Surpriză la Raliul Dakar 2026. Campionul en-titre, miliardarul saudit Yazeed Al-Rajhi, nevoit să se retragă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deținătorul titlului, Yazeed Al-Rajhi (44 de ani), a fost forțat să se retragă din Raliul Dakar - edția 2026 din pricina unor probleme mecanice, au anunțat astăzi organizatorii.

Yazeed Al-Rajhi a fost nevoit să abandoneze  FOTO Facebook
Yazeed Al-Rajhi a fost nevoit să abandoneze FOTO Facebook

Sud-africanul Henk Lategan, într-o Toyota, a preluat conducerea la general, după ce a câștigat etapa de miercuri în 4 ore, 47 minute și 8 secunde.  A fost cu peste șapte minute mai rapid decât Nasser Al-Attiyah (Dacia Sandriders), 55 de ani, de cinci ori câștigător al Raliului Dakar.  

Afectat de probleme tehnice, Yazeed Al-Rajhi a anunțat că se va retrage din etapă de la km 234”, au declarat organizatorii, într-o scurtă actualizare. 

Sauditul avusese deja dificultăți de la începutul cursei din această săptămână și era pe locul 19 miercuri dimineață.

Câștigătorul-surpriză de anul trecut a avut probleme mecanice în cel mai nepotrivit moment posibil, miercuri și joi având loc prima etapă-maraton, ceea ce înseamnă că nu va putea primi asistență mecanică pentru mașina sa, Toyota Hilux, miercuri seară, la sfârșitul etapei speciale de 452 km.

Miliardarul Al-Rahji, care provine dintr-una dintre cele mai bogate familii din Arabia Saudită, a avut o perioadă dificilă de la câștigarea Raliului Dakar 2025.

În aprilie anul trecut, s-a accidentat grav în timpul unei curse din Iordania, fracturându-și mai multe vertebre. A stat în afara traseelor timp de câteva luni.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite