Praga, vitrina lumii. Scurtă incursiune în Oraşul de Aur, pe urmele lui Kafka şi Hrabal

0
0
praga shutterstock

Un lucru este cert: capitala Cehiei nu lasă uitării trecutul, fie că vorbim despre artă şi arhitectură, scriitori şi meşteşugari, fie că vorbim despre istoria îndepărtată sau cea apropiată, apăsătoare.

De fiecare dată când am văzut Praga, am avut în minte cuvintele lui Hrabal: „Nimic nu vă împiedică să vizitaţi împreună cu Dubenka, în toamna aceasta, când înfloresc gherghinele, Praga, vitrina lumii“ (din „Scrisori către Dubenka“). La Praga nu am ajuns toamna, ci mai întâi în una dintre primele luni ale lui 2020, când pandemia încă nu pătrunsese oficial pe continentul nostru, deşi ştirile semnalau deja existenţa unui nou coronavirus în China. Aceea a fost ultima călătorie pe care am făcut-o înainte ca pandemia să ia în stăpânire pământul. Ţin minte aglomeraţia de pe Podul Carol, unde ocoleam cu băgare de seamă turiştii asiatici – şi nu erau puţini! –, iar telefoanele ni se ridicau în aer pentru a ne prinde în selfie-uri având pe fundal apele Vltavei, eram mulţi, şi nu era uşor, ne mişcam grăbiţi pe ritmul cântecelor de chitară ale muzicanţilor ambulanţi şi parcă toţi ne îndreptam spre Ceasul Astronomic din centrul vechi, unde o luam de la capăt în căutarea unui loc, cât de mic, pentru cea mai bună fotografie. Şi din nou nu era uşor, oraşul părea prea strâmt pentru mulţimea de turişti, dar cu siguranţă, dacă aţi vizitat Praga înaintea primăverii din 2020, ştiţi toate acestea.

M-am întors în oraşul lui Kafka spre sfârşitul lui 2021, în plină pandemie; vizibil mai puţin aglomerat, locul i se arăta vizitatorului în toată splendoarea, lipsit de imperfecţiuni, ca o vitrină amenajată cu migală, întocmai ca în metafora lui Hrabal. Era ca şi cum, văzută de pe străzile pragheze – Pařížská, Na Kampě sau Havelská –, lumea îşi etala numai şi numai frumuseţea.

Sărbătoarea continuă, în versiune cehă: Tigrul de Aur

praga shutterstock

Aveam să constat că, deşi oraşul era acum mai puţin asaltat de turişti, nu îşi pierduse nimic din atmosfera de sărbătoare, iar aceasta trebuie că se datora spiritului ceh cultivat în secole. Cafenelele şi restaurantele cu terase încălzite continuau să fie populate, iar halbele de bere se ciocneau încă de la orele amiezii. E drept că nu am mai îndrăznit să intru la Tigrul de Aur, cârciuma din oraşul vechi, devenită faimoasă în întreaga lume graţie lui Bohumil Hrabal, cu care-mi începusem prima mea vizită la Praga.

La Tigrul de Aur, într-o zarvă teribilă în care se împletesc toate limbile pământului, dominantă rămânând totuşi ceha, chelneri de modă veche aleargă cu halbe de bere de la o masă la alta, la aceeaşi masă stau de regulă prieteni şi necunoscuţi, pereţii sunt tapetaţi cu fotografiile scriitorului, nota de plată e o banală foaie albă pe care o primeşti odată cu prima bere şi pe care chelnerul însemnează sub ochii tăi, prin linii verticale, detaliile consumaţiei – câte linii, atâtea halbe. Încă nu mi-a fost dat să intru într-o berărie mai originală decât aceasta şi, pentru mine, Tigrul de Aur rămâne un important reper al oraşului, aş zice că niciunde spiritul ceh nu se simte mai bine.

Pe urmele scriitorilor

praga shutterstock

Ce-i drept, dincolo de arhitectura pragheză încărcată de istorie, fără să favorizeze grandoarea, lăsând impresia unui spaţiu mai degrabă intim, care te face să simţi că şi tu, deşi străin, poţi aparţine oricând locului, mare parte din fascinaţia pe care o am pentru capitala cehă se datorează scriitorilor. Nu o dată, trecând pe o străduţă pietruită sau pe un pod oarecare, mi-am spus că tot pe aici trebuie să fi păşit cândva Čapek şi Kafka, Hrabal şi Kundera... Am căutat apoi să aflu cum îi reflectă astăzi oraşul.

Într-o zi am luat metroul până la staţia Palmovka să văd Hrabalova zeď (Zidul lui Hrabal), de pe strada Na Hrázi, realizat de artista Tatiana Svatošová în 1999, la doi ani de la moartea scriitorului, care ilustrează detalii din biografia acestuia – de la unele dintre meseriile sale, precum cea de poştaş, până la grija pentru pisici. Apoi, în cartierul evreiesc, cu vastul său cimitir, sinagogi şi muzee care continuă să spună povestea evreilor praghezi, am pornit în căutarea lui Kafka. Din 2005, Praga găzduieşte un muzeu dedicat autorului „Metamorfozei”, care îi documentează minuţios biografia şi opera, incluzând ediţii princeps ale cărţilor sale, manuscrise, pagini de jurnal şi fotografii, multe expuse pentru prima dată. În plus, Muzeul Franz Kafka surprinde şi istoria evreilor din Praga, din timpul vieţii scriitorului. Rămânând în cartier, turistul poare poposi în populara Café Franz Kafka. Se spune că prozatorul de fapt nu ar fi fost băutor de cafea şi că obişnuia să-şi petreacă serile, în compania altor intelectuali din epocă, la Café Louvre, legendara cafenea pragheză de pe Národní 22, deshisă în 1902 şi frecventată şi de Albert Einstein sau Karel Čapek. Multe spaţii îşi datorează numele literaturii la Praga, cum sunt restaurantele Svejk, amintind de bravul soldat creat de autorul ceh Jaroslav Hašek. Sau restaurantul Puškin, de vizavi de Tigrul de Aur, pe Husova 14, cu gulaşuri aromate şi alte preparate tradiţionale.

Amintiri din anii comunismului

praga shutterstock

Zidul lui Hrabal

Trecutul nu e niciodată uitat la Praga, iar muzeele oraşului îi ies vizitatorului în cale la tot pasul. Spre deosebire de Bucureşti, unde nici până astăzi nu avem un muzeu dedicat comunismului, Praga îi oferă turistului şi experienţa unui astfel de spaţiu. Atent structurat, Muzeul Comunismului, situat în Piaţa Republicii, te poartă de la puciul din 1948, când regimul totalitar era instaurat în Cehia, până la Revoluţia de Catifea din 1989, evidenţiind detalii din viaţa de zi cu zi – o sală de clasă din epocă, un magazin alimentar, o zi de vacanţă, cât şi aspectele mai dure ale regimului, prin intermediul fotografiilor, instalaţiilor multimedia şi al unei vaste colecţii de obiecte. Pentru vizitatorul tânăr, care nu are amintiri din comunism, este o sursă de cunoaştere, în timp ce pentru publicul matur este o ocazie de aducere-aminte.

De la instrumente de propagandă, la zilele tumultuoase din 1968 ale Primăverii de la Praga şi până la activitatea disidentă a lui Václav Havel, comunismul ceh ni se înfăţişează sub cele mai relevante faţete. Încă o demonstraţie a felului în care cehii ştiu să îşi cultive memoria. Din acest punct de vedere, o experienţă mai puţin obişnuită o oferă Muzeul KGB, de pe strada Vlašská – considerată un colţ de Italie în Praga –, unde un ghid cu vădite talente actoriceşti îţi dezvăluie din secretele Uniunii Sovietice. Fără îndoială, istoria are nenumărate feluri de a-şi spune poveştile în capitala Cehiei.

Un hub cultural cât întreg oraşul

Vremea poate fi capricioasă la Praga o mare parte din an, însă va fi întotdeauna o galerie de artă în care să te refugiezi, aşa cum este Galeria Centrală din oraşul vechi, care găzduieşte expoziţii permanente ale artiştilor Andy Warhol, Salvador Dali şi Alfons Mucha, pictorul ceh care a trăit o vreme la Paris şi a murit la Praga în perioada interbelică. La finalul anului trecut, vedeam şi o generoasă expoziţie dedicată artistei Frida Kahlo, „Her Photos“, la Prague City Gallery, între timp încheiată. Rămâne însă deschisă expoziţia „The World of Banksy. The Immersive Experience“, tot în oraşul vechi, la St. Michael’s Church, pe Michalská 29, până în ultima zi a acestui an. Celebrul artist graffiti propune un nou concept digital dezvăluit aici, în premieră.

praga shutterstock

Lipsit de stridenţe, oraşul îţi lasă impresia unei bogate vitrine culturale, aşezată la poalele Cetăţii din Praga, faimosul castel ridicat în secolul al IX-lea, astăzi reşedinţa oficială a preşedintelui. Drumul spre castel este întotdeauna tot atât de aglomerat ca şi străduţele oraşului vechi, căci nu e turist care să nu fi vizitat acest reper care secole la rând i-a găzduit pe regii Boemiei. Nu în ultimul rând, ochiul e atras şi de anticariatele care împânzesc oraşul, de unde nu vei pleca fără măcar un album al fotografului Josef Koudelka. Şi apoi mai sunt toate shopurile de suveniruri, cu decoraţiuni în miniatură, fiecare spunând o poveste. La fel cum şi locurile ştiu să spună, căci cine nu s-a oprit în Piaţa Wenceslas din Nové Město (oraşul nou) lângă statuia acestuia sau lângă placa dedicată lui Jan Palach, tânărul care şi-a dat foc la începutul lui 1969, după Primăvara de la Praga, în semn de protest faţă de invazia sovieticilor? Alături, clădirea Muzeului Naţional şi aceea a Operei din Praga aşteaptă publicul cu alte şi alte poveşti. Oraşul te trage mereu de mânecă, neobosit, cu o trimitere la istorie sau la cultură, ca şi cum ţi-ar spune: „Ahoj! Co děláš?“.

Călătorii


Ultimele știri
Cele mai citite