RUGBY„Falimentul“ lui Chrissoveloni și diplomația lui Drăgănescu
0Aristocrați, politicieni, arhitecți, miniștri, ingineri, iată cine a condus rugby-ul românesc într-un secol de existență. Toți au încercat să stabilească raporturi bune cu Franța, unii dintre ei făcând parte din structurile FIRA. În ultimul deceniu, conducătorii FR de Rugby au reușit să modernizeze stadionul „Arcul de Triumf”, cel socotit a fi „leagănul” acestui sport la noi.
Sport centenar în România, rugby-ul a fost condus în decursul
timpului de 19 oameni aparținând elitei. Iar primul dintre ei a fost
Grigore Caracostea. Născut în București, în 1886, acesta a fost unul
dintre fondatorii Tenis Club Român (TCR), în 1907. Revenit acasă de la
Paris, unde își desăvârșise studiile, el avea să fie, alături de Mircea
Iconomu, unul dintre promotorii tenisului și al rugby-ului în Captală.
Jucător
de linia a doua, la TCR, participant în 1919 la Jocurile Interaliate de
la Paris, Caracostea avea să devină în 1915, șeful Comisiunii de
Rugby-Football, precursoarea Federației Române de Rugby (FRR). Avea să
rămână în funcție până în 1940, fiind, totodată, și membru în primul
Comitet al Federației Internaționale de Rugby Asociație.
Unul
dintre cei mai carismatici președinți ai FRR în perioada Războiului a
fost Nicolae Chrissoveloni. Descendent al unei bogate familii grecești,
acesta a jucat rugby la TCR, ca mijlocaș la deschidere, fiind coleg cu
Prințul Șerban Ghica.
A disputat cinci meciuri pentru echipa
României, fiind și căpitan al acesteia. În perioada interbelică a
ridicat pe strada Lipscani nr. 8, lângă BNR, un nou sediu al Băncii
Chrissoveloni pe care bunicul său, Zani, o fondase în 1848. Monument
istoric, clădirea a fost construită în stil renascentist italian.
Invitat
în urmă cu ani la emisiunea „Profesioniștii” realizată de Eugenia Vodă,
la TVR, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, avea să povestească:
„Chrissoveloni a avut ambiția să facă o bancă la nivelul celor din
vestul Europei.
Atunci când arhitectul a venit cu devizul final,
s-a uitat la el, iar apoi a spus: Bun, și acum trebuie să declar
falimentul băncii.” Crissoveloni își băgase toți banii în sediu, însă
banca avea să reziste, fiind naționalizată mai apoi de comuniști.
Sportul cu balonul oval a fost introdus în școli
Venirea
la putere a comuniștilor, în 1947, avea să coincidă și cu eliminarea
reprezentanților aristocratici de la conducerea Federației Române de
Rugby. Chiar în acel an, președinte al FRR a fost Grigore Preoteasa. Cum
tatăl său lucrase la Atelierele CFR, fiind coleg cu Gheorghe
Gheorghiu-Dej, a sprijinit sportul cu balonul oval datorită faptului că
Grivița era una dintre echipele reprezentative de atunci. Ziarist și
redactor-șef la „România liberă”, director la „Agerpres”, a devenit mai
apoi ministru de externe.
A murit în 1957, la Moscova, în
condiții ciudate – avionul în care se aflau majoritatea liderilor
Partidului Muncitoresc Român, mai puțin Dej, a avut un accident în
momentul aterizării pe aeroportul Vnukovo. Preoteasa a fost singurul
care a murit alături de cei trei membri ai echipajului aeronavei, toți
cetățeni sovietici. Accidentul a fost socotit ciudat fiindcă Dej nu era
simpatizat de Hrușciov, iar România restabilise legăturile diplomatice
cu SUA și Anglia prin intermediul lui Preoteasa, care răspundea de
externe.
În acel an 1957, la șefia FRR se afla deja Emil
Drăgănescu. El îi urmase lui Ascanio Damian, fost internațional și
arhitect cunoscut – a făcut parte din colectivele care au proiectat
Pavilionul Central de la Romexpo și Aerogara Băneasa. Descris de Viorel
Morariu ca un tip vizionar, care nu prea ținea cont de normele acelor
vremuri, Drăgănescu avea să faciliteze turneele selecționatei de rugby a
Bucureștiului în Marea Britanie, în anii 50. Iar mai apoi, pe când era
viceprim-ministru, s-a dovedit a fi cel care a făcut posibilă reluarea
contactelor cu grupările insulare din sportul cu balonul oval.
Drăgănescu
n-a fost singurul ministru din perioada comunistă care a condus FRR.
Poziții similare au mai ocupat Marin Cristea, cel care a condus
Ministerul Lucrărilor Publice și în anii 90, și Corneliu Burada, ultimul
fiind cel care a introdus rugby-ul în școlile care aparțineau de
Ministerul Transporturilor.
Ultimii cinci președinți au jucat în linia a treia
În
ultimele două decenii, FR de Rugby a avut șase președinți, iar ultimii
cinci au fost jucători de linia a treia. După mandatul de un an al
arhitectului Mihai Nicolescu, în fruntea federației a fost ales Viorel
Morariu. Fost internațional, apoi antrenor la Grivița și la națională,
acesta a dus o politică înțeleaptă pe plan extern. Ales vicepreședinte
al FIRA, a devenit mai apoi primul reprezentant al acestui for la
International Rugby Board.
Grație lui, România a jucat anual
meciuri-test cu națiunile majore europene, iar FRR a primit un ajutor
financiar consistent. În timpul mandatelor lui Viorel Morariu, în 1995,
la București s-au organizat Mondialele de juniori, cea mai importantă
competiție rugbystică desfășurată vreodată în țara noastră.
Trecerea
sportului cu balonul oval la profesionism, produs în urmă cu 15-16 ani,
coroborată cu ”eterna tranziție” din societatea românească au complicat
și mai mult sarcina celor care au condus rugby-ul românesc. Apreciat ca
antrenor federal, la sfârșitul anilor 80, Dumitru Mihalache avea să-și
piardă postul (şi-a retras candidatura la următoarele alegeri) în urma eșecului de la Londra (0-134 cu Anglia), din
noiembrie 2001.
Conflictul dintre o parte a internaționalilor
din Franța și Federație avea să fie rezolvat prin alegerea lui Octavian
Morariu ca președinte. În perioada actualului șef al Comitetului Olimpic
și Sportiv Român au început lucrurările de modernizare la Stadionul
”Arcul de Triumf”, iar lângă FRR aveau să fie atrași o serie de sponsori
importanți.
Inițiator al publicațiilor ”Rugby magazin” și
”Rugby 100%”, precum și al unui centru de documentare, George Straton a
mers pe aceeași direcție a dezvoltării. Eșecurile suferite de naționala
de seniori, în primăvara anului 2009, dar mai ales conflictul cu
jucătorii din Franța aveau să-i fie fatale acestuia - n-a mai candidat pentru un nou mandat.
Mult mai
apropiat de rugbyști ca vârstă, dar și ca mod de a-i mobiliza, Alin
Petrache, actualul președinte al FRR, a reușit să salveze o situație ce
părea compromisă. România s-a calificat la Cupa Mondială ce se
desfășoară în această perioadă, în Noua Zeelandă, iar competiția internă
de seniori s-a restructurat luând forma unei Superligi mai atractive
pentru sponsori.
Președinții FR de Rugby:
1. Grigore Caracostea (1915-1940)
2. Ion Petrescu (1940-1941)
3. Dumitru Tănăsescu (1941-1942)
4. Nicolae Chrissovelony (1942-1943)
5. Șerban Ghica (1943-1945)
6. Paul Nedelcovici (1945-1946)
7. Grigore Preoteasa (1947)
8. Ascanio Damian (1947-1952)
9. Mihai Nicolau (1952-1953)
10. Emil Drăgănescu (1953-1967, 1982-1984)
11. Corneliu Burada (1967-1982)
12. Marin Cristea (1984-1989)
13. Emil Ghibu (1989)
14. Mihai Nicolescu (1990-1992)
15. Viorel Morariu (1992-1998)
16. Dumitru Mihalache (1998-2001)
17. Octavian Morariu (2001-2003)
18. George Straton (2003-2009)
19. Alin Petrache (2009, în funcție).
Prinţul Ghica a scos primul timbru de rugby din lume
La
24 de ani, în plin război, Prinţul Şerban „Bani“ Ghica avea să devină
cel mai tânăr preşedinte din istoria Federaţiei Române de Rugby. Şcolit
în Anglia, la Birmingham, acesta avea să descopere acolo sportul cu
balonul oval. Descendent al unei familii domnitoare în Ţările Române,
Prinţul Şerban Ghica a făcut parte din echipa Tenis Club Român (TCR), cu
care a cucerit titlul de campion al României în mai multe rânduri.
Component
al naţionalei, a fost ales preşedinte în 1943. Situaţia nu era deloc
roză, România fiind implicată în Război, alături de Germania. Cum
sportul cu balonul oval era de provenienţă britanică, un general pe nume
Iliescu a încercat să-l interzică.
Pe terenul de la Şosea,
actualul „Arcul de Triumf", a dat ordine să se facă o alee din pietriş.
„Bani" Ghica şi-a folosit atunci toată influenţa şi, în urma unei
audienţe la Ion Antonescu, a reuşit să salveze rugby-ul de la
dispariţie.
Profit echivalent cu 15 kg de aur
Cea
mai importantă realizare a celui care a fost nepot al lui Scarlat Ghica,
trăducător al lui Shakespeare, este însă timbrul pe care l-a scos în
1944. A fost vorba despre prima marcă poştală de rugby emis în întreaga
lume. Pe fond roşu era reprezentat un jucător manevrând balonul oval.
„Fiind
filatelist de copil, mi-am dat seama de beneficiile pe care le-ar aduce
emiterea unui timbru jubiliar (n.r. - se împlineau 30 de ani de rugby
în România). Prietenii au râs de mine când le-am spus ce am de gând să
fac. Iar ministrul lucrărilor publice şi comunicaţiilor m-a refuzat
spunându-mi că dacă ar aproba o asemenea emisiune filatelică ar solicita
una şi barul Melody“, şi-a amintit de problemele întâmpinate, în urmă
cu un deceniu, „Bani" Ghica.
N-a dezarmat şi, cu ajutorul
şefului Poştei, generalul Gheorghe Teodorescu, a reuşit să scoată
timbrul în 70.000 de exemplare. Beneficiile rezultate au fost de
12.880.000 lei, pe atunci echivalentul a 15 kilograme de aur. Cu aceşti
bani, Prinţul Ghica vroia să ridice un hotel-pensiune în care să
locuiască şi foştii rugbyşti care, ajunşi la bătrâneţe, se aflau într-o
stare financiară precară. N-a mai apucat să-şi pună planul în aplicare.
La putere au venit comuniştii, iar Ghica arestat şi închis mai apoi.
Membru
al Partidului Național Țărănesc, secretar personal al lui Iuliu Maniu, a trecut
prin temniţele de la Jilava, Văcăreşti, Aiud, Ocnele Mari, Capul Midia
şi Bragadiru, fiind deseori vecin de celulă cu Corneliu Coposu. Eliberat
în anii 60, a lucrat ca inginer la Contactoare Buzău, unde, cu
sprijinul unor prim-secretari de judeţ (Ion Sârbu şi Carolică), a
înfiinţat echipa de rugby cu acelaşi nume.
Este Stalin desenat pe marca poştală?
Mai
multe exemplare ale timbrului lui Ghica se află acum la Federaţia
Române de Rugby, ele fiind donate de Ghica înaintea morţii sale. În
august 1944, în timpul bombardamentelor germane asupra Bucureştiului, a
avut inspiraţia de a lua mărcile poştale din sediul Organizaţiei
Sporturilor din România - clădirea de pe strada Alexandru Lahovari a
fost distrusă atunci.
Cât despre rugbystul care apare pe timbru,
în urmă cu ceva timp, Constantin Zamfir, un filatelist „înrăit“ şi mare
iubitor de rugby, a lansat o teorie interesantă: el ar fi avut chipul
lui Stalin! Supoziţia se baza pe faptul că Ascanio Damian, arhitectul
care a făcut macheta, era un simpatizant al comuniştilor.