Nimfa Nordului

Absentă din ghidurile turistice, mica şi prietenoasa insulă din apropiere de capitala Suediei găzduieşte ucenici în ale artei. O nimfă nordică – aşa aş defini insuliţa suedeză Biskops Arno. Locul e de găsit la mai puţin de o sută de kilometri de Stockholm.

Aici a fost o abaţie, începând cu secolul al XIII-lea (suedezul „biskop" echivalând, bineînţeles, cu englezescul „bishop", adică „episcop"). Acum abaţia a devenit colegiu de literatură şi arte, celebru în Scandinavia. Un program al ICR Stockholm ne-a adus pe insuliţă, pe Rita Chirian, Domnica Drumea, Teodor Dună şi pe mine, în prima jumătate a lui martie 2010, într-un program de traducere reciprocă cu câţiva poeţi suedezi.

 Aveam să constatăm curând că insuliţa era într-adevăr una poetică: în jurul campusului se petreceau poeme crâncene, viscerale - Rita şi Teodor au găsit, în decursul uneia dintre lungile noastre plimbări, blănuri însângerate (n-am putut identifica specia victimei - un animăluţ, un mamifer de talie considerabil mai mică decât a unui urs, de exemplu. Constatare, fireşte, cât se poate de liniştitoare). Mesele erau însă pure şi non-sangvine, aproape vegetariene, după patru ani de astfel de regim cred că aş fi levitat ca îngerii.

Cybergraficieni şi Strindbergi

O Castalie a Nordului, ziceam. Ca în provincia pedagogică omonimă din romanul lui Hesse, preluată la rândul ei dintr-un roman arhicelebru al lui Goethe, tot ce se petrece aici ţine de ucenicia riguroasă întru artă, fie ea literară, muzicală sau plastică. Junimea suedeză îşi face treaba cât se poate de aplicat - pianele de pe holurile colegiului cântă întruna de dimineaţa până târziu în noapte, cybergraficienii îşi lucrează maniacal proiectele în sala computerelor, pâlcuri de Strindbergi postpuberi peripatetizează prin zăpezi (unul dintre ei m-a oprit - avea două volume, un Nichita şi un Sorescu în suedeză, primul îi plăcuse, al doilea nu prea şi voia să ştie ce cred eu despre ei.

Credeam cam acelaşi lucru.) Aşa încât nu m-am mirat când am văzut, la intrarea în biblioteca excelentă a Colegiului, o masă de vreo patru metri pe unu, ticsită cu cărţile absolvenţilor de Biskops Arno - iar ceea ce vedeam, mi s-a explicat, era numai o selecţie, cuprinzând apariţiile la editurile de top.    

Ali, kurdul comunist

Cel mai viu dintre studenţii cunoscuţi pe insuliţă a fost un kurd, Ali. Cam de o vârstă cu mine, făcuse cu zece ani în urmă parte dintr-o mişcare pentru drepturile kurzilor, drept pentru care statul turc l-a reeducat timp de câteva săptămâni într-o celulă. Când a ieşit, Ali a fugit în Norvegia, apoi în Suedia, unde a trăit opt ani fără acte. Acum are hârtii de identitate, însă mai vrea şi alt soi de hârtii, aşa că s-a înscris la Biskops Arno; are examenele finale în mai, apoi vrea să facă sociologie la Uppsala.

Ca mai toţi kurzii, Ali e comunist (troţkist, mai precis, şi mare iubitor al comunistului apostat Panait Istrati). Ceea ce nu-l împiedică să citeze, într-o engleză îngrozitoare şi nu mai puţin seducătoare, din Nietzsche. Şi nici să se poarte impecabil de... creştineşte: în prima seară, eu şi Teodor ne-am pomenit plasaţi într-o cameră în care caloriferul stricat permisese instalarea unui frumos şi autentic ger suedez. Bun detector de disperare, Ali a venit glonţ la noi, ne-a întrebat „vat problem", Teo i-a spus:

„Cold, need blanket", Ali a spus: „Ali bring blanket for poets"  şi s-a întors cu ce credea el că e „blanket"-ul, adică un calorifer electric. Pe scurt, Ali s-a purtat ca vecinul român ideal, săritor şi băgăreţ, prieten de-o viaţă cu oameni pe care-i cunoaşte de o oră. Seara s-a prezentat cu vin („best vain in Svidăn") şi cu poeme în turcă de Omar Khayyam, despre care susţinea că-i poetul lui turc preferat (când i-am adus aminte că-i persan, mi-a retezat-o: „translated in Turkish, everything Turkish!"). Ne-a cântat muzică tradiţională turcă. Şi, la diatribele mele anticomuniste, a concluzionat: „Communism good for Turkey, capitalism good for Romania." Cel mai nuanţat kurd comunist din Suedia, dragul de Ali.

Sigur, Biskops Arno nu e o destinaţie turistică uzuală, nu-i de găsit în pliantele şi ghidurile turistice. Cine ajunge, însă, în Stockholm n-ar face rău dacă ar petrece câteva zile pe insulă. Pentru că în Castalia aceasta a Nordului se trăieşte, zi de zi, poetic. 

La Biskops Arno cu Radu Vancu

Radu Vancu e poet şi critic literar, născut în 1978 la Sibiu. Predă literatură română la Universitatea din Sibiu şi e redactor la revista  „Transilvania" din aceeaşi localitate. A publicat trei cărţi de poezie, „Epistole pentru Camelia (2002), „Biographia litteraria" (2006), „Monstrul fericit" (2009) şi un eseu despre poezia lui Mircea Ivănescu („Mircea Ivănescu. Poezia discreţiei absolute", 2007), la origine teză de doctorat.

Nu rataţi!

Biblioteca Colegiului de Creaţie Biskops Arno, una dintre cele mai bogate biblioteci de literatură de ficţiune din Suedia. Aici se află şi valoroasele colecţii de carte de artă Tora Dahl şi Jan Fridegard.

Ediţia din acest an a Festivalului de Jazz de la Stockholm, capitala aflată la mai puţin de 100  de kilometri de Centrul Biskops Arno, se va desfăşura între 10-12 iunie la Muzeul de Artă Modernă din frumoasa insulă Skeppholmen şi în clubul de jazz Fasching. Printre muzicienii participanţi se numără Courtney Pine, China Mosses, John Scotfield sau Wayne Shorter Quartet.

Din anul 2006, tot aici are loc, în august, Stockholm Culture Festival, eveniment atrăgător deopotrivă pentru suedezi şi pentru turişti. De pe străzile capitalei nu va absenta niciuna dintre arte. Festivalul are de toate pentru toţi: film pentru toate gusturile, spectacole de teatru, street art şi multă, multă muzică, de la jazz şi pop, rock şi soul la operă şi muzică clasică.