șapte persoane.
Cei mai mulți dintre săteni trăiesc în satele Bulzeștii de Sus și Bulzeștii de Jos, la poalele „Bulzului”, un munte cu formă proeminentă ce își înalță creasta de stânci, împodobită cu o pădure de lilieci sălbatici, deasupra celorlalte culmi ale Apusenilor. Sunt, însă, mai ales vârstnici, care resimt izolarea în care trăiesc.
„A fost dintotdeauna greu aici. Cei care nu au mașină să meargă până la Brad sau măcar în baia de Criș, se descurcă foarte greu. De vreo doi ani, nu mai circulă autobuze prin sat, așa că ne rugăm de unii și de alții să ne ia cu mașina, dacă vrem să vindem ceva din munca noastră în grădină”, spune Ileana, o localnică din Bulzeștii de Jos.
Ținutul pădurilor din Munții Apuseni
Femeia crește ține oi și câteva animale și păsări de curte și are o mică grădină unde a cultivat cartofi, verdețuri, dovleci și dalii. În trecut, reușea să mai vândă din produse în piețele din Brad, însă în ultimii ani a renunțat la acest obicei, drumul fiind prea costisitor pentru ea.
Alți localnici s-au reprofilat, renunțând să se dedice doar muncii pământului exploatărilor forestiere și creșterii animalelor, și au încercat să atragă turiști în satele pitorești ale comunei din Munții Apuseni.
„Zona este liniștită și prin acest lucru atrage turiști. Pe dealuri, oamenii au început să își refacă gospodăriile cu case vechi și se întorc la ele. Mai ales în ultimii ani, în vremea pandemiei, s-a întâmplat acest lucru. Unele drumuri spre satele de pe dealuri au fost îmbunătățite, însă nu le putem asfalta, ci doar pietrui, atât din lipsa fondurilor, cât și din cauza pantelor mari unde este mai bună pietruirea”, spune primarul Mirel Suba.
În școala de clasele I – IV din comuna Bulzeștii de Sus mai învață patru copii, iar învățătoarea venită din satul Baldovin, aflat la 15 kilometri, este nevoită să se descurce cum poate, în lipsa unui mijloc de transport în comun. După ce vor termina clasele primare, copiii din sat vor pleca spre Brad, pentru a continua școala, unde părinții vor trebui să le găsească gazde sau chirie.
Drumul spre județul Alba, greu de parcurs
Satele Bulzeștii de Sus și Bulzeștii de Jos sunt traversate de șoseaua care leagă nordul județului Hunedoara de așezările de munte din județul Alba. De la capătul localității Bulzeștii de Sus, șoseaua spre comuna Avram Iancu, aflată la circa 30 de kilometri este continuată cu un drum de piatră, impracticabil cu autoturismele.
Alte drumuri forestiere, pietruite ori asfaltate parțial, urcă prin pădurile dese ale comunei, până pe crestele domoale din Munții Apuseni, unde câteva gospodării locuite animă cătunele Grohot, Giurgești, Păulești, Rusești, Stănculești, Tomnatec și Ticera, care fac parte din comuna hunedoreană.
Din loc în loc, drumurile trec prin mici luminișuri, unde case vechi de lemn cu curțile inundate de vegetație, amintesc că în trecut, locurile erau mult mai animate.
În satul Tomnatec din Hunedoara, două biserici de lemn înființate la începutul secolului al XIX-lea arătau anii de prosperitate ai așezării.
Satul înghițit de pădure, unde mai trăiesc câteva familii, ajunsese 800 de locuitori în 1930, conform recensământului din acel an. După Al Doilea Război Mondial, Tomnatec a intrat în declin, iar pădurea a pus stăpânire pe dealurile pe care oamenii și-au clădit, în trecut, casele.
„De peste un deceniu, biserica din vale s-a năruit complet. Clopotele ei au fost mutate la biserica nouă din Brad, iar ușile au fost duse la un muzeu din Cirșcior. Au fost luate apoi și clopotele de la biserica din deal, și ea abandonată și greu accesibilă pentru cei care nu cunosc locul, dar rămasă încă în picioare”, relata Ioan, un cioban din împrejurimile satului.
Școala din satul Ticera a ajuns la muzeu
Satul Ticera a rămas și el aproape pustiu și inaccesibil. Aproape 200 de oameni locuiau aici în anii ’50, înainte ca industrializarea plănuită de regimul comunist să îi atragă pe mulți dintre ei mai aproape de centrul minier Brad – Gura Barza.
„Satul Ticera, aparţinând în prezent comunei Bulzeştii de Sus, era odinioară o comunitate bine închegată, în stilul inconfundabil al crângurilor din Munţii Apuseni, în care oamenii îşi organizau viaţa folosind la maxim resursele naturale: lemnul oferit de pădure, piatra oferită de munte, fructele din livezi sau legumele şi cerealele din grădinile mutătoare specifice zonei. Fiecare coamă de munte găzduia una sau mai multe case, pe lângă care erau amenajate, de regulă, şuri, grădini de vară, fântâni sau coteţe. Puţinele resurse venite din exterior erau obţinute, în trecut, prin intermediul schimburilor sau vânzării de animale, lemn, fructe sau alte produse la târgurile din regiune”, informează Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA din Sibiu.
Școala veche de lemn, de peste un secol, din satul Ticera a fost abandonată odată cu așezarea, însă a fost adusă la Muzeul ASTRA din Sibiu, și restaurată în perioada 2013 - 2014.
„Din şcoală dispăruse tot mobilierul, erau distruse aproape în totalitate uşile şi ferestrele, căzuse tavanul. Situată oarecum singuratic pe un vârf de deal, şcoala din Ticera păstra urmele a mai bine de un secol de existenţă a comunităţii. Mobilierul era realizat în totalitate din lemn, iar sala de clasă putea găzdui în jur de 40 de elevi”, informa Ovidiu Baron, reprezentant al muzeului Astra.
Localnicii izolați care țin steagul sus
Celelalte
cătune din comuna Bulzeștii de Sus sunt acoperite și ele
aproape în totalitate de păduri și vegetație alpină. Câteva familii la țin în viață.
„Pădurile reprezintă mai mult de jumătate din suprafaţa comunei, formând un cadru natural pentru protecţia fructelor de pădure şi a faunei specifice zonelor de deal şi de munte. În zonele piemontane predomină speciile de arboret de talie mică formate din: alun, porumbar, malaiul cucului, păducel, măceş, jneapăn, mesteacăn, rugi de mure şi alte specii, iar pe versanţi predomină pădurile de fag şi de carpen în amestec cu molidul, bradul, plopul de munte etc. Pădurile în suprafaţa de 5.470 hectare au fost dintotdeauna fratele cel mai apropiat al bulzescului”, informează Primăria comunei Bulzeștii de Sus.
Alături de pădurile seculare ale Bulzeștiilor, codrii s-au extins peste fostele pajiști și livezi ale satelor, sălbăticind așezările rămase nelocuite.
Monica Dușan, muzeograf la Muzeul de Istorie Locală şi Etnografie Brad, descrie transformarea prin care au trecut satele comunei Bulzeștii de Sus.
„Era un loc binecuvântat de Dumnezeu cu frumuseți multe, precum în rai: flori, verdeață, triluri de păsări, ape reci și proaspete în vreme de vară, dar cu viață aspră pentru locuitorii săi. Și totuși, aceștia au trăit fericiți pe aceste locuri, sute de ani, până când s-au mutat cu toții în veșnicie… Au mai rămas doar casele lor și lăcașurile de cult, o vreme… Și livezile bogate. Bogate de tot. Ele, o vreme, n-au prins de veste că cei care le îngrijeau și cărora le ofereau an de an roade bogate și variate, cu miez zemos și parfumat, nu mai sunt. Din ofranda lor de fructe s-au ospătat păsările cerului, sălbăticiunile pădurilor, pământul ce-și primea înapoi în toamnă, ceea ce oferise pomilor în primăvară, iar uneori, câte un trecător rătăcit prin aste pustietăți. Apoi, s-au sălbăticit și ele, livezile. Au început să simtă pustiul care le cuprindea… Le-au năpădit mai întâi mușchii și lichenii, apoi spinii și rugii, ca într-un final să le înghită pădurile. I-au așteptat și au sperat ani de zile, dar oamenii nu s-au mai întors niciodată”, scria muzeograful Monica Dușan.
Se încarcă comentariile...
