Îşi donează medalia olimpică de aur pentru victimele războiului din Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daina Gudzineviciute
Daina Gudzineviciute

Campioana olimpică lituaniană Daina Gudzineviciute şi-a donat medalia de aur de la Jocurile Olimpice de la Sydney 2000 pentru a ajuta poporul ucrainean, aflat în război cu Rusia

Gudzineviciute a donat medalia organizaţiei "Stronger Together", informează publicaţia britanică mirror.co.uk, citată de news.ro. La Sydney, ea a devenit prima sportivă lituaniană campioană olimpică după ce statul baltic a devenit independent faţă de Uniunea Sovietică.

Pe lângă succesul ei din Australia, Gudzineviciute a mai concurat la alte patru ediţii ale Jocurilor Olimpice, la Atlanta, în 1996, la Atena, în 2004, la Beijing, în 2008 şi în cele din urmă la Londra, în 2012. Lituaniana a obţinut aurul olimpic în proba de talere.

"Sportul şi olimpismul simbolizează pacea şi unitatea mondială. Susţinem din toată inima poporul ucrainean, sportivii acestuia şi întreaga comunitate olimpică. Contribuim la un efort comun în orice mod posibil", a declarat fost sportivă, în vârstă de 56 de ani.

După ultima ei participare, în urmă cu zece ani, Gudzineviciute şi-a continuat cariera olimpică, fiind numită preşedinte al Comitetului Olimpic Lituanian. Ea a devenit apoi prima persoană din ţara ei care a fost aleasă în Comitetul Olimpic Internaţional, activând în acelaşi timp ca vicepreşedinte al Comitetului Olimpic European.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite