ITIA a distrus-o pe Halep, acum se spală pe mâini: „L’Equipe“ publică o informație în premieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep va împlini 32 de ani pe data de 27 septembrie, însă va avea o aniversare tristă. Iar asta pentru că, începând de astăzi, constănțeanca a dispărut din ierarhia tenisului feminin, în condițiile în care s-au „topit“ toate punctele adunate de ea în turneele din 2022. Halep a jucat ultima dată la US Open 2022, în turul I, pe data de 29 august. Grație prezenței pe tabloul principal, la New York, ea mai avea 10 puncte. Care acum i-au fost scăzute după actualizarea ierarhiilor mondiale după US Open 2023.

Simona Halep
Simona Halep

Această situație, cu dispariția Simonei din clasamentul WTA după 16 ani, e o consecință a tergiversării cazului de dopaj în care e implicată sportiva din România. Adevărul a arătat aici cum „Simo“ e, pur și simplu, batjocorită, când facem comparația cu cazul de dopaj care a avut-o în prim-plan pe Maria Șarapova.

În puținele interviuri pe care le-a acordat, Halep a lansat critici dure la adresa celor de la Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (ITIA). Concret, românca a acuzat acest for, care a deschis două proceduri de dopaj împotriva ei, de amânarea repetată a audierilor. Care, într-un final, au avut loc, la Londra, pe 28 și 29 iunie.

Acum, „mingea“ e în terenul Sport Resolutions, tribunalul independent care ar trebui să ne dea un prim verdict în cazul Halep. Dar mulți au continuat să atace ITIA în acest dosar. Iar cazul Halep a dat naștere la o revoltă tot mai mare în lumea tenisului, după cum Adevărul a arătat aici. Văzând această situație, cu o reacție din partea franțuzoaicei Alize Cornet, jurnaliștii „L’Equipe“ au chestionat ITIA pe tema amânării verdictului în cazul Halep. Răspunsul primit de publicația franceză a fost preulată de Spotmedia. Pe scurt, cei de la ITIA s-au spălat pe mâini, susținând că n-au nicio vină pentru situația actuală.

*Precizarea făcută de ITIA pentru „L’Equipe“: Noi așteptăm decizia tribunalului independent. ITIA nu are nici cea mai mică idee despre data la care va fi dat verdictul.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite