FOTO Şapte hărţi care îţi vor schimba modul în care priveşti lumea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hărţile au capacitatea să ne ofere o înţelegere rapidă a unor cantităţi impresionante de informaţii, ajutându-ne în acelaşi timp să comparam mii de zone geografice între ele, precum şi culturi diferite.

Următoarele hărţi ne arată care este distribuţia nivelului de inteligenţă (IQ) în lume, ce state oferă concediu de maternitate plătit, care este densitatea populaţiei la nivel global şi care ţări sunt mai ospitaliere cu străinii.

De asemenea, câteva hărţi ne vor informa şi asupra unor lucruri puţin mai inedite precum consumul de cafea anual pe cap de locuitor.

1. Coeficientul de inteligenţă

Prima hartă arată scorurile medii ale coeficientului de inteligenţă pe care statele din întreaga lume le au. Potrivit specialiştilor, IQ-ul variază de la ţară la ţară. Mediul, precum şi influenţa genetică sunt doi factori importanţi ai dezvoltării sau stagnării coeficientului de inteligenţă. Singapore deţine cel mai mare scor IQ naţional, cu o medie de 108 puncte.

image

2. Concediu de maternitate plătit

Concediul pentru creşterea copilului este un subiect amplu discutat în numeroase colţuri ale lumii. Există prin urmare state care oferă peste 26 de săptămâni de concediu de maternitate plătit sau altele care nu oferă deloc, aşa cum este cazul Statelor Unite ale Americii.

image

3. Densitatea populaţiei la nivel global

Aproape toată lumea cunoaşte că Asia este continentul cel mai dens populat, însă harta următoare ne arată şi mai clar că în cercul alb desenat locuiesc mai multe persoane decât în întreaga lume.

image

4. Atitudinea faţă de străini

Realizată de Forumul Economic Mondial, harta de mai jos oferă o perspectivă amplă asupra atitudinii pe care le au ţările din întreaga lume faţă de cetăţenii altor popoare. Conform datelor, cei mai ospitalieri sunt cei din Islanda, Noua Zeelandă şi Maroc.

image

5. Libertatea presei

Jurnaliştii au cea mai mare putere de a publica ceea ce doresc în Europa de Nord precum şi în Canada. La polul opus, cea mai mare cenzură a presei se regăseşte în statele totalitare sau în Orientul Mijlociu.

image

6. Vegetaţia la nivel global

Încălzirea globală, urbanizarea excesivă şi poluarea sunt principalii factori din cauza cărora vegetaţia la nivel global devine din ce în ce mai puţină.

image

7. Consumul anual de cafea pe cap de locuitor

Harta de mai jos ne arată cantitatea de cafea pe care locuitorii statelor o consumă anual. 

image
Călătorii



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite