„O singură persoană a îndrăznit să-l pună în vârf!”. Spaniolii, uluiți după ce Țiriac și-a ales favoritul în circuit. Nu este Djokovic sau Nadal, nici Federer
0Guillermo Vilas rămâne una dintre figurile emblematice ale tenisului sud-american, cu un palmares impresionant: 62 de titluri ATP și patru trofee de Grand Slam. Argentinianul a cucerit Australian Open de două ori, în 1978 și 1979, a triumfat la Roland Garros în 1977 și a câștigat și US Open în același an.

Ion Țiriac a vorbit, de curând, într-un interviu oferit în cadrul turneului de la Madrid, despre valoarea excepțională a lui Vilas, mergând până la a-l numi cel mai bun jucător din istoria tenisului. Declarația a venit din partea fostului mare sportiv român, care astăzi a împlinit 87 de ani.
„Pentru mine, Vilas este cel mai mare jucător din toate timpurile, pentru că avea zero talent. Zero talent!”, a declarat Ion Țiriac.
„O singură persoană a îndrăznit să-l pună chiar în vârf!”
Presa din Spania a analizat declarația fostului mare tenismen român. Jurnaliștii spanioli au rămas surprinși de alegerea lui Ion Țiriac, luând în considerare multitudinea de tenismeni feroce din circuitul ATP, precum Federer, Djokovic sau Nadal.
„Unii ar putea chiar îndrăzni să-l plaseze printre primii zece dintr-o listă all-time pe Vilas, dar o singură persoană a îndrăznit să-l pună chiar în vârf, să-l recunoască drept numărul unu într-o lume a giganților. Există un singur tron, iar proprietarul său, singurul care stă pe el, este Vilas.
Nu perfecțiunea lui Roger Federer, nici calmul cyborg al lui Björn Borg, nici recordurile aparent de neatins ale lui Novak Djokovic, nici spiritul de neclintit al lui Rafael Nadal. Pentru Ion Țiriac, cel mai mare dintre toți este Vilas!”, au scris spaniolii.
Guillermo Vilas nu a reușit niciodată să ajungă pe prima poziție a clasamentului mondial. Cel mai bun rezultat al său a fost locul 2, ocupat în 1975 și 1976, perioadă în care ierarhia tenisului era dominată de Jimmy Connors.
TOP 3 al celor mai titrați jucători de Grand Slam din istorie:
- Novak Djokovic domină clasamentul all-time al turneelor de Grand Slam, cu 24 de titluri, fiind considerat de mulți drept „GOAT”;
- Rafael Nadal ocupă locul secund în această ierarhie, cu 22 de trofee de Grand Slam;
- Roger Federer completează podiumul, având în palmares 20 de titluri majore.























































