Lucescu: „Costică Ştefănescu a fost un fotbalist perfect“
0Vestea sinuciderii lui Costică Ştefănescu l-a bulversat şi pe Mircea Lucescu (foto). La Euro 1984, „Il Luce” era selecţioner al României, echipă pe care Costică Ştefănescu o conducea din teren, cu banderola pe braţ. „În cei patru ani în care l-am antrenat la echipa naţională nu i-am făcut o observaţie.
Era respectuos şi corect faţă de colegi, adversari şi arbitri. Un jucător extrem de altruist, care ţinea grupul împreună şi era respectat de ceilalţi”, a povestit Lucescu pentru „Adevărul”.
“Ştefănescu a început fotbalul ca mijlocaş şi chiar atacant, după care s-a retras în apărare, iar pentru asta îţi trebuie foarte multă înţelepciune. Marele ghinon al lui şi al generaţiei din care făcea parte a fost că nu a putut să joace la o echipă din Europa. Ar fi făcut faţă la orice club mare pentru că a fost un fotbalist perfect, un superprofesionist”, a mai spus Lucescu.
Cămătaru: „Groaznic“
Fost coleg la “Craiova Maxima” şi bun prieten cu Ştefănescu, Rodion Cămătaru a fost şocat de gestul lui Ştefănescu. Fostul atacant nu ştie însă cum să încadreze gestul fostului său prieten. “Este o tragedie. Ceva groaznic. Costică a fost un exemplu în timpul vieţii, un fost mare jucător şi un mare om. N-a avut o viaţă cu excese, a fost un coleg deosebit. Am pierdut un mare om. Dar, am spus-o de multe ori, viaţa e crudă. Mă gândesc cum aş fi reacţionat şi eu dacă aş fi fost în locul său. Mă gândesc dacă e un gest de laşitate sau de demnitate. Cred, totuşi, că a fost unul de demnitate, ştia de mult timp că are această boală groaznică”, a declarat Cămătaru.
Geolgău: „E ca un zeu pentru mine”
Ion Geolgău, şi el fost coechipier la Craiova şi printre cei care l-au vizitat la Spitalul Militar, a răspuns la telefonul reporterului de la „Adevărul” cu vocea gâtuită de emoţie. Printre lacrimi, Geolgău a avut doar cuvinte mari la adresa fostului său prieten.
„Sunt şocat. Am vorbit cu el săptămâna trecută. Nu ne aşteptam la un aşa gest. Dar să ştiţi că eu personal îi respect decizia. Deşi sună prost. Dar ştiu ce spun. El era un tip cerebral, căruia îi datorez multe. Şi la Craiova, când am venit, era o diferenţă de 10 ani între noi, m-a ajutat mult. E ca un zeu pentru mine. Numai el ştie de ce a făcut acest lucru, şi îi respect decizia. Cei care l-au cunoscut personal ar trebui să fie fericiţi”.
- Născut la 26 martie 1951 la Bucureşti
- A jucat la Steaua (1969 – 1973), Universitatea Craiova (1973-1986) şi FC Braşov (1986-1988)
- 490 de jocuri în Divizia A, 16 goluri
- Este pe locul doi în clasamentul meciurilor jucate în prima ligă din România
- 64 jocuri, zero goluri la echipa naţională a României
- 53 jocuri, zero goluri în cupele europene
- A cucerit 3 titluri şi 4 Cupe ale României cu Universitatea Craiova şi o Cupă cu Steaua
- A jucat la turneul final al Campionatului Europeanul din 1984
- Ca antrenor, a pregătit pe FC Braşov, Steaua, Bacău, Timişoara, Astra, Reşiţa, Craiova şi multe echipe din Orientul Mijlociu
- Ultima echipă antrenată: Al Jaish din Siria (2010)
Citiţi mai multe despre moartea lui Costică Ştefănescu:
Costică Ştefănescu (62 de ani), fostul mare fotbalist al Universtităţii Craiova, s-a sinucis marţi după-amiază la Spitalul Militar din Bucureşti. Acesta s-a aruncat de la balconul salonului unde era spitalizat. Ştefănescu suferea de cancer, iar durerile provocate de boală deveniseră insuportabile.
Se spune că fotbalul românesc a avut trei mari libero, Apolzan, Ştefănescu şi Belodedici, însă fostul căpitan al "Craiovei Maxima" a redefinit noţiunea de şef al defensivei.
S-a stins o legendă: Costică Ştefănescu
Costică Ştefănescu, în vârstă de 62 de ani, care era internat la Spitalul Militar din Bucureşti din cauza unui cancer pulmonar, s-a aruncat de la balconul rezervei unde era spitalizat, nemaiputând suporta durerile provocate de boala de care suferea.
Averea lăsată de Costică Ştefănescu, estimată la 4.500.000 de euro
Costică Ştefănescu a lăsat în urmă o avere de 4.500.000 de euro. Fotbalistul a investit împreună cu soţia sa suma de 1.800.000 de euro în două hoteluri situate în staţiunea Eforie Nord.
Moartea lui Costică Ştefănescu este privită de o parte din familie drept accident, în timp ce cealaltă ia în calcul varianta sinuciderii.
Ştefănescu, fotbalistul cu valiză-diplomat
Când ştirea morţii lui Costică Ştefănescu a făcut ţăndări liniştea oraşului toropit de căldură, un tânăr îmbrăcat într-un tricou albastru al Universităţii Craiova a fugit la Spitalul Militar ca să aprindă două candele pe trotuar.
Marţi. 20 august. Afară sunt peste 30 de grade, deşi e trecut de ora 18.00. O burtieră galbenă ale cărei margini ies întotdeauna din suprafaţa ecranului anunţă: „Costică Ştefănescu a murit”.
Sicriul cu trupul fostei glorii a Ştiinţei a ajuns aseară, la miezul nopţii, la Craiova, unde va fi înmormântat sâmbătă. Cheltuielile vor fi suportate de autorităţi, pentru că Ştefănescu era cetăţean de onoare al oraşului.
"Costică Ştefănescu s-a sinucis, aruncându-se de la etajul 6 al Spitalului Militar". Aşa a sunat ştirea care a cutremurat România marţi seara
Cătălin Striblea: Fotbaliştii pe care ţi-i arată tata
„«Stai, mă, şi tu într-un loc şi uită-te la televizor! Uite-l pe Ştefănescu. Mare fotbalist!» Atenţionarea tatei e probabil prima mea amintire palpabilă despre fotbal”, scrie Cătălin Striblea, pe blogul său de pe adevarul.ro.