INTERVIU Octavian Morariu: „Statul nu poate ajuta sportul mai mult decât o face. Trebuie să ne descurcăm singuri”

Octavian Morariu e preşedintele COSR din 2004

Preşedintele COSR, care va obţine un nou mandat la 28 februarie, spune că soluţia finanţării trebuie să vină din parteneriatele public-private realizabile printr-o nouă lege a Sportului.

Octavian Morariu nu e genul de om de la care să scoţi o bombă de presă. Vorbeşte calculat, dar ferm şi emană o stăpânire de sine cu care nu mulţi se pot lăuda. La 28 februarie sunt alegeri pentru preşedinţia Comitetului Olimpic Sportiv Român, iar el este singurul candidat. Situaţia nu e nouă, pentru că în 2004 şi în 2008, la alegeri a fost la fel. A candidat Morariu şi atât. Senzaţia e că fostul, actualul şi viitorul şef al olimpismului român aleargă de unul singur într-o cursă în care nimeni nu mai are curajul să se aşeze la start. Bărbatul de 51 ani spune însă că mare parte a acestei situaţii e consecinţa a activităţii sale din anii precedenţi.

 „Weekend Adevărul“: Urmează un nou mandat în fruntea COSR, chiar nimeni nu vă creează concurenţă?

Octavian Morariu: Nu s-a înscris nimeni pentru postul de preşedinte, iar termenul a expirat. Pe mine nu m-ar speria concurenţa, dar cred că experienţa mea în această funcţie, dar şi în activităţile internaţionale îşi spune cuvântul. Probabil că nu doar eu, ci şi alţii cred că trebuie valorificat ce am realizat şi acumulat până acum şi, de aceea, există încredere. Dincolo de asta contează, cred eu, faptul că nu sunt un tip conflictual, ci încerc să rezolv totul diplomatic.

În 2004, când aţi obţinut primul mandat, vizaţi o asemenea continuitate?
Nu, chiar deloc. Iar la început mi-a fost greu, în primul rând, pe plan internaţional, deoarece acolo, dacă nu te ştie lumea, nu prea se uită nimeni la tine. Cu timpul însă am crescut şi eu din toate punctele de vedere, iar acum am ajuns la un nivel la care pot aduce beneficii României.

Urmăriţi şi un loc în Comitetul Internaţional Olimpic?
Toţi îşi doresc să ajungă în CIO, dar acolo nu eşti ales, ci cooptat. CIO decide dacă te primeşte sau nu. Procesul e lung şi trebuie să ai o atitudine impecabilă. Ca membru CIO eşti reprezentantul olimpismului internaţional în ţara ta, de aceea intră numai oameni de calitate. Nu poţi să te duci tu să întrebi: „Domne’, pe mine când mă primiţi în CIO?“. Dacă eşti apreciat, ai rezultate şi o conduită ireproşabilă, atunci poţi ajunge şi acolo. Sunt 85 de locuri, iar cei cooptaţi rămân acolo până la 70 de ani. Apoi devin membrii de onoare.

Sunteţi mulţumit de ce aţi realizat până acum ca şef al COSR?
Am două proiecte duse la capăt, aşa cum trebuie. Complexul Olimpic de la Izvorani şi Casa Olimpică din Bucureşti, cu tot ce ţine de ele. De regulă, nu mă uit în urmă, ci înainte. Normal e să mă judece alţii pentru ce am făcut şi ce nu.

Dacă vă uitaţi înainte, atunci ce urmează în acest următor mandat?
Mă voi ocupa, în primul rând, de reforma sportului. Trebuie finalizat acest proiect, deoarece altfel în sport va fi din ce în ce mai greu să mergem înainte. Am înţeles mereu că în ţara asta sunt destule alte priorităţi şi chiar aşa este, dar trebuie să se înţeleagă că şi sportul este un lucru foarte important.

Mai susţineţi proiectul prin care COSR ar putea conduce sportul românesc?
Sigur, însă e vorba despre sportul românesc de performanţă. Mi se pare normal ca în frunte să fie o entitate care face performanţă.  Nu susţin însă că nu ne trebuie minister. Evident că ne trebuie, deoarece sportul este un fenomen de masă. Unii au înţeles greşit, noi nu vrem puterea. Vrem un parteneriat cu Ministerul prin care COSR să se ocupe de sportul de performanţă.

Care ar fi câştigul acestei variante?

Răspund şi eu cu o întrebare: care e cea mai importantă competiţie sportivă de pe lumea asta? Nu cumva Olimpiada? Când vin Jocurile Olimpice toata lumea întreabă la COSR de ce sunt atâtea medalii şi nu atâtea? De ce X n-a câştigat şi Y a abandonat? Ca şi răspundere noi suntem vizaţi, dar lumea nu ştie că nu noi finanţăm federaţiile, nu noi le dăm bugetele. Noi doar ajutăm dezvoltarea sportivilor cu programe şi centre regionale de juniori.

Din ce spuneţi se deduce că vreţi acces direct la bani.

Noi vrem să avem federaţii puternice şi stabile financiar. În fapt, aste este cheia succesului. Pe de altă parte, suntem conştienţi că statul nu poate susţine sportul mai mult decât o face acum. Cine visează ca Guvernul să dubleze bugetul Ministerului Sportului e un romantic. Chiar nu cred că se poate. Câţi bani să dai unui sportiv de la stat? De zece ori cât dai unui bugetar din administraţie? Unul să câştige 1000 de lei şi altul 10.000 de lei?

Şi atunci?
Trebuie creat un cadru de finanţare, care să atragă oameni din domeniul privat. Să fie cât mai multe parteneriate public-private. Din păcate, lipsa finanţării se răsfrânge cel mai mult asupra sporturilor individuale. Companiile mari, potente finaciar, bagă bani la echipe, la cluburi de fotbal, handbal, baschet etc. La sporturile individuale sunt cele mai mari probleme. Dau un exemplu, la înot, sport în care România a avut mulţi performeri, au fost situaţii în care la finalele naţionale n-au fost destui sportivi de la seniori. Jumătate din finalişti erau seniori, jumătate juniori.

Ce trebuie să facă COSR ca să nu mai existe astfel de situaţii?
Păi dacă nu avem finanţarea nu putem face decât ce am făcut şi până acum. Să ajutăm federaţiile prin programe şi proiecte şi să susţinem juniorii de mare perspectivă.

„Suferim la sporturile de echipă din cauza comuniştilor“

Această reformă a sportului de care spuneţi că vreţi să vă ocupaţi ce prevede?
Reforma este o chestie complexă, care trebuie să meargă pe mai multe planuri. În plan sportiv este absolut necesar ca Ministerul educaţiei, împreună cu cel al Sportului dar şi cu COSR să organizeze mult mai multe competiţii. Noi nu mai avem competiţii suficiente şi dacă nu ai competiţii nu poţi să creşti. Competiţia te educă. Te învaţă să pierzi, să câştigi, să ai respect. Trebuie cel puţin dublat numărul de competiţii la nivel de copii şi juniori. În plan extra-sportiv, am mai spus-o, e nevoie de un cadru legal pentru a aduce sponsorii lângă sport.

Judecând după ultimele rezultate la Olimpiade, sportul românesc e pe o pantă descendentă.
Era previzibilă căderea unor sporturi. Gândiţi-vă că la Sydney, în 2000, unde am avut cele mai bune rezultate de la ultimele patru Olimpiade, s-a mers şi din inerţia a ceea ce s-a realizat înainte de 1989. Sportivi formaţi sau care s-au apucat de sport  pe vremea când statul susţinea altfel sportul au avut rezultate. Rezultate din sport au legătură şi cu situaţia economică şi cu ceea ce fac alte ţări, cu strategiile lor. Sunt ţări care investesc doar în sporturile în care ştiu sigur că vor avea rezultate. Jamaica are cei mai buni sprinteri, Etiopia semifondişti, azerii bagă bani la lupte, Iranul la haltere, toată lumea se mişcă în funcţie de strategia pe care o are.

De ce nu investeşte şi România masiv în sporturi unde şansele de a avea rezultate sunt foarte mari?
Gimnastica, canotajul, scrima au avut susţinere bună financiar, iar rezultate au fost. Noi avem totuşi tradiţie în multe sporturi, nu le poţi lăsa de izbelişte, doar pentru că sunt perioade în care nu iei medalii. Nu cred că e cazul să mergem pe astfel de strategii.

Cum vedeţi principalele sporturi de la noi?
Gimnastica se menţine bine, deşi mi-aş fi dorit să fie mai sus, scrima este pe un palier corect, halterele au avut o ascensiune frumoasă, canotajul, cred că a avut parte de un accident, atletismul, din păcate, a rămas mult în urmă, iar la box sper ca Doroftei să pună pe picioare un sistem sănătos.

Predecesorul lui Doroftei, Rudel Obreja, a fost unul dintre cei mai mari contestatari ai dumneavoastră?
Nu m-am certat cu Rudel Obreja, dar el nu a înţeles că noi, ca şi ţară, nu putem trăi izolată. Iar când eşti într-o poziţie internaţională, nu te reprezinţi doar pe tine, ci mai ales ţara de unde provii.

Sporturile de echipă sunt aproape de zero la nivel olimpic.
Fetele de la handbal pot mai mult. Mă aştept ca şi la rugby în 7, care a devenit sport olimpic, să avem rezultate. În rest, în general sporturile noastre de echipă o duc destul de greu. Cred că aceasta este urmarea politicii comuniste, atunci când se investea pentru obţinerea medaliilor ieftine. Un sport de echipă necesită bani mult mai mulţi. Dacă ai 500 de halterofili în România poţi face un lot naţional bun, dar dacă ai 500 de fotbalişti e greu să faci o naţională performantă.

„Sunt rapidist de mic şi îmi pare rău de acest club“

Între olimpism şi fotbalul românesc aproape că nu există legătură. De ce?

Pentru FRF echipa olimpică nu a fost şi nu este o prioritate. Cei de acolo şi-au făcut calculele lor şi, probabil, consideră că n-au şanse prea mari să prindă o Olimpiadă. De aceea, poate că nici nu investesc prea mult la acest capitol.

La sporturile de iarnă stăm tot rău.

N-avem tradiţie, dar sunt câteva sporturi de iarnă abia apărute  la care toată lumea pleacă cam de la acelaşi nivel. Acolo am putea avea şi noi rezultate.

Care este imaginea României din unghiul în care vă aflaţi dvs?

Să ştiţi că România are o imagine curată. Nu suntem văzuţi ca nişte foşti comunişti care umblau cu seringile în bagaje. E drept, valoric, nu mai avem forţa de altădată, dar ne menţinem onoarea.

Perspectivele pentru Rio 2016?

Am început deja să facem loturile olimpice. Distanţa până la Olimpiada din Brazilia e destul de mare, acum nu ştim exact cine va mai concura şi cine nu, dar sunt câţiva copii care vin din spate cu şanse de a urca mult.

Banii pe care COSR îi primeşte de la Ministerul Sportului sunt suficienţi?

Să zicem că supravieţuim. Am vrea mai mult pentru juniori, dar înţeleg că nu sunt resurse. Cu actuala conducere a Ministerului suntem în relaţii foarte bune, ne consultăm mereu, cred că va fi o colaborare benefică sportivilor. Lipsa banilor de la buget ne determină să căutăm soluţii alternative.

Numiţi una dintre ele?

O Loterie a Sportului, aşa cum există în multe ţări din Europa. Avem un proiect de genul acesta.

Vă deranjează că fotbalul are o expunere mult mai mare decât restul sporturilor?

Nu mă deranjează mediatizarea fotbalului, dar mi-aş dori o mai mare mediatizare a celorlalte sporturi. Dar nu cred că e nevoie să ia din partea fotbalului. Fotbalul e un fenomen social amplu. Şi mie îmi place fotbalul, chiar dacă nu-l urmăresc constant. Sunt rapidist de mic, am crescut în Giuleşti. Chiar îmi pare rău de ceea ce se petrece acum la Rapid.  

FOTE, un test pentru olimpismul românesc

România va organiza între 17 şi 22 februarie Festivalul Olimpic al Tineretului European, competiţie care va avea loc la Braşov. “FOTE e o recunoaştere a meritelor sportului românesc. O ocazie care ne obligă în acelaşi timp să ducem la bun sfârşit un proiect care a început în 2007 şi la care muncesc şi acum sute de oameni, numai voluntari sunt aproape 500. La sfârşitul anului 2006, aproape toţi cei cu care vorbeam spuneau că nu se poate organiza aşa ceva în România, dar am demonstrat că se poate. Această competiţie este un test. Dacă reuşim să organizăm cum trebuie, ne putem gândi şi la alte proiecte viitoare”, a declarat Octavian Morariu, despre această competiţie.FOTE Braşov 2013 reprezintă o mini-olimpiadă de iarnă, destinată celor între 14 şi 18 ani. La ea participă 1505 sportivi şi oficiali din 45 de ţări care vor sta în satul Olimpic din oarşul de sub Tâmpa. Întrecerile de schi alpin, schi fond, patinaj viteză, patinaj artistic, biatlon, hochei şi sărituri cu schiurile vor fi găzduite de Răşnov, Poiana Braşov, Cheile Grădiştei şi Predeal. „80 la sută dintre sportivii români care participă la FOTE provin din centrele noastre olimpice”, a precizat Morariu.