Mircea Lucescu, garantul succesului în fotbal: Cum a explicat, simplu, ce a reuşit la Dinamo Kiev

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucescu

Tratamentul la care e supus din partea fanilor e cu atât mai nedrept, cu cât, în acest sezon, Mircea Lucescu a făcut furori cu Dinamo Kiev.

Pe lângă cele două trofee câştigate până acum, Supercupa Ucrainei şi titlul, el a dus echipa în grupele Ligii Campionilor, după o absenţă de patru ani de la această fază. Iar ulterior, a continuat parcursul european până în optimile Ligii Europa, unde a fost eliminată de Villarreal. 

După titlul cucerit duminică, Lucescu a explicat cum a schimbat Dinamo din vară până acum. „Am pus presiune pe băieţi, dar fără ea ar fi fost imposibil să obţinem ceea ce am obţinut. De când am ajuns aici, jucătorii au căpătat mentalitatea de învingători. Campionii sunt aceiaşi jucători care erau la Dinamo şi înainte, dar cel mai important lucru nu e talentul, ci munca. Băieţii au trăit fiecare zi cu gândul de a deveni campioni“, a spus tehnicianul de 75 de ani.

1,2 milioane de euro e salariul stagional al lui Mircea Lucescu la Dinamo Kiev, club cu care are contract până în iunie 2022.  

Un CV plin de trofee la cluburile din străinătate

Echipă Mandat Ce a câştigat

Dinamo Kiev iulie 2020 - prezent Supercupa, titlul

Zenit mai 2016 - mai 2017 Supercupa

Şahtior mai 2004 - mai 2016 Opt titluri, şase Cupe ale Ucrainei, şapte Supercupe, Cupa UEFA

Beşiktaş iulie 2002 - mai 2004 Titlul

Galatasaray iulie 2000 - iunie 2002 Titlul, Supercupa Europei

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite