Petra Kvitova a fost operată. Cât va lipsi de pe teren jucătoarea atacată cu un cuţit
0Coşmarul continuă pentru Petra Kvitova. Ea a fost operată marţi la mâna stângă şi nu va putea reveni în turnee mai devreme de vară.
Petra Kvitova, dublă câştigătoare a turneului de la Wimbledon, a fost atacată, marţi dimineaţă, în propria locuinţă de un hoţ, care a rănit-o la mână cu un cuţit. Atacul a avut loc în jurul orei locale 08.20, în apartamentul sportivei din apropierea centrului oraşului Prostejov. Atacatorul a rănit-o cu un cuţit pe Kvitova la mâna stângă, mâna cu care ea joacă. Potrivit presei locale, agresorul s-ar fi prezentat drept angajat al unei companii de electricitate şi ar fi intrat în apartamentul sportivei spunând că doreşte să citescă indexul contorului. Agresorul a reuşit să fugă, dar poliţia a făcut publice semnalmentele lui: o persoană slabă, înaltă de aproximativ 1,80 metri, cu ochi căprui şi în vârstă de circa 35 de ani.
Conform comunicatului medicilor, Petra Kvitova a fost supusă unei intervenţii chirurgicale care a durat trei ore şi 45 de minute. Ea a fost rănită la degetele mâinii stângi şi a avut doi nervi afectaţi.
“Medicii au suturat tendoanele degetelor rănite. Mâna va sta bandajată două zile, după care jucătoarea va purta o atelă timp de şase până la opt săptămâni. Rana este serioasă, dar chirurgul a explicat că Petra este tânără şi sănătoasă, astfel că nu există motive pentru ca ea să îşi încheie cariera”, a declarat Karel Tejkal, purtător de cuvânt al Petrei Kvitova.
Ceea ce nu a spus el, dar au dezvăluit cei de la WTA Insider, e că timp de trei luni ea nu are voie să ţină nici un fel de greutate în mâna stângă. Adică, altfel spus Petra, care e stângace, nu va putea pune mâna pe rachetă timp de trei luni. Aşa că termenul de trei luni până la revenirea în competiţii vehiculat de presa franceză, în special, este unul nu doar prea optimist, ci chiar nerealist. În mod normal, până în iulie nu are cum, fizic, să revină pe teren, oricât şi-ar dori.
“Sunt zdruncinată, dar norocoasă că sunt în viaţă. Rana este severă dar ştiţi că sunt puternică şi voi lupta cu asta”
11 este locul ocupat de Petra Kvitova în clasamentul WTA, la finalul anului 2016