Marius Vintilă, acid după Maratonul București: „O rușine! Primitivism!“

0
Publicat:

Bucureștiul a găzduit, în weekend, a 15-a ediție a Maratonului Internațional București, cel mai mare eveniment destinat sportului de masă în România. O singură statistică vorbește de la sine: sâmbătă și duminică, peste 15.000 de oameni au alergat pe străzile Capitalei. Printre ei, foarte mulți copii care, cu acest prilej, s-au dezlipit de telefoanele lor mobile, de jocurile de calculator și au descoperit bucuria de a face sport în aer liber.

O imagine superbă de la startul Maratonului Internațional București. FOTO: Facebook
O imagine superbă de la startul Maratonului Internațional București. FOTO: Facebook

Deși Maratonul Internațional București crește de la un an la altul, contribuie în mod direct la promovarea unui stil de viață sănătos, dar și la turism sportiv, prin atragerea unor alergători care vin la noi pentru acest eveniment, aproape la fiecare ediție există un val mare de nemulțumire! Vorbim despre cei care, timp de câteva ore, sunt nevoiți să se dea jos din mașinile lor sau să opteze pentru niște rute ocolitoare, fiindcă traficul e restricționat în centru. Nu toată ziua, ci câteva ore!

Prin comparație, în alte orașe importante ale lumii, weekendul Maratonului e un prilej de bucurie. La Boston, de pildă, unde se aleargă de peste 120 de ani (!!!) există o vorbă: în weekendul Maratonului, sunt două categorii de oameni, cei care aleargă într-o cursă și cei care vin pe străzi pentru a-i încuraja pe alergători.

Din păcate, la noi, oamenii din primele două categori fac parte dintr-o minoritate. În schimb, avem o a treia categorie, a celor lipsiți de cei 7 ani de acasă, care înjură alergătorii de pe margine, furioși că s-a închis traficul! Despre acești indivizi cu grave carențe educaționale a scris omul de radio, Marius Vintilă, într-o postare acidă pe contul său de Facebook.

Marius Vintilă, indignat din cauza reacțiilor de după un eveniment sportiv. FOTO: Paginademedia
Marius Vintilă, indignat din cauza reacțiilor de după un eveniment sportiv. FOTO: Paginademedia

Ce a scris Marius Vintilă?

*În 2008 am alergat la prima ediție a maratonului București. Cred că numărul celor care au participat la proba de 42 de km a fost de 120 sau 180 sau așa ceva. Sub 200. Pentru o capitală cu peste 2 milioane de locuitori, o rușine. Primitivism. Cea mai importantă - și neplăcută - reacție a spectatorilor (trecătorilor) a fost să ne înjure că blocam traficul.

*Sîntem în 2022. Acum aproximativ 10.000 de alergăreți pleacă în curse. În toate cele 4 curse, sau cîte sînt. Pentru comparație, în 2013 am plecat în cursa de maraton -proba de 42- de la stadionul Dodgers din Los Angeles împreună cu alți aprox. 25.000 de concurenți. Mi-a luat 7 minute după semnalul de start ca să ajung la linia de start. Primăria LA își făcea probleme că de ce vin așa puțini concurenți la maraton. Că la New York sînt 100.000.

*Maratonul București e un eveniment foarte fain. O sărbătoare a sportului. O ocazie să te cunoști. O ocazie să ajuți persoane aflate în nevoie prin participarea la curse pentru strîngeri de fonduri. O ocazie să îl susții pe unul care aleargă.

*Dar după 14 ani de la start spectatorii au aceeași problemă. Adică oamenii înjură că blochezi traficul. Între timp, pe Facebook. Eu cred că dacă te isterizezi că nu ai putut să îți faci treaba (folosind mașina) tocmai în această zi a maratonului, despre care se știe de ani de zile că este a doua duminică din octombrie, ai nevoie să îți iei o duminică liberă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite